Se iubesc de mult timp - Il y a longtemps que je t'aime

(Atenţie, conţine spoilere!)

Am 7 ani, mă cheamă Lys şi fac parte dintr-o familie franceză multiculturală, ca în reclamele Benetton. De curând, a venit la noi mătuşa mea, Juliette. A venit să locuiască cu noi, nu se ştie pentru câtă vreme.

Mătuşa mea este o doamnă foarte serioasă şi pare tot timpul tristă. Cred că în adâncul sufletului ei suferă foarte tare. Vorbeşte puţin dar văd că se înţelege bine cu bunicul meu, care a amuţit în urma unui accident. Probabil că se înţelege bine cu el pentru că Papy Paul nu-i pune întrebări şi nu o judecă. Tatăl meu nu prea o simpatizează iar mama mea nu ne-a povestit niciodată că are o soră atât de mare şi de ciudată. Totuşi, ele două se iubesc foarte mult, dintotdeauna.

Mătuşa este foarte tristă. Ea spune că a fost plecată într-o călătorie foarte lungă, de 15 ani, dar oamenii care se întorc din călătorii, de obicei sunt fericiţi. În ce fel de călătorie a fost oare ea?

Într-o noapte, când am plecat cu toţii în weekend la ţară, în timp ce mă chinuiam să adorm, îi auzeam pe cei mari vorbind şi râzând la masă. La început au vorbit despre Rohmer, colegul lui Jean-Luc, dar după aceea, un prieten de familie care băuse cam mult, a întrebat-o pe mătuşa Juliette unde a fost în toţi aceşti 15 ani iar mătuşa i-a răspuns foarte sec că a fost în închisoare pentru omor. Cred că mătuşa a ieşit din casă plângând, căci imediat s-a lăsat în salon o linişte ciudată. Mi-a fost frică să mai adorm. În rest, weekendul la ţară a fost perfect, ca într-un basm, aproape că mi s-a făcut greaţă văzându-i pe bărbaţi jucându-se cu copiii, pe femei culegând flori din grădină, pe copii aruncând cu apă în tatăl meu care adormise pe canapea. Un weekend plin de clişee.

Mătuşa îşi caută de lucru zilele acestea, însă se pare că nimeni nu vrea să o angajeze. Lumea este foarte rea şi plină de prejudecăţi. Bănuiesc că e din cauză că a făcut puşcărie şi că a omorât pe cineva.

E o femeie destul de atrăgătoare şi m-am prins că sunt câţiva bărbaţi care o plac. Căpitanul Faurre, care o supraveghează, colegul mamei, Michel şi cred că şi un străin cu care a avut o aventură de o zi, într-un hotel (i-a povestit mamei, şi oricum, observasem şi eu că în ziua aceea mătuşa a venit acasă zâmbind). Totuşi, este în continuare rece, distantă faţă de oameni şi parcă prea repetitivă în atitudinea aceasta a ei, liniară. Unii, de exemplu domnul Andrei Gorzo, au denumit-o în nişte descrieri Sfinxul. Doar cu mine şi sora mea este mai apropiată.

Nimeni nu ştie însă ce a determinat-o să omoare acea persoană. Nici mami şi nici tati nu ştiu, şi le e teamă să o întrebe. E la fel ca în ţara de unde vin eu, din Vietnam, despre anumite lucruri nu se vorbeşte niciodată. Oamenii mari denumesc asta tabu.

Familia noastră este foarte fericită, mare, părinţii mei au slujbe bune spre deosebire de mătuşa mea care este singură (deşi ne are pe noi şi o iubim), nu are nici un serviciu şi nici o familie. Mama mea e profesoară de literatură la facultate şi cred despre ea că este iconoclastă. Într-o zi le-a spus studenţilor ei la curs că Dostoievski e un netot, că nu ştie nimic despre crimă şi că nu ar fi trebuit să se pronunţe asupra unui astfel de subiect, cum e crima. Şi le-a mai spus studenţilor să nu mai ia de bună tot ce este considerat capodoperă. Dar în realitate cred că mama era supărată din cauza mătuşii: cred că a aflat de ce şi-a ucis băieţelul de numai 6 ani şi a intrat astfel în contact cu cineva care săvârşise cu adevărat o crimă, spre deosebire de Dostoievski. Iar mesajul ei pentru studenţi a fost să nu creadă ceea ce spune toată lumea despre un lucru şi să filtreze cu inteligenţa lor ceea ce înseamnă aparenţele. Mesajul ei avea legătură cu mătuşa Juliette despre care la fel, toata lumea avea aceeaşi părere uniformă, la fel cum toată lumea îl consideră din start pe Dostoievski un scriitor genial. De fapt el nu a omorât pe nimeni, cum poate şti ce înseamnă o crimă.

Până la urmă, mătuşa şi-a găsit un serviciu la un spital, ca secretară, deşi ea a fost doctoriţă înainte să intre la puşcărie. Tatăl meu a acceptat-o, pentru că i-a reparat umărul când a căzut de pe scară. Şi cred că între ea şi Michel s-a înfiripat o relaţie. Doar căpitanul Faurre a plecat într-o călătorie de cercetare -în căutarea izvorului unui râu mare de aici de la noi. Eu încă nu am aflat de ce mătuşa şi-a omorât băieţelul, aş vrea tare mult să aflu, dar nimeni nu-mi spune. Cu toate astea, eu o ador pentru că este extrem de bună cu mine şi cu sora mea.

Povestea ei este una foarte tragică şi cred că o să vă întristeze şi pe voi. Nu e tragică doar din cauza crimei ei ci şi din cauza societăţii intolerante în care trăim, a prejudecăţilor oamenilor mari şi a lipsei lor de caracter. Şi a prejudecăţilor copiilor, de exemplu,într-o zi când eram cu mama şi cu mătuşa la grădina zoologică, asociind gratiile cuştilor cu puşcăria, i-am spus mamei mele că numai oamenii răi merg la puşcărie. Şi din cauza grabei cu care oamenii analizează şi reflectează asupra situaţiei cuiva. Dar până la urmă adevărul a ieşit la iveală şi toţi au aflat că mătuşa mea nu e chiar atât de rea. Toţi, mai puţin eu.