"Fidelitatea imaginilor. René Magritte şi fotografia", expoziţia deschisă între 30 aprilie şi 19 iulie 2009 la Muzeul Naţional de Artă al României, este fără doar şi poate unul dintre evenimentele vizuale cele mai importante ale anului. Născută în urma unui acord de cooperare bilaterală între România şi comunitatea franceză Valonia-Bruxelles, expoziţia apare la noi într-un moment în care, la nivel internaţional, René Magritte este protagonist: pe 9 iunie 2009, la Bruxelles, se va deschide un imens muzeu dedicat marelui pictor suprarealist, ce va cuprinde cea mai vastă colecţie de tablouri ale sale din lume (170 de pînze) şi o zonă multimedia care va face posibilă, între altele, proiectarea pe geamurile muzeului a faimosului cer al lui Magritte, vizibil în permanenţă din exterior, de către oricine. Ca să vedem, în sfîrşit, cerul!
Cele 59 de fotografii realizate de către pictorul suprarealist între 1928 şi 1955 şi expuse, acum, la MNAR, reprezintă, pe de o parte, o frîntură însemnată din viaţa artistului belgian, şi, pe de altă parte, o sursă esenţială pentru o imagine mai cuprinzătoare asupra unui suprarealism belgian deosebit de bogat. Expoziţia de faţă este veche, ca asamblare, de 33 de ani, şi i se datorează lui Louis Scutenaire. El este cel care, în 1976, a pus alături aceste fotografii, iar titlul, "Fidelitatea imaginilor", îşi are originea răsturnată în Trădarea imaginilor, pînza pictată în 1929 de către Magritte şi aflată azi la Los Angeles: celebra pipă reprezentată extrem de realist, aproape naiv şi didactic, sub care apare scris, caligrafic, Ceci n'est pas une pipe.
Enunţ discutat şi răsdiscutat, posibilă definiţie a operei de artă, caligramă descompusă, aşa cum o numeşte Michel Foucault în eseul său din 1973, care demonstrează că "a picta nu este totuna cu a afirma", a vedea nu este totuna cu a spune, semantica imaginii find diferită de semantica verbală.
Aşa cum aflăm din catalog, "Fidelitatea imaginilor" trimite la publicarea în 1968, de către Marcel Mariën, a unei serii de 19 fotografii realizate în 1929 de Paul Nougé sub titlul "Subversiunea imaginilor". În 1943, Nougé i-a consacrat lui Magritte un eseu intitulat "Imaginile interzise". Scutenaire, Mariën, Nougé, Magritte reprezintă suprarealismul belgian, iar operele lor, fie ele literare sau vizuale, se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Prieteni foarte buni încă din tinereţe, Mariën îi dedică lui Magritte prima monografie, iar Nougé îi este de-a lungul vieţii confident şi semnează principalele texte despre pictorul suparealist. În centrul intereselor lor se află tocmai această înţelegere a distincţiei real-reprezentare. Iar fiecare în parte este un personaj interesant în peisajul suprarealist european. Toţi se află în fotografiile expuse la MNAR. Alături de ei, poetul Paul Colinet, cel care a fost inspiratorul mai multor tablouri ale lui Magritte (printre care fresca murală Domaine enchanté), fratele său, Paul, şi, pour toujours, Georgette Magritte, soţia sa. Fizionomia şi liniile corpului lui Georgette sînt imediat recognoscibile după tablourile artistului belgian, ea i-a fost modelul perpetuu. Model permanent recreat.
Precizia visului
Ce sînt fotografiile lui Magritte? Sînt puneri în scenă, într-un continuu spirit ludic. Opriţi uneori parcă în drum (şi "aşezaţi" în maşină, pe maşină, lîngă ea), apropiaţii pictorului sînt prinşi în instantanee pline de viaţă. Feţele le rîd mereu, pare că se abţin tot timpul să nu izbucnească în rîs şi că au făcut-o imediat după terminarea "pozei". Îţi imaginezi un Magritte spontan care îşi opreşte brusc prietenii în loc pentru a-i fotografia, cu Kodak-ul său oarecare. Fotografiile lui sînt născute din impresii vizuale tranzitorii, din instantanee care, abia acumulate mental şi visate, pot forma ideea unui nou tablou, ducînd la apariţia autonomă, non-mimetică, a realităţii (tocmai de aici, onirica exactitate "fotografică" a tablourilor sale).
Pentru Magritte, fotografia este o etapă, un studiu pentru viitoarea creaţie picturală, după ce va fi fost "developată" prin precizia revelatoare a visului (doar în vis ideile noastre devin "clare şi distincte"). Pe de-o parte, aşezările în scenă ivite spontan, pe de altă parte, acele imagini calculate element cu element, ca o scenografie perfectă. Veţi recunoaşte în expoziţie Dumnezeu, ziua a opta, ce face ecou Terapeutului. Sau Iubirea, ce pregăteşte Tentativa imposibilului, din 1928, acea pînză care îl reprezintă pe Magritte pictîndu-şi modelul, născîndu-l sub privirile noastre, din pensula sa. Fotografia o reprezintă fidel pe Georgette, corp întreg, asupra căreia René se apropie cu pensula. În tablou, modelul nu este încă întreg, pictorul îi face tocmai acum o mînă pe jumătate deja zămislită: acelaşi joc real-reprezentare, obsesia magrittiană pe care această expoziţie reuşeşte s-o documenteze.
"Fidelitatea imaginilor" este aura salutară a naşterii vizibilului, care te face să îţi doreşti să vezi pînzele lui Magritte. O expoziţie care cheamă, imagine din imagine, o alta, o invitaţie către o expoziţie de şi mai mari proporţii, pe care, virtual, o "vedem" deja: o colaborare între viitorul Muzeu Magritte din Bruxelles şi MNAR. Ar fi o expoziţie impresionantă: "fidelitatea imaginilor" alături de "trădarea" lor, fotografie alături de tablou. Nu există realitate în afara imaginilor, dar imaginile trebuie visate.