Orchestra din Philadelphia nu a mai interpretat Rapsodia a II-a de George Enescu din 1989. Atunci a condus James DePriest. Reluarea se datorează dirijorului asociat, Rossen Milanov. Maestrul bulgar programează frecvent cele două Rapsodii române în concertele sale şi, evident, iubeşte muzica lui Enescu. Poate că o iubeşte chiar prea mult. Altfel nu mi-aş explica tempo-ul lent ales cel puţin în prima parte a lucrării. Din fericire, domnul Milanov are la dispoziţie un minunat ansamblu a cărui resurse ştie să le valorifice. Sunetul corzilor, care în trecut - dar mai rar din păcate astăzi - identifica Orchestra din Philadelphia, a fost mai bogat decât cel cerut de dirijorul principal, Charles Dutoit. În secţiunea de mijloc, dialogul dintre flaut şi oboi (Richard Woodhams, superb) l-a făcut pe criticul David Patrick Stearns să se gândească la lucrările de maturitate ale lui Enescu. Pe de altă parte, în coda, aş fi dorit o frazare mai bine ritmată a violei soliste.
Rossen Milanov nu este un maestru spectaculos. Gestica nu sare în ochi. Mai puţin preocupat de precizia tehnică, şeful de orchestră preferă să ghideze un întreg pasaj doar cu mâna stângă. Respinge efectul gol, prezenţa sa fiind mereu simţită, deşi uneori discret. Alege timpi moderaţi, poate chiar lenţi, fără să poată întotdeauna să susţină tensiunea necesară. Acest lucru l-am observat în cele doua poeme de Dvorák, Porumbelul din păduri şi Vârtelniţa de aur, ambele executate pentru prima oară de celebra orchestră.
În fine, noul şef al partidei de viole, Choong-Jin Chang, a interpretat Concertul de Béla Bártok. Rămas necompletată la moartea compozitorului, lucrarea a fost terminată de elevul Tibor Serly. Violistul sud-coreean este un virtuoz, însă limbajul muzicii compozitorului maghiar îi este străin. Remarcabilă totuşi atenţia la detaliu din acompaniamentul lui Rossen Milanov.
După concert am stat de vorbă cu dirijorul Jonathan Sternberg. În vârstă de 90 de ani şi încă vioi, el a efectuat în anii '50 primele înregistrări ale unor lucrări precum Missa Lordului Nelson de Haydn sau Stabat Mater de Rossini. Veteranul şef de orchestră consideră că George Enescu a avut o mare influenţă asupra carierei sale. Primul contact l-a avut la New York în 1937, când, student fiind, a întors paginile pentru acompaniatorul Sanford Schlüssel. Ca urmare, a asistat la probele şi concertele Filarmonicii din New York, povestind cum în pauza repetiţiilor Enescu se aşeza la pian şi cânta pagini întregi din operele lui Wagner, în special Parsifal. După război cei doi s-au întâlnit adeseori la Paris. Domnul Sternberg a încercat să promoveze muzica lui Enescu de câte ori a putut. A dorit, dar din păcate nu a reuşit, să aducă Oedipe în repertoriul Operei Regale a Flandrei, a cărui director muzical a fost între anii 1961-1966. A efectuat totuşi înregistrări radiofonice ale unor piese precum Suita a I-a, Simfonia a I-a, Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, şi cele două Rapsodii. Ar fi înregistrat mai mult dacă ar fi găsit şi alte partituri.
Cu o altă ocazie, mi-a destăinuit câteva din sfaturile lui Enescu. Sperând că vor fi utile, le aştern aici. Primul: muzicienii unei orchestre sunt oameni, atunci trebuie trataţi ca oameni. Să nu uităm că în acea epocă marii dirijori erau dictatori de temut. Al doilea: când într-o partitură este scris "pe cât de rapid cu putinţă", atunci nu trebuie executată mai rapid decât se poate. Lucru care pare limpede la prima vedere dar care este nu de puţine ori neglijat, iar articulaţia şi claritatea suferă.
Orchestra din Philadelphia
Dirijor: Rossen Milanov
Solist: Choong-Jin Chang
Program:
Antonín Dvorák: Porumbelul din păduri, poem simfonic Op. 110.
Béla Bártok: Concertul pentru violă şi orchestra, completat de Tibor Serly.
George Enescu: Rapsodia Română nr. 2 în Re major, Op. 11, Nr. 2.
Antonín Dvorák: Vârtelniţa de aur, poem simfonic Op. 109.
Vineri, 15 mai, 2009.
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia.