Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Nunta de piatră

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poezia unei lumi tragice - Nunta de piatră


mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dublul debut în lung-metrajul de ficţiune al regizorilor Mircea Veroiu (segmentul Fefeleaga) şi Dan Piţa (segmentul La o nuntă), avea să propună "un cinematograf de substanţă, de esenţă şi de ţinută" (Eva Sârbu). Naraţiunea, cu puţine personaje, surprinde lumea locuitorilor din zona auriferă a Ţării Moţilor de la începutul secolului XX. Mult trâmbiţata identitate culturală românească pe care o căutăm în muzică, în tradiţii, în modul de viaţă, în peisaj ni se dezvăluie acum printr-un demers aproape ritualic - însă lipsit de emfază sau reconstituiri artizanale - sub forma poeziei unei lumi tragice. În mod neaşteptat, scria Romulus Rusan în Filmar, povestirile "bătrâneşti" şi "tradiţionaliste" ale lui Ion Agârbiceanu aveau să le inspire celor doi reprezentanţi străluciţi ai generaţiei '70 un film de cea mai modernă expresie: "Nici că se putea concepe ceva mai cinematografic decât sisificul drum al femeii cu calul între casă şi mină, între prispă şi cimitir, între chinul vieţii şi sfâşierea morţii. Nici că se putea închipui ceva mai filmic decât spectacolul nunţii, asocierea vioristului cu dobaşul, fuga miresei de mirele bătrân şi nedorit. Nici că se putea imagina ceva mai plastic şi mai tentant imagistic decât priveliştile Munţilor Apuseni, cârciuma şi străzile bolovănoase ale Roşiei Montane."

Nunta de piatră (1973) este în primul rând un film de imagine. Sobră până la austeritate, gândită în alb-negru, gri - toate tonurile de alb, negru şi gri - imaginea lui Iosif Demian este o pledoarie pentru un "cinematograf al ochiului". Limbajul hieratic al discursului filmic (din Fefeleaga) şi frenezia profundă şi gravă (din La o nuntă) conferă unitate stilistică acestei opera prima şi totodată anunţă două sensibilităţi creatoare complementare. Peste ani, amândoi cineaştii se vor întoarce la universul baladesc, Veroiu prin Semnul şarpelui (1981) şi Piţa prin Dreptate în lanţuri (1984). De o rară putere de sugestie sunt, pe lângă imagini, şi decorurile (Radu Boruzescu şi Helmuth Stürmer) şi costumele (Marilena Şerbănescu) - elemente esenţiale în construcţia filmului, ce demonstrează un gust ales şi un rafinament de zile mari. Interpreţii (în frunte cu Leopoldina Bălănuţă, al cărei chip pare desprins din icoanele bizantine) - Radu Boruzescu, Mircea Diaconu, Petre Gheorghiu, George Calboreanu jr., Ursula Nussbacher, Ferencz Bencze, Elisabeta Jar, Nina Domiga - dovedesc o forţă de interiorizare ieşită din comun, iar compoziţiile şi orchestraţia lui Dan Andrei Aldea (cu Dorin Liviu Zaharia - voce şi fluier) au dat naştere la o muzică simplă, cu un mare impact audio-vizual.

Ceea ce se trece prea des cu vederea sau pur şi simplu nu se cunoaşte în legătură cu acest film (pe care astăzi, critici şi cinefili deopotrivă, îl situează în top ten-ul preferinţelor lor de film românesc) este selecţionarea sa pentru Săptămâna Criticii de la Cannes şi - împreună cu Duhul aurului (1974), realizat de aceeaşi echipă - prezenţa repetată la numeroase festivaluri internaţionale şi retrospective ale filmului românesc. Catalogat drept "film de artă", adresat unui public "elitist", dipticul lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu a trebuit să fie vizionat de nenumărate ori până să i se dea aprobarea de difuzare şi, atunci când, după câţiva ani de tergiversări a primit undă verde, a avut parte doar de o umilitoare distribuţie, limitată la câteva cinematografe periferice. În ţară, factorii de decizie i-au dat un calificativ de calitate mediocru, iar realizatorii au fost sancţionaţi "pentru atitudini estetizante", fiind puşi să plătească pelicula.



 Toate articolele despre Nunta de piatră


2 comentarii

  • De preţ
    Rada [membru], 10.05.2009, 12:52

    Dacă naveta Voyager ar pleca în spaţiu cu 100 de filme la bord, eu l-aş include pe acesta: un crâmpei strălucit de artă cinematografică autentică. Nici un alt film pe care l-am văzut nu mi-a transmis cu atâta pregnanţă desăvârşită iminenţa şi implacabilitatea morţii, derizoriul poetic al existenţei noastre, ciclul nesfârşit al vieţii, topindu-se în neant. Este ca o plimbare printr-un cimitir frumos, unde, trecând printre morminte şi privind chipurile subţiate de ploaie şi vânt ale celor ce au fost demult, necunoscuţi, te cuprinde acea pace tristă, sentimentul marii treceri. Aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, de la muzică, decor, costume, interpreţi, la imagine şi concept cinematografic, nici că se poate ceva mai frumos. Chiar văd acest film călătorind in spaţiu, în linişte, către lumi îndepărtate.

  • RE: De preţ
    saskiul [membru], 11.05.2009, 18:02

    Subscriu la frumoasele cuvinte cu care întâmpini acest film înrudit cu UMBRELE STRĂMOŞILOR UITAŢI de Parajanov, ZEMLJA / PĂMÂNT de Dovjenko, THE COLOR OF PARADISE de Majid Majidi, cu PATHER PANCHALI de Ray, cu COPACUL DORINŢELOR de Abuladze...Un tip de cinema din ce în ce mai uitat, însă din ce în ce mai viu...Tarkovski are dreptate: este nevoie de frumos în lume cu cât lumea este năpădită mai tare de rău, de urât...

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 După 40 de ani - Nunta de piatră, Marian Rădulescu
 Eveniment special la TIFF 2012: 40 de ani de la Nunta de piatră, Comunicat de presă
 Iosif Demian trage un semnal de alarmă: negativul filmului Nunta de piatră e în pericol!, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer