"Ne aflăm în anul 2018. Ziua Judecăţii a venit şi a trecut" - sună primele cuvinte din notele de producţie ale celui de-al patrulea Terminator. E reconfortant să ştii că mai rămâne ceva după Apocalipsa care vine şi trece ca acceleratul lui Topârceanu. Adică cel puţin trei-patru speriaţi care luptă împotriva maşinilor. Merită filmul? Cineva spunea că e un fel de joc video pentru leneşi.
Dar multe dintre filmele care se fac acum în America sunt un fel de jocuri video pentru oameni care nu trebuie să mişte niciun neuron. Chiar dacă nu se bazează pe urmăriri şi confruntări.
Faptul că sunt realizate după şablon ne pune în situaţia de a sta ca popândăii şi de a privi neimplicat filme turnate după reţete verificate. Singurele îmbunătăţiri sunt la nivelul, ca să zic aşa, al caroseriei: efectele speciale, costumele, scenografia, permutarea vedetelor.
Evident, Terminator Salvation nu e Shakespeare, după cum nici filmul lui James Cameron din 1984, primul din serie, nu pretindea că e Hamlet. Dar dacă Arnold Schwarzenegger avea umor, nu mai e cazul acum.
Schwarzy apare într-un singur loc, dar ce vorbesc, nici măcar nu e el, ci figura lui dată prin maşina de spălat a computerului. Nici robotul T-800 nu mai există aşa cum îl ştiam din SF-urile grosolane (ha, ha) ale anilor '80, căci forma acestuia s-a trecut de mult. (T-600 este pe lângă T-800, în opinia regizorul McG, ca un Buick din 1957 pe lângă un Mercedes din 2009). Probabil că, aşa cum alcoolul absoarbe magneziul din organism, şi tehnicizarea a mâncat umorul din filmele americane de aventură sau acţiune.
Uitaţi-vă la Star Wars în care tot poporul coreean are acum săbii laser, de toate culorile şi unde nu mai găseşti o poantă. Toate luptele şi conflictele sunt al naibii de serioase.
Mi-au plăcut notele de producţie de la Terminator Salvation şi, în loc să enunţ în câteva fraze subiectul filmului, mă mulţumesc să culeg nişte termeni, ştiind că veţi asambla uşor ideea: Ziua judecăţii, peisaj post-apocaliptic, bunkere, gherilă, inteligenţă artificială, conştiinţă de sine, anihilare nucleară, soarta umanităţii. Dacă nu aveţi nicio problemă de logică cu exprimări de genul "John Connor este acum din ce în ce mai nesigur de faptul că va trăi suficient pentru a iniţia evenimentele din care el va lua naştere", sau dacă ele vă provoacă un fel de gâdilat, semi-poetic, semi-anarhic (nu te simţi mai bine când ştii că s-ar putea să nu mai poţi crea evenimentele care să ducă la naşterea ta?), aveţi şansa de a construi ceva pe direcţia aceasta de lectură.
Deşi filmul se ia cu totul în serios, sau poate mai ales pentru că se ia în serios, el îţi permite totuşi să percepi un soi de auto-ironie involuntară. Schema fixă e un indiciu. Jocul lui Christian Bale poate fi citit, de pildă, ca o parodie la stilul de joc, asexuat şi lipsit de acute, al lui Keanu Reeves. Ca într-un joc video sau ca un roboţel, Christian Bale (care n-a acceptat rolul până nu s-a convins că filmul nu va fi un simplu film de acţiune) dă impresia că s-a exersat cu un ochi la Matrix sau The Day the Earth Stood Still. Voce studiat gâjâită şi vag şoptită, nicio sprânceană nu pleacă de la locul ei, economie generală de mijloace, ca şi cum, o dată pornite, acestea ar face prăpăd. Jocul lui, sobru şi aplicat, merge la fix cu seriozitatea regizorului care vorbeşte despre T-600 şi T-800, drone, Hunter-Killers, Moto-Terminatori, Harvester-i şi Transportori ca despre nişte persoane reale. În fond, aici e comicul, dacă e să-l căutăm.
Terminator Salvation este însă un bun film de acţiune pentru cine nu cere decât asta. Personajele sunt schematice - aşa cum trebuie să fie -, liniile de acţiune ale intrigii la fel, dar există un pariu câştigat în natura ambivalentă a lui Marcus Wright (Sam Worthington), care a fost odinioară om (rău) şi care a fost transformat (după moarte) într-un robot (posibil) bun, adică un android umanizat.
De fapt, nici nu e un robot sută la sută. Inima şi mintea sunt de om, iar "harnaşamentul" osos şi muscular de robot. Este el capabil să simtă ca un om, adică să manifeste remuşcare, iubire, ură, recunoştinţă?
Nu acest lucru e însă important, ci faptul că transferul se face pe negândite: cu cât noi suntem mai lipsiţi de umanitate, cu atât androizii din filme devin mai umani şi mai de încredere.
Psihologii vor vedea în asta, probabil, o proiecţie făcută dintr-o nevoie de compensare. E ca şi cum oamenii s-ar teme că n-ar mai trăi evenimentele care le-au dat naştere, nu?
Terminator Salvation / Terminator: Salvarea
Regia McG
Cu: Christian Bale, Sam Worthington, Anton Yelchin, Moon Bloodgood, Bryce Dallas Howard, Common Jane Alexander şi Helena Bonham Carter.