Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Transformers: Revenge of the Fallen

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Se-ngroaşă jucăria! - Transformers: Revenge of the Fallen


iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă fermecătorul Transformers de anul trecut era un adevărat "film-jucărie", de data asta contextul a promovat la nivel şcolar: avem de-a face cu un veritabil "film-lecţie" - despre cum se fac blockbusterele de vară. Nimic regretabil în cele două ore jumate cât te ţine tolănit în scaun - nu "ţintuit", doar tolănit cu savoare, fiindcă nu e tocmai captivant, ci doar eminamente plăcut, uşurel, delicios...

Un truc dramaturgic abil, pentru care Ehren Kruger, Roberto Orci şi Alex Kurtzman merită toate laudele, a fost acela de a calchia o povestioară de tip modern peste structura clasică a basmului. De aici porneşte totul - şi se susţine. Scenariul e simplu şi sofisticat în acelaşi timp: solicită intelectul la un nivel sportiv, pour ainsi dire, cu toate complicaţiile sale proprii unui subiect S.F. modern/uşurel, dar în profunzime apelează la resorturile ancestrale cu care ne-au obişnuit istorisirile bunicii - mai ales în final. Culmea, e complet previzibil (ba chiar "telefonat" tot timpul), ar putea pica oricând, zgomotos şi dezastruos, în melodramatism prăfuit, şi totuşi se ţine - fiindcă atât scenariştii, cât mai ales Bay, mânca-l-ar mama, au ştiut ce să facă pe parcurs ca să ne angajeze.

De fapt, împletitura de ploturi nici nu urmăreşte altceva decât să prilejuiască desfăşurarea de forţe spectaculare ale super-acţiunii şi C.G.I.-urilor care de care mai moţate. Luată în sine, povestea e atât de incredibilă şi improbabilă, încât o acceptăm ca atare fără să ne mai facem probleme. Nu e nimic de luat în serios la eternele clişee cu paleoastronautica, prezenţa "lor" printre noi de-a lungul mileniilor, colaborarea strategică ultrasecretă cu forţele armate americane şi serviciile de informaţii - totul e convenţie lejeră, ca suport al unui divertisment la fel de uşurel. Nici pe departe inteligente, dar isteţe foc, survin câteva idei strict punctate, fără dezvoltări pretenţioase - cum ar fi existenţa "puilor" de transformers, care mor imediat după naştere fiindcă le lipseşte nu ştiu de pudră de talc din stele care să le dea snagă-n vine, sau seducătoarea transformeriţă al cărei travesti terestru nu mai e automobilistic, tractoristic, casetofonistic sau telefonmobilistic, ci gagicuţăhotrealistic (chestie complet ilogică, şi cu atât mai distractivă). În aceeaşi cheie a abdicării voite de la raţiune în favoarea celor mai accesibile emoţii se înscriu şi multe alte licenţe, cum ar fi faptul că ochii-faruri ai transformerilor clipesc şi lăcrimează (deşi aici n-ar fi stricat un pretext la fel de subţirel ca toate celelalte - să zicem, fiecare "clipit" să aibă un rol de reglaj, sau refresh, sau mai ştiu eu ce), matusalemul înţelept-arţăgos care dormea de decenii sub chip de exponat la Smithsonian, iar sub adevăratul său chip e cocârjat, cu baston şi barbă lungă şi lăţoasă (din nişte fierătanii care zdrăngăne), sau transformerachele-maşinuţă-teleghidată duşman, capturat şi ţinut în lesă, până se dă pe brazdă şi, trecând de partea ăstora bunii, mai devine şi sentimental, tratând piciorul stăpânei ca un căţel în călduri - şi kinky-verbal pe deasupra (poate cel mai amuzant moment al întregului film). M-a mai încântat super-balaurul de la sfârşit, care se auto-asamblează dintr-o caravană întreagă (automacara, betonieră, gunoieră şi naiba ştie ce mai erau pe-acolo), şi toată zbenguiala cu el prin ansamblul de la Gizeh.

De remarcat şi dibăcia cu care autorii agravează uşor tonul, fără a face rabat totuşi de la A.G.-ismul filmului. Primul Transformers se distingea printr-o absenţă totală a victimelor - deşi ăia de băteau prin oraş şi pe blocuri, demolând totul în jur mai ceva ca Nea Nicu, oamenii nu se vedeau decât fugind ca iepurii - nu tu sânge, nu tu cadavre. Acum, însă, se-ngroaşă gluma - aşa că ipocrizia moşgerilistică e înlocuită cu o mult mai onestă discreţie: se moare pe rupte (mai ales în secvenţa scufundării portavionului - super-spectaculoasă ca imagine), dar fără să vedem efectiv şi auzind doar o singură dată că "la nivel mondial, numărul victimelor depăşeşte şapte mii". Era firesc, din moment ce problema morţii-învierii face parte din trama poveştii - motiv pentru care şi Shia LaBeouf o-ncasează destul de naturalist pe parcurs, cu răni, sânge, şi chiar mai rău...

Fapt este că Bay ştie să povestească (mă rog, ştia încă de la neghiobia aia de Armageddon, din '96), precum şi să colaboreze cu departamentele de imagine şi efecte speciale, aşa că totul se leagă şi atinge acel echilibru ideal al filmelor care nu se-ntind mai mult decât le e plapuma. N-ar fi lipsită de relevanţă o comparaţie cu blockbusterul estival imediat anterior, ridicolul Terminator Salvation - care avea din start handicapul de a se târî în siajul unei francize mari cândva, faţă de care mai comitea şi gafa de a se lua în serios (culmea, degenerând tocmai într-un involuntar... transformerism!)... Revenge of the Fallen nu-şi propune nici un moment să fie mai mult decât poate - şi decât este: un entertainment care face toţi banii.

24 iunie, 2009, h. 23:00-24:00
Bucureşti, România





 Toate articolele despre Transformers: Revenge of the Fallen


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Halucinant - Transformers 2: Revenge of the Fallen, Lucian Maier
 Un sequel scump şi atât - Transformers: Revenge of the Fallen, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer