Un oraş sărac în muzee, aproape incapabil de a oferi turistului străin o imagine a istoriei sale - aceasta ar fi concluzia unui trecător prin capitala României. Doar Muzeul Naţional de Artă a rămas "pe baricade" pentru a arăta ceva din tabloul devenirii noastre culturale, pentru a ne referi doar la domeniul artelor plastice. Într-un asemenea peisaj, soluţia de moment vine din partea iniţiativei private. Trebuie să felicităm, în acest sens, galeria Art Society unde, cu ceva timp în urmă, s-a deschis o expoziţie surprinzătoare - Pinacoteca Bucureşti în vizită la Galeria Art Society, partea I (peisajul), din ciclul "Mari repere ale artei româneşti".
Satisfacţia pe care o dă privitorului întîlnirea cu mari nume ale artei interbelice româneşti, dar şi cu artiştii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea este umbrită de istoria acestui patrimoniu. Dintr-un scurt istoric prezentat de doamna Ioana Cristea, şefa Secţiei de Artă de la Muzeul Municipiului Bucureşti, aflăm că inaugurarea Pinacotecii Municipale a avut loc la 1 iunie 1933, prin decret regal şi în prezenţa regelui Carol al ll-lea, avînd în patrimoniu un număr de 103 lucrări, dar prin donaţii particulare şi achiziţii de stat numărul lor ajunge, în 1939, la 756 de obiecte. Astăzi, Pinacoteca Municipiului Bucureşti are un patrimoniu de 5.500 de piese de pictură, sculptură, grafică în principal, dar şi o mică colecţie de artă religioasă şi decorativă. "Din păcate, lăcaşul potrivit acestei preţioase pinacoteci rămîne în continuare cu desăvîrşire absent din peisajul cultural al Bucureştiului, lipsind pe nedrept capitala României de singurul Muzeu de Artă al Municipalităţii", notează Ioana Cristea.
Avem în faţă o istorie tristă, care începe în anul 1991, cînd, din pricina unor defecţiuni tehnice ale clădirii în care se afla pinacoteca, aceasta se închide, iar pe parcursul anilor clădirea revine proprietarilor de drept. Au trecut aproape 20 de ani fără ca nici una dintre autorităţile care s-au aflat în fruntea Primăriei Bucureştilor să reacţioneze faţă de drama prin care trece acest patrimoniu cultural, dar mai ales faţă de vidul cultural în care se formează generaţiile de tineri lipsiţi de posibilitatea de a cunoaşte o istorie culturală, de care nu trebuie să ne fie ruşine.
În această primă "vizită" a Pinacotecii Municipale la galeria "Art Society", selecţia făcută de organizatori prezintă aproximativ 100 de lucrări avînd ca temă peisajul. De la Sava Henţia, Henry Trenk la Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, la Octav Băncilă, Marius Bunescu, Constantin Artachino, Abgar Baltazar, Sabin Popp, Nicolae Dărăscu, Cecilia Cuţescu Storck, Ştefan Dimitrecu, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă, Lucian Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Vasile Popescu, Jean Al. Steriade, Eustaţiu Stoenescu, regăsim o întreagă pleiadă de mari artişti care au construit imaginea istoriei picturii româneşti moderne. Spaţiul nu-mi permite să-i enumăr pe toţi cei prezenţi în expoziţie, dar trebuie să mărturisesc că întîlnirea a fost emoţionantă, iar sentimentul ce l-am avut a fost unul de frustrare şi revoltă.
Pe de o parte, pentru toate aceste comori ce stau închise de 20 de ani şi faţă de care avem indiferenţa celor care nu reuşesc să înţeleagă valoarea lor culturală şi educativă, pe de altă parte, pentru că vor fi tot mai puţini cei interesaţi de cunoaşterea unui trecut ale cărui urme se şterg în fiecare zi. Să ne reamintim că această pinacotecă a apărut prin donaţia unor oameni cu deschidere, a unor oameni care au înţeles, la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, că trebuie să dăruiască românilor opere "menite să ne cultive intelectual şi să ne bucure simţurile". Unii dintre aceştia au fost avocatul şi colecţionarul Ioan Movilă, precum şi sculptorul Filip Marin. Trebuie menţionate şi o serie de instituţii ale statului care au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului pinacotecii: Euforia Spitalelor, Clubul Tinerimii, Automobil Clubul Român, Cabinetul Primarului General şi Direcţia Mişcării Culturale, între anii 1933-1939.
Sînt gesturi pe care este bine să le reamintim contemporanilor noştri şi poate vor înţelege, mai ales autorităţile momentului, că înainte de a se strădui să aclimatizeze palmieri în oraşele ţării, strădania ar fi mult mai benefică dacă ar arăta un interes mai mare valorilor culturale. Mă gîndesc de ce nici unul dintre primarii de sectoare nu a avut iniţiativa, de-a lungul acestor ani, de a oferi o clădire care să găzduiască pinacoteca oraşului? De ce autorităţile statului nu sînt interesate de a edifica cîte ceva şi în domeniul culturii? Prea des invocata lipsă de rentabilitate, privită doar din perspectiva cîştigurilor imediate, ne-a adus în situaţia pe care astăzi o putem constata. O societate ce a pierdut în aceşti ani foarte mult la nivel educaţional, generaţii ce cunosc tot mai puţin istoria lumii în care trăiesc, o indiferenţă care stîrneşte stupoare şi provoacă reacţii greu de bănuit pentru o societate civilizată şi cultivată.
Imaginea donatorului, a celui care face mecenat în domeniul cultural este departe de a deveni o realitate pentru îmbogăţiţii acestor ani. Dar urgenţa care se impune în acest moment este aceea de a păstra şi de a pune în valoare ceea ce am moştenit, de a crea posibilitatea ca aceste valori culturale să fie puse în slujba societăţii, să fie păstrate instituţiile care au avut un rol important în devenirea culturală a societăţii noastre. Pierderile în acest plan vor fi mult mai greu de recuperat, iar dacă acum asistăm la criza învăţămîntului românesc, la fel de grav este şi faptul că în acest moment se oferă prea puţin, la nivel instituţional, pentru a putea vorbi despre posibilitatea unei educaţii culturale la nivelul maselor.
Sperăm ca iniţiativa galeriei Art Society să dea de gîndit factorilor responsabili şi poate, nu peste prea mult timp, să ne putem bucura de privirea acestor lucrări în propriul lor spaţiu.