Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Casa Zoikăi

Cazuistică pentru o sintagmă comunistă - Casa Zoikăi


Observator Cultural, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tema recurentă a ultimelor spectacole ale regizorului Alexandru Tocilescu este comunismul. Casa Zoikăi, recenta sa premieră de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, îi prilejuieşte o nouă incursiune în perioada lui de început, în vremea cînd se consemnau victoria MRSO (pentru cei sub 30 de ani, MRSO - Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie) şi constituirea URSS. Apărea astfel, forţat, o lume cu reguli strîmbe, care impunea domnia tiraniei şi a supravegherii, a fricii şi a minciunii, a imposturii şi a făţărniciei.

Simbolul acestui univers, materializat scenic prin soluţia scenografică a Vandei Maria Sturdza, este apartamentul cu şase camere al doamnei Zoia Pelţ. Elementul principal, dominator, îl reprezintă şase uşi înalte, duble, prevăzute cu cîte un ochi de veghe, semn al aparaturii securiste de urmărire şi interceptare, de intruziune brutală în intimitatea individului. În plus, prin mobilitatea lor, prin posibilitatea de a fi uşor reamplasate, ele servesc deopotrivă drept cadru pentru cheia realistă de rezolvare a scenelor cotidiene, cît şi pentru cea suprarealistă, aleasă pentru momentele de manifestare în forţă a terorii regimului comunist.

Trama piesei, prin seria de evenimente tragice, absurde, stupide, amuzante care au loc în această casă, devine expresia însăşi a adaptării individului în sistemul totalitar de Răsărit, a modalităţilor de supravieţuire dezvoltate. Indiferent de care parte a puterii s-ar afla, oricare ar fi statutul şi poziţia sa, adaptarea în cauză înseamnă activarea tuturor resurselor întru disimulare, minciună, fraudă, înşelătorie, ipocrizie, răutate, escrocherie... Acestea sînt datele caracteristice ale personajelor care populează apartamentul de o sută de metri pătraţi, transformat ziua în atelier de croitorie şi noaptea în bordel de lux.

În fapt, montarea lui Alexandru Tocilescu prezintă o adevărată cazuistică a "omului de tip nou", sintagma intens vehiculată în Epoca de Aur, înglobînd, însă, aici cele două tabere în care s-a scindat lumea comunistă.

De o parte a baricadei se află reprezentanţii puterii sovietice. Unul dintre ei este tovarăşul Gus (Valentin Teodosiu), care profită din plin de funcţia sa de director comercial. Încă de la început, intimidează şi înspăimîntă, dictează atitudini şi impune raporturi, apoi pare a se lăsa cumpărat cu atenţii şi fete, după care ameninţă mai mult sau mai puţin voalat, promite îndoielnic şi bea zdravăn. Sigur pe sine, îşi permite chiar să sufere sincer din dragoste (evident, nu faţă de soţie, ci faţă de o tînără văduvă, dezorientată, naivă şi visătoare - Emilia Popescu). Este însă greşeala pe care o va plăti cu viaţa.
Se mai află prin preajmă şi preşedintele comitetului de bloc. Într-un regim totalitar, acesta devine cineva cu drept de control al vieţii private. Portupeia (Gheorghe Dănilă) întruchipează jalnicul specimen, gata de orice pentru dramul de putere cu care a fost învestit. Iar acest "orice", în cazul lui, se compune din presiuni fără efect, acte ratate de spionaj, accese timide de tiranie, încercări eşuate de a forţa mîna, ce nu pot fi însă ignorate de cei direct vizaţi.

De cealaltă parte, stau deposedaţii, indivizii pe care victoria comunismului i-a luat pe nepregătite. Se pot discerne aici cîteva categorii în funcţie de gradul şi viteza de adaptare. De la irecuperabili şi naivi, la descurcăreţi şi şmecheri, pînă la abili sau chiar versaţi, se întîlnesc toţi în casa Zoikăi. Fiecare are o problemă, o poveste, un punct vulnerabil sau pe toate deodată.

În fruntea listei se află amfitrioana însăşi, cu originea-i nesănătoasă, provenind din înalta burghezie şi locuind singură în şase camere. Nu se lasă însă intimidată, înţelege repede cum funcţionează noul sistem. Disimularea se învaţă uşor şi se pune urgent în practică. Zoika (Virginia Mirea) deprinde mecanismele şi aplică fără reţineri principiul "scopul scuză mijloacele". E drept că, în cazul ei, este vorba strict de un interes personal. Nu vrea decît să scape din proaspăta URSS, împreună cu iubitul ei, contele Obolianinov (Gelu Niţu). Aristocrat din cap pînă în picioare, ireproşabil ca ţinută şi maniere, el e nefericit şi incapabil să ia singur vreo decizie. Are depresii puternice, pe care numai drogurile şi muzica le mai alină. În cele din urmă, îşi lasă viaţa şi viitorul în mîinile iubitei. Şi în ale slujnicei (Mihaela Teleoacă). Obligată să ia parte la dramele celorlalţi, Maniuşka nu ratează nici o ocazie de a deveni indispensabilă şi de a profita astfel de pe urma nevoilor şi a necazurilor prin care trec stăpînii. De aceea, nu ezită să intre în contact cu doi chinezi (Dragoş Huluba şi Aurelian Bărbieru) de la o spălătorie care, de fapt, fac trafic cu droguri. Sau se bat pentru ea, folosind au relenti mişcări tradiţionale de karate, ori o dansează chinuit pe muzică de Prokofiev (coregrafia: Păstorel Ionescu).

Summum-ul acestor trăsături se întîlneşte la Ametistov (George Mihăiţă), un văr de circumstanţă al Zoikăi, care şi-a propus să rămînă în ţară şi să profite la maxim de pe urma regimului şi a oamenilor, conştient fiind că în vremuri confuze orice este cu putinţă. Acesta întruchipează versatilitatea absolută, fiind capabil să etaleze o infinită gamă de atitudini, întotdeauna însă în concordanţă cu starea, poziţia sau aşteptările conlocutorului, dar şi cu interesele sale. Dacă situaţia o cere, poate să fie servil sau tăios, înţelegător sau distant, melancolic sau pragmatic, viclean sau sincer, reţinut sau entuziast. Este motorul care pune în mişcare afacerile licite şi mai ales ilicite din croitoria-bordel. Este cel care-i antrenează pe toţi în afaceri şi orgii. Rezultatele sînt pe măsura eforturilor depuse.

Muzica, dansul, defilările de modă de la Paris, precum şi cele autohtone dau spectacolului un glamour aparte, pe care îl susţin convingător toate personajele aflate în plan secund. Prezenţele lor completează tabloul unei lumi în disoluţie, a prăbuşirii tuturor reperelor morale şi civice pe care comunismul le-a adus cu sine. Dimensiunea tragediei de jumătate de secol se impune cu pregnanţă din spatele veseliei şi al şlagărelor sovietice, al citatelor din Lenin şi al aplauzelor de altădată, înregistrate pe bandă, al umorului irezistibil al actorilor. Stîrnesc toate hohote de rîs, dar şi fiori de gheaţă.



 Toate articolele despre Casa Zoikăi


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Eugenia Anca Rotescu


Alte articole

 Kvartir, mod leninist de utilizare - Casa Zoikăi, Iulia Popovici
 Casa Zoikăi în replică la furia proletară, Doina Papp


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer