Sintagma din titlul articolului şi al expoziţiei la care ne referim trimite spre Actorul şi sălbaticii. Evenimentul "nostru" nu are însă nici o legătură cu filmul amintit, în afară de respectiva analogie. Luni, 25 mai 2009, a avut loc la Institutul Cultural Român vernisajul expoziţiei Actorii şi fotograful, realizată de Simion Buia. Acesta a studiat estetica fotografiei la Kunstakadémie Düsseldorf şi jurnalistica la Faculté Libre de Paris et d'Ile de France. Cu o bogată experienţă profesională realizată în Germania, unde a lucrat timp de şapte ani la Deutsche Welle ca jurnalist şi trei ani ca fotograf la Teatrul din Düsseldorf, artistul s-a făcut cunoscut în România sau, mai bine zis, începe a se face cunoscut din 2007, cînd a fost desemnat "Fotograful anului" de către Asociaţia Fotografilor de Turism.
Seria expoziţiilor din ţară a fost deschisă în septembrie 2008, la Cluj. Au urmat cele din Timişoara şi Bucureşti, toate trei sub egida Cărtureşti, tratînd acelaşi subiect ca şi evenimentul de la ICR, dar avînd alte personaje. În februarie 2009, a organizat expoziţia Maschere di Venezia, la UniCredit Ţiriac Bank Bucureşti, care poate fi încă vizitată.
Acest scurt portret de artist poate fi completat prin faptul că Buia organizează un workshop lunar, Epson Print Academy, şi că este membru al Deutscher Journalisten Verband, cea mai importantă asociaţie a jurnaliştilor şi fotografilor profesionişti din Germania.
Revenind la actori şi la fotograf, între aceştia se interpune un personaj pe care privitorul îl poate ignora cu uşurinţă, dar a cărui importanţă este covîrşitoare: aparatul în sine. Simion Buia realizează portrete, dar acestea nu sînt nişte capturi instantanee luate din viaţa actorilor, ci reprezintă încununarea unor momente de comunicare dintre profesionist şi subiecţi, camera fotografică jucînd rolul termenului mediu între părţi. Actorii sînt invitaţi a se interpreta pe ei înşişi. Cunoscuţi de pe scenă, din filme sau din publicaţii, aceştia sînt condamnaţi să fie adeseori priviţi fără a fi văzuţi cu adevărat. Dispariţia fizică ne apare ca o ciudăţenie, deoarece i-am văzut murind în numeroase roluri păstrîndu-i tineri şi puternici în imaginaţia noastră. "Ei mor, domnule - ne-a spus Simion Buia -, şi cîţi dintre ei au fotografii memorabile? Adrian Pintea, Florian Pittiş, Ernest Maftei, Ilarion Ciobanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ştefan Iordache, Colea Răutu, Sorin Gheorghiu... Se pregătesc şi alţii în următorii ani. Arătaţi-mi un portret «simplu» al acestor actori. Priviţi portretele din această galerie - ele vorbesc despre eternitatea artei în ciuda efemerităţii existenţei umane."
Artistul fotograf ne-a spus că o şedinţă pentru un portret durează cîteva ore. Aceasta presupune discuţia cu actorul şi comunicarea între cei doi. Dacă nu se creează o relaţie viabilă, portretul nu va fi mai mult decît captarea unor forme, lumini şi umbre. Tehnica de înaltă precizie permite astăzi realizarea unor performanţe inimaginabile privind calitatea. Totuşi, ceea ce contează nu este performanţa camerei, a obiectivului sau a luminii "inteligente", ci acele lucruri de dincolo de aparenţe. Meşteşugul poate fi chiar o capcană în această încercare. Tehnica trebuie să fie stăpînită, nu să impună regulile jocului. Fotograful este obligat să fie deopotrivă meşter, artist şi antropolog.
Seria de expoziţii a lui Buia cuprinde portrete ale marilor actori români. De la ocazie la ocazie, sub acelaşi titlu sînt reuniţi alţi actori, pentru ca, în 2010, imaginile transpuse în fotografii să fie grupate într-un album. Va fi un codex cu oameni (actori), surprinşi în ipostaze simple, cotidiene.
Simion Buia ne-a oferit un interviu în exclusivitate, în care ne-a dezvăluit cîte ceva din ceea ce stă la baza activităţii sale:
"Folosesc tehnică digitală de ultimă oră. Nu vreau să dau nume, oricum lucrez cu aparate de la mai multe firme. Obiectivele sînt cele mai importante. Rezoluţia optică trebuie să corespundă tehnic cu device-urile digitale. Cea mai importantă este discuţia cu actorul. De exemplu, în cazul actorului Cornel Ciupercescu, de la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, abia cînd a venit a treia oară în studioul meu, am simţit fotografia reuşită. Am comunicat din primul moment, deoarece aveam un prieten comun, actorul Silviu Stănculescu, dar acest tip de relaţie umană nu este suficient pentru o poză reuşită. Sînt foarte bucuros că l-am prins într-o ipostază «finală». Portretul, în care sînt specializat, poate ieşi prost. Dacă nu există unda de comunicare, chiar şi negativă, nu va ieşi nimic. Actriţa Silvia Năstase de la Teatrul Naţional a venit cu o oră mai devreme la shooting-ul respectiv. Eu tocmai aveam un client în studio cu care discutam. Am rugat-o să revină la timpul potrivit. A avut un şoc; în timpul make-up-ului a început chiar să plîngă, deoarece aşa ceva nu i se mai întîmplase niciodată. De aici s-a născut o situaţie conflictuală, dar a ieşit unul dintre cele mai bune portrete din galeria de 24 de lucrări de la ICR.
Numeroşi actori încearcă să pozeze, ceea ce nu doresc să se întîmple în munca mea. În cazul expoziţiei cu măşti veneţiene pe care am realizat-o, am încercat, de asemenea, să surprind ceea ce individualizează masca, nu ceea ce uniformizează. La mine, masca revelează, nu ascunde. De altfel, am fost timp de cîţiva ani la Veneţia, în timpul Carnavalului, pentru a realiza seria. Aceasta a fost tradusă într-o expoziţie în care am folosit o tehnică neconvenţională, posibil unică în lume. Imaginile au fost imprimate pe o pînză fixată de un şasiu. M-a interesat calitatea. Lucrările, de mari dimensiuni (70/100), sînt scoase din seria reproducerilor mecanice, devenind unicate.
Am studiat numeroşi artişti fotografi la Kunstakadémie; am călătorit în multe ţări unde am văzut nenumărate expoziţii de fotografie şi mi-am alcătuit un sistem de repere constituite în marca muncii pe care o întreprind. Mă simt atras totuşi în mod special de Andy Warhol şi de Joseph Beuys.
Nu în ultimul rînd, aş vrea să mărturisesc faptul că iniţial dorisem să devin actor, dar nu am reuşit, ajungînd jurnalist şi apoi fotograf profesionist. M-am apropiat de lumea teatrului în mod neîntîmplător. Experienţa de fotograf al Teatrului din Düsseldorf mi-a deschis orizonturi nebănuite. Fotografia de teatru şi portretul sînt, sau pot fi, mult mai mult decît consideră spectatorul obişnuit. O critică pe care aş avea-o de formulat fotografiei de gen din România este că recurge la ornament, spectaculos şi convenţional, atît de mult încît efectul vizual este invers. În Germania şi în lumea largă, fotografia de foaier sau de afiş este mult mai curată, mai simplă şi mai francă decît cea de la noi, unde se încearcă a se prinde exact ceea ce contează mai puţin. Eu încerc să prind privirea directă şi crudă a omului din spatele rolului".
Expoziţia este deschisă în perioada 25 mai-8 iunie 2009. Dacă la vernisaj a fost prezent actorul Ştefan Radof, care a recitat din cea mai recentă carte a sa de poezie, închiderea propune o întîlnire cu actorul Eusebiu Ştefănescu.