Legendă: Punct (.) = Gala premiilor Gopo. Două puncte (:) = Concursul de proiecte CNC. Trei puncte (...) = Romania on the Movie Map.
Ca de obicei, Gala premiilor Gopo a pus punct anului cinematografic 2008, sărbătorind învingătorii. După cum era de aşteptat, nu au existat surprize, premiile principale împărţindu-se între cei doi favoriţi: Restul e tăcere şi Boogie. Chiar dacă numeric, primul a plecat acasă cu mai multe statuete (pentru film, scenariu, rol secundar feminin, imagine, montaj, muzică, scenografie, costume, sunet), putem spune că repartiţia trofeelor a fost destul de echilibrată, pentru că Boogie a luat doar patru premii, dar foarte importante (regie, rol principal masculin, rol principal feminin, rol secundar masculin). Privind configuraţia palmaresului, putem conchide că breasla cinematografică din România (reprezentată prin cei 400 de votanţi) a vrut să încurajeze filmul-spectacol, un gen care părea să piardă teren în faţa filmului de cameră sau minimalist, spuneţi-i cum vreţi. Şi totodată a vrut să aplaude revenirea pe ecrane a lui Nae Caranfil, a cărui absenţă timp de cinci ani, cât au trecut de la Filantropica, devenise îngrijorătoare.
La numai câteva zile după Gala Gopo, Centrul Naţional al Cinematografiei a făcut cunoscute rezultatele concursului de proiecte 2008, sesiunea a II-a. Dacă ţinem cont că trebuiau comunicate la sfârşitul anului trecut putem presupune că a fost o naştere cu mari dureri. De fapt întârzierea s-a datorat unor vicii de fond ale regulamentului acestui concurs care determină rezultate bizare, ca să nu le spunem incorecte. Aceste vicii au fost semnalate verbal de toate comisiile de selecţie anterioare, dar ele s-au perpetuat. De data aceasta problema a fost abordată mai temeinic, graţie lui Cristian Mungiu care a sintetizat în scris. Mă mir însă că printre cele şapte constatări ale sale nu se află şi o anomalie care mie mi se pare flagrantă: din jocul calculelor se întâmplă adesea ca un scenariu slab şi punctat în consecinţă să iasă învingător în detrimentul unui scenariu foarte bun căruia comisia i-a acordat o notă mare. Această situaţie s-ar evita dacă, în calculul final, ponderea scenariului, raportată la cea a regizorului şi producătorului, ar fi mai mare. Ce ecou va avea protestul lui Mungiu rămâne de văzut. Deocamdată rezultatele sunt după legea veche şi, în măsura în care câştigătorii vor reuşi să găsească restul banilor necesari şi să intre în producţie, ne putem face o idee despre ce vom vedea în 2010-2011. Radu Muntean nu va sta pe tuşă şi asta e bine. Eu văd în el pe cel mai harnic şi mai hotărât dintre regizorii noştri tineri. El continuă colaborarea cu scenariştii Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu, drept care ne putem aştepta ca filmul Marţi, după Crăciun să fie din familia Boogie. Nici Horaţiu Mălăele nu renunţă să lucreze în tandem cu Adrian Lustig deşi Nunta mută nu a fost chiar un succes. Poate cu Funerarii fericite (de ce "funerarii" şi nu "funeralii"?) cei doi vor avea mai mult noroc. Casa de producţie Hai Hui Entertainment are şanse cu coproducţia Misiunea directorului de resurse umane să repete lovitura pe care colega ei Libra a dat-o în acest an cu Katalin Varga. Am văzut recent Grădina de lămâi şi cred că se poate merge cu ochii închişi pe mâna regizorului israelian Eran Riklis. Mă bucur că Porumboiu nu a lăsat să zacă în sertar scenariul său Despre îngeri şi păr cu care voia la un moment dat să debuteze şi că l-a dat lui Igor Cobileanski, chiar dacă Tache nu e pentru acesta o recomandare. Cred că acolo scenariul era de vină. Rebotezat La limita de jos a cerului filmul poate fi un reuşit amestec de poezie şi umor, de care Cobileanski a dat dovadă în scurtmetrajele sale şi care îl apropie de Porumboiu.
Marian Crişan va debuta în lungmetrajul de ficţiune cu Morgen şi cred că după succesul de la Cannes 2008 cu scurtmetrajul Megatron merită să i se dea această şansă. Şi tot în secţiunea debuturi lungmetraj, Alexandra Gulea - care şi-a făcut ucenicia ca regizoare cu serialul TV Hacker - va realiza filmul Copil - miner. Nu ştiu dacă e bine că nişte regizori care s-au afirmat cu brio în lungmetraj - mă gândesc acum la Adrian Sitaru, dar nu e singurul - revin la scurtmetraj. Pot înţelege motivul (un scm se face mai repede decât un lm şi nu obligă la o lungă perioadă de inactivitate), dar Sitaru are deja în şantier lungmetrajul Din dragoste cu cele mai bune intenţii (câştigător la concursul anterior) plus scurtmetrajul Pechinezul. Un al doilea scm (Colivia) nu riscă să îi risipească forţele? Şi comentariile referitoare la cei 35 de câştigători ai sesiunii n-ar trebui să se oprească aici.
Romania on the Movie Map s-a numit masa rotundă pe care Asociaţia Criticilor de Film din România a organizat-o anul trecut (în 2008), la sfârşitul lui februarie, împreună cu Romanian Film Promotion. Au fost invitaţi câţiva critici de la prestigioase publicaţii internaţionale care, după o zi de proiecţii, au discutat o dimineaţă despre Noul val românesc. Aceeaşi Asociaţie, de data asta împreună cu Societatea Culturală NexT, reia iniţiativa şi o amplifică - mai multe zile în care vor fi proiectate nu numai realizările tinerei generaţii, ci cât mai multe filme (lungi şi scurte, documentare şi ficţiune) produse în 2008, mai mulţi invitaţi. Scopul e acelaşi: EI (criticii străini) să înveţe drumul către România, EI să ne cunoască mai bine, EI să scrie despre noi, iar NOI să devenim în ochii lor mai mult decât o modă, mai mult decât o întâmplare fericită de mai lungă sau mai scurtă durată, adică o cinematografie care are un loc important pe harta lumii. Ambiţios - poate. Cu două tăişuri - depinde. Pentru că dacă producătorii/regizorii nu vor înţelege să iasă din individualismul lor, să lase la o parte temerile şi pretextele ("Dacă arătăm filmele nu ne mai primesc în festivaluri!", "Dar ungurii cum prezintă la început de an toate noile lor filme în cadrul festivalului de la Budapesta?", "Eh, cu ungurii e altceva..."), dacă programul e neinteresant, ecourile vor prejudicia întreaga cinematografie. Şi nu e bine. Cu toţii visăm să ajungem la Cannes. Dar oricât de mult ne-ar iubi Cannes-ul tot nu se va putea transforma într-un festival de film românesc. Şi oricât am fi de geniali tot nu vom primi în fiecare an un Palme d'Or. Iar dacă e vorba doar despre expunere, atunci de ce nu ne gândim că ne lipseşte un festival de film românesc la care să participe cât mai mulţi producători, critici, programatori de festivaluri?! Poate că atunci când va exista, el se va numi tot Romania on the Movie Map. Deocamdată...