Între 1 şi 5 aprilie 2009, a avut loc la Bucureşti evenimentul organizat de Asociaţia Criticilor de Film din România, în colaborare cu Societatea Culturală Next, şi intitulat "Romania on the Movie Map".
Ca şi în 2008, la prima ediţie a aceluiaşi eveniment, invitaţii au fost critici de la publicaţii de prestigiu din Europa şi SUA care au văzut filme româneşti foarte noi (unele chiar în curs de finisare). Iar în încheiere au participat la o aşa-zisă "masă rotundă" (în sala de la Institutul Cultural Francez - amabila noastră gazdă - nu a existat niciun fel de masă, nici rotundă, nici pătrată!), de fapt o discuţie extrem de liberă în care ideile zburau prin aer ca mingile de ping pong, vorbitorii se completau sau se contraziceau, îşi argumentau teoriile, totul pe un ton detaşat, uneori chiar glumeţ. O "cozerie" (ca să împrumutăm un termen în consonanţă cu ambianţa) pe teme cinematografice, instructivă şi totodată agreabilă.
Aşa cum am mai spus şi cu un alt prilej (a se vedea articolul din aprilie 2009) scopul principal al evenimentului a fost ca EI să scrie despre NOI. Experienţa anului trecut ne face să credem că aşa se va şi întâmpla. Iar discuţiile din jurul virtualei mese pot fi considerate un concentrat a ceea ce vom citi mai târziu.
Totul a pornit cu întrebarea incitantă formulată de moderatorul Alex Leo Şerban: "Credeţi că la ora actuală filmul românesc este supraapreciat?" Răspunsurile au ţâşnit brusc în mai multe direcţii. E adevărat că festivalurile sunt la ora actuală foarte surexcitate la ideea de a avea în programul lor filme româneşti. E adevărat că se poate vorbi şi despre o modă, care ca orice modă e trecătoare (cinematograful turc se aţine deja să ne ia locul). Dar important este ca după ce va trece "valul" să rămână nişte cineaşti capabili să-şi susţină demersul artistic şi să contribuie astfel în continuare la aura cinematografiei din care fac parte. Abia în acel moment se va produce decantarea: numai cineaştii originali se vor menţine, imitatorii care operează cu clişee se vor pierde pe drum. La rândul lor aceste clişee constituie principala capcană a minimalismului. Dar până la urmă cum poate fi definit tipul de filme care au impus cinematograful românesc atenţiei internaţionale şi pe care îl numim minimalism? Realism, viaţă adevărată transpusă pe ecran în toată banalitatea ei - ar fi un răspuns posibil. Dar atenţie: banalitatea vieţii poate fi dramatică, dar poate fi şi foarte plicticoasă şi atunci nu mai interesează pe nimeni.
Toţi vorbitorii, români şi străini, au căzut de acord că unul dintre principalele puncte nevralgice ale cinematografului românesc rămâne relaţia sa cu publicul autohton. Cineaştii noştri fac filme cu gândul la festivaluri, care până una alta îi aşteaptă cu braţele deschise, în timp ce publicul românesc nu se înghesuie să intre în sală ca să le vadă operele. De aici şi paradoxul: filmul românesc are mai multă nevoie să fie promovat la el acasă decât în străinătate. Dar filmul nu are nicio valoare fără public, el fiind de fapt instrumentul prin care cineastul comunică cu spectatorul. Pe de altă parte, cinematograful de autor pe care îl fac reprezentanţii noului val românesc se adresează unui public educat care frecventează de regulă aşa numitele săli de artă şi experiment. Publicul larg nu doreşte să fie educat. El se duce la cinema ca să se distreze şi nu ca să-şi pună mintea la contribuţie. Drept care una dintre modalităţile de a-l educa ar fi crearea unor filme de gen de largă audienţă (comedii, thrillere, horror etc.) dar la standarde calitative deosebite. Este un proces de durată la care contribuie şi influenţa filmelor "de artă" şi festivalurile prin filmele mai deosebite pe care le selecţionează.
În mod firesc, discuţiile au ajuns şi la rolul criticului de film în acest proces. El nu este un judecător care dă verdicte (un film e bun, altul e prost; la ăsta duceţi-vă, la ăsta staţi acasă), ci un îndrumător al privirii spectatorului, un ajutor în decriptarea sensurilor mai puţin evidente. Este o poziţie pe care criticul de film român a cam abandonat-o. Discuţiile de la Romania on the Movie Map au avut darul să ne atragă atenţia asupra acestui subiect. După cum au reuşit şi să ne demonstreze ce înseamnă o întâlnire între nişte oameni pasionaţi de meseria lor, care se ascultă şi comunică între ei.