Cea de-a patra ediţie a Fest'Asia pregăteşte un program special dedicat cinematografiei thailandeze, prezente cu un număr-record de patru lung metraje recente, prezentate în premieră la Bucureşti, în proiecţiile de la Cinema Scala.
Secţiunea Focus Thailanda programează, astfel, titluri-hit provenind dintr-una dintre cele mai dinamice industrii de film din Orientul Îndepărtat.
Alone / Faet, cel mai premiat film al regizorilor Banjong Pisanthanakun şi Parkpoom Wongpoom, a făcut furori la importantele festivaluri de film de groază Toronto After Dark (unde a cucerit Premiul publicului), Screamfest (Trofeul festivalului) sau Austin (Premiul Special al Juriului pentru Cea mai bună regie, Premiul 2 la categoria Cel mai bun horror). Intens şi surprinzător, filmul spune povestea gemenelor siameze Pim şi Ploy, separate în adolescenţă. După ce şi-a refăcut viaţa în Coreea de Sud, Pim se întoarce în Thailanda pentru a-i fi alături mamei sale pe patul de moarte, pentru prima dată de la durerosul episod care a dus la moartea surorii ei, sperând că traumele familiei au fost vindecate de trecerea timpului. Ploy se va întoarce însă, mai puternică şi mai hotărâtă decât niciodată, pentru a-şi răzbuna propria moarte. Publicul Fest'Asia 2009 va avea ocazia să o descopere în Alone / Faet pe senzaţionala debutantă Marsha Wattanapanich, într-un rol dublu de zile mari, care i-a adus Premiul Academiei Thailandeze de Film pentru Cea mai bună actriţă.
Body / Body sob 19, lung metrajul de debut regizat, co-scris şi montat de promiţătorul Paween Purikitpanya, este filmul thailandez care a revoluţionat efectele speciale şi, cu siguranţă, va deveni unul dintre favoriţii iubitorilor de cinema-spectacol, care nu trebuie să rateze acest horror-cult. În 2 ore de acţiune fără menajamente, în care coşmarurile, insomnia şi duhurile malefice sunt omniprezente, filmul prezintă aventura lui Chon, care caută răspunsul la tulburările care îi macină nopţile în spaţiul lugubru şi claustrant al unei morgi, culminând cu o confruntare finală memorabilă, în care eroul va trebui să lupte faţă în faţă cu stafia care îl urmăreşte.
Un inedit film de aventuri, Queens of Langasuka / Puen yai jom salad este un remake plin de vână şi umor al celebrei serii Pirates of the Caribbean: eroinele sunt trei regine thailandeze care încearcă să îşi apere împreună regatele de fioroşii piraţi care seamănă teroarea pe insulele din jur. Regizat de Nonzee Nimibutr, Queens of Langasuka este unul dintre cele mai apreciate filme comerciale thailandeze ale ultimilor ani, fiind prezentată în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Bangkok în 2008.
Titlu-şoc ale selecţiei Fest'Asia 2009, Chocolate va oferi spectatorilor bucureşteni prilejul să cunoască unul dintre cele mai simpatice personaje văzute vreodată în filmele cu bătăi asiatice: neînfricata karateka autistă Zen (JeeJa Yanin), care încearcă să recupereze de la datornici banii pe care aceştia refuză să îi returneze mamei ei. Metodele ei "speciale" vor avea efecte spectaculoase, unul dintre acestea fiind chiar finalul filmului, care culminează cu o secvenţă pe care publicul de la Scala nu o va uita prea curând. Originalitatea şi tema provocatoare a lung metrajului nu au trecut neobservate nici la Premiile Academiei de Film din Asia, unde regizorul Prachya Pinkaew a fost favoritul incontestabil al categoriei Cel mai bun debut.
Fest'Asia 2009, singurul festival de film Asiatic din Europa Centrală şi de Est, care va avea loc în perioada 19-28 iulie 2009 la Cinema Scala, în Bucureşti, este organizat de Asociaţia Culturală Estenest, în parteneriat cu Ogilvy Group. Sponsorul evenimentului este LG, iar biletele se găsesc numai prin reţeaua Bilet.Ro.