Nu numai rîndurile, ci şi băierile pungii sînt mai strînse din pricina crizei. Ediţia a XVII-a a Galei Premiilor, care a desemnat, luni seară (26 mai 2009), cele mai bune prestaţii teatrale ale anului 2008, i-a dat amfitrionului Ion Caramitru ocazia, nu mă îndoiesc, neplăcută, de a enumera o listă mai lungă de foşti sponsori decît cea a actualilor susţinători financiari. Iar dacă n-ar fi existat Televiziunea Naţională, dacă directoarea de programe culturale (Ruxandra Ţuchel) n-ar fi avut strînse legături profesionale cu teatrul, iar actualul PDG al TVR n-ar fi avut o (inexplicabilă...) aplecare spre arta spectacolului, Gala Premiilor Uniter ar fi putut să nu mai existe deloc. TVR a găzduit evenimentul (în Studioul 3, fostul studio pentru înregistrările de teatru TV), a asigurat scenografia (semnată de Dana Morar) şi ciclorama care a făcut din decor unul exclusiv virtual, şi transmisia în direct a Galei. Care Gală a durat aproximativ trei ore, cu mult mai puţin decît de obicei, o durată, de data asta, cu totul rezonabilă.
Nu ştiu cum s-a văzut la televizor, însă la faţa locului ciclorama a fost o soluţie mult mai plăcută ochiului decît vălurile din anii trecuţi. Neplăcută a fost lipsa florilor şi spoturile colorate ale studioului, care unora dintre invitate le colorau părul într-o nuanţă uşor ireală, dar astea nu sînt decît mici amănunte. Multora le-a lipsit, e adevărat, "scîndura", sentimentul de acasă pe care li-l dă oamenilor de teatru scena, şi senzaţia monumentală a Sălii Mari de la Teatrul Naţional. Iar numărul redus al invitaţilor a răcit atmosfera, acea atmosferă unică de întîlnire, de "împreună", asociată, timp de atîţia ani, Galei Uniter. Dar să nu fim scorţoşi, să fim, în schimb, adaptabili...
Nici spectaculoasă nu a fost Gala anul acesta, singurele intermezzouri fiind asigurate de Ioan Gyuri Pascu, în stilul hazliu-uşor obişnuit. Dar teatrul românesc nu e Hollywood şi nici banii industriei cinematografice americane nu-i are, iar acest eveniment e, la urma urmei, o întreprindere pe cît de generoasă (căci răsplăteşte performanţa şi păstrează vie memoria), pe atît de egoistă (ea e spectacolul celor care, de regulă, le dăruie celorlalţi spectacole). Artiştii sînt, pentru acele cîteva ore, ei înşişi, oameni.
Cu emoţiile lor, la orice vîrstă ca la debut (Mariana Mihuţ), întorcîndu-se, cu simţul măsurii şi respect, în trecut (Victor Rebengiuc, mulţumindu-i profesoarei sale, Aura Buzescu, de mult trecută în nefiinţă), cu seninătate sobră şi umor (Mitică Popescu, Premiul pentru întreaga activitate în actorie) sau abia stăpînindu-şi glasul şi gesturile (Margareta Pogonat, şi ea, premiată pentru o viaţă în teatru). Premiul-surpriză, al preşedintelui Uniter, acordat pentru prima dată post mortem, în memoria lui Ştefan Iordache, cel dispărut, tragic şi pe neaşteptate, anul trecut, a fost unul dintre cele mai încărcate de nostalgie momente ale Galei.
Trebuie să mărturisesc, totuşi, că mulţimea absenţelor substituite prin mesaje video (Radu Beligan, laudatio pentru Alice Georgescu, la decernarea Premiului pentru întreaga activitate în critică) sau scrise (Gábor Tompa, cîştigător pentru regie şi cel mai bun spectacol, aflat, acum, în Statele Unite) ori absenţa, pur şi simplu (Olga Tudorache, Premiul de Excelenţă, în turneu săptămîna aceasta), oricît de îmbucurătoare ar fi, mărturisind, ele, despre o activitate febrilă şi internaţionalizarea teatrului autohton, n-au făcut tocmai bine unei sărbători a artei vii, o artă a prezenţei.
Premiile în sine au fost, e şi asta drept, lejer previzibile, confirmînd, însă, şi cîteva contribuţii spectaculoase - în primul rînd, Velica Panduru, scenografă cu un univers vizual veşnic surprinzător, flamboaiant, cu sugestii tactile, şi Sorin Leoveanu, care primeşte pentru a doua oară Premiul pentru Cel mai bun rol secundar masculin, după ce, în 2007, l-a obţinut pe primul pentru Anchetatorul din Crimă şi pedeapsă de la Teatrul Bulandra. Amîndoi lucrează, preponderent, în afara Bucureştiului (la Timişoara şi, respectiv, Craiova), deşi Leoveanu joacă, acum, şi în Hamlet, făcut de László Bocsárdi la Metropolis, şi fiecare, în zona lui teatrală, deţine calităţi de-a dreptul unice - transparenţa materialităţii şi suavitatea detaliilor, în scenografiile Velicăi Panduru, o fantastică siguranţă a unui joc profund, de esenţă clasică, mergînd pînă la ultimele nuanţe, la Sorin Leoveanu.
Premiată pentru prima dată pentru un rol secundar, Valeria Seciu e, în Gloucester din Lear-ul lui Andrei Şerban, imaginea în nuanţe (cu)tremurătoare a loialităţii, paternităţii şi deziluziei, la fel cum, în Moartea unui comis voiajor, Victor Rebengiuc este efigia însăşi a neîmplinirii, ca tată şi ca om. Nimic n-a fost mai nobil, ca gest, la această Gală Uniter decît reverenţa pe care i-a făcut-o Victor Rebengiuc colegului său de nominalizare, Zsolt Bogdán...
Velica Panduru, premiată pentru oniricul decor al spectacolului lui Radu Afrim de la Timişoara, boala familiei M, un incredibil "exterior în interior", o pădure roşiatică de tulpini tinere, creată special pentru Sala 2 a Naţionalului timişorean şi pentru ferestrele ei, prin care lumina se filtrează difuz şi tulburător, este singura scenografă căreia i s-a decernat, în 17 ani, Premiul pentru Debut (ceilalţi premianţi fiind actori sau regizori).
Mariana Mihuţ, căreia Andrei Şerban i-a dat şansa unei partituri, Lear, pentru care nu există echivalent în repertoriul rolurilor feminine, este cea mai titrată actriţă a momentului: premiul de aseară este cel de-al patrulea primit în 17 ediţii ale Galei Uniter. Victor Rebengiuc, care a concurat, la modul real, cu Zsolt Bogdán pentru titlul de "cel mai bun actor în rol principal", deţine acelaşi record în rîndul actorilor (dar are, în plus, şi un Premiu pentru întreaga activitate), iar Gábor Tompa îl ajunge din urmă pe Mihai Măniuţiu, primind cel de-al treilea Premiu pentru Regie din carieră. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj e, însă, cel care a bătut toate recordurile: Trei surori e al cincilea spectacol al instituţiei premiat ca cea mai bună producţie a anului, fiind, astfel, păstrătorul unei treimi, aproape, dintre trofeele acordate de Gală.