La Bucureşti s-a deschis o nouă galerie de artă. "If Gallery", de pe strada Tokyo nr. 1, este un proiect al Fundaţiei Art Promo care şi-a propus promovarea artelor vizuale româneştiExpoziţia aleasă pentru inaugurarea noului spaţiu se numeşte Role-Play şi reuneşte în jur de treizeci de lucrări recente semnate de pictoriţa Angela Bontaş. Role-Play pentru că în lucrările ei tînăra artistă atribuie personajelor sale un rol social.
În aparenţă, tablourile sînt naive, stilul e aproape copilăresc: sînt scene din viaţa de familie, peisaje urbane, imagini din curtea şcolii, de la grădina zoologică desenate parcă de mîna unui şcolar. De fapt, pictorul matur se joacă de-a copilul care desenează, încercînd să-i surprindă imaginarul. Nu e o noutate în sine: de la Kandisky încoace, numeroşi artişti au descoperit fascinaţia pentru desenul copiilor şi chiar au încercat să investigheze şi să le imite tehnica de reprezentare. Printre aceştia, Paul Klee, Marc Chagall, Juan Miro, Georges Bracque...
Abordînd, conştient sau nu, acelaşi tip de investigaţie, Angela Bontaş reuşeşte să inoveze într-o zonă destul de pretenţioasă. În tablourile ei, ea descoperă "figurativul bine temperat", după cum observă chiar curatoarea expoziţiei, Mădălina Mirea. Asta înseamnă figuri şi motive uşor recognoscibile, dar compoziţii şi perspective greşite - de fapt, voit greşite - care demolează prejudecăţile şi împrospătează felul în care priveşti un tablou. Nu e nimic naiv în această abordare, dimpotrivă, artista este mereu ironică - uneori chiar autoironică - în ceea ce priveşte limitele reprezentării. Chiar şi tematica incită, uneori - cele mai polemice tablouri fiind cele din seria despre televizoare şi televiziuni, pe care pictoriţa le-a umplut de violenţă, obscenitate şi sex văzute cu mintea ingenuă şi încă ne-deformată a unui telespectator-copil.
Expoziţia poate fi deci privită şi ca un mic tratat de psiho-pedagogie, pentru că în aceste lucrări poţi identifica mecanismele creative ale copiilor. Iar artista pictează din propria ei experienţă, mai precis avînd drept sursă de inspiraţie desenele fiicei ei în vîrstă de şapte ani.
Angela Bontaş a lucrat multă vreme ca scenograf la Opera Română. Artista a făcut parte, între 1997 şi 2007 din grupul Rostopasca, alături de Alina Buga, Mona Vătămanu, Florin Tudor, Nicolae Comănescu şi Dumitru Gorzo. Pe lîngă pictură, a abordat şi genuri alternative, cum ar fi performance-ul sau instalaţia. Happeningul 24 hours non stop painting, realizat în 1998, a adus grupului Rostopasca premiul Uniunii Artiştilor Plastici. Role-Play este prima expoziţie individuală a Angelei Bontaş după cîţiva ani de absenţă din galerii.
Expoziţia Role-Play semnată de Angela Bontaş este deschisă pînă pe 14 iunie 2009, la If Gallery (str. Tokyo nr. 1, Bucureşti).