Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Knowing

Casandre contemporane - Knowing


Ziarul de duminică, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cinematograful a fost întotdeauna pe fază în ceea ce priveşte ameninţările la adresa planetei şi a omenirii, în general, ori doar a unei anumite părţi a ei (cea "bună" - ameninţată de cea "rea": Vestul de Est, Nordul de Sud, Sudul de Nord, Estul de Vest, comuniştii de capitalişti şi invers, băştinaşii de cuceritori, pământenii de extratereştri, oamenii de animale, insecte, păsări şi toată suflarea de diverşi viruşi ucigaşi).

Era deci momentul ca, după filme despre ciocniri ale Terrei cu diverşi meteoriţi şi comete, noi glaciaţiuni, inundaţii furibunde, valuri gigantice, epidemii neiertătoare şi invazii extraterestre, să apară producţii în care încălzirea globală să fie transformată în ficţiune cu maximum de efecte - fie ele doar de natură computerizată. Iar tehnologia e principala răspunzătoare pentru spectaculozitatea de netăgăduit a unui film precum Numere fatale / Knowing, care altfel scârţie bine pe la încheieturile scenariului, e rizibil în numeroase momente şi mai ales îi lipseşte o minimă doză de umor, care ar fi adăugat autenticitate şi relief personajelor.

După ce subiectul - foarte fierbinte, de altfel, la propriu şi la figurat - a inspirat documentare de mare impact precum oscarizatul An Inconvenient Truth ori Home (recent lansat la nivel mondial - în România a avut premiera pe durata TIFF-ului), noua producţie marca Alex Proyas (The Crow, Dark City) preia ştafeta şi pune în scenă istoria fictivă a unui profesor de astrofizică de la MIT, destinat să preia profeţii - vechi de cincizeci de ani - ce anunţă consecinţe devastatoare ale încălzirii globale.

În modul total previzibil cu care ne-au obişnuit filmele de gen, profesorul Koestler (devenit o Casandră căreia, evident, i se contestă profeţiile, deşi personajul are o autoritate ştiinţifică de neştirbit) se aruncă într-un iureş salvator, care îi vizează în primul rând băieţelul (ameninţat de un pericol încă necunoscut, dar bănuit de tată), părinţii, sora, apoi restul omenirii. Principalul defect al filmului este ramificarea fastidioasă a intrigii, care se soldează cu o mulţime de personaje deloc necesare şi o mulţime de piste narative lăsate neterminate, iar principalele calităţi sunt efectele speciale şi componenta horror a poveştii, obţinută din câteva secvenţe dătătoare de fiori îngheţaţi, precum cele petrecute în casa în ruină a Lucindei, întunecată, sumbră şi izolată în mijlocul unei păduri pline de şoapte şi năluciri, pe care protagoniştii o vizitează noaptea.

Dacă secvenţele ce încearcă să ilustreze coşmarurile micului Caleb şi mai ales cele din epilogul filmului (care trimit la cuplul primordial, destinat să însufleţească o planetă virgină, cu un copac al cunoaşterii confecţionat din poleială şi un lan de grâu foşnind a plastic, precum în reclama ceva mai veche a unei firme de decoraţiuni interioare) sunt obositoare, zgomotoase şi frizează kitsch-ul, Alex Proyas recuperează în zona vizuală punctele pierdute. El dovedeşte că nu şi-a ieşit din mână prin secvenţa aterizării forţate a avionului, a dezastrului de la metrou, excelent filmat şi ritmat şi prin teribila scenă din final, ilustrată muzical cu acorduri din Simfonia a VII-a de Beethoven. Toate aceste orchestraţii epice, plus interpretarea destul de rezonabilă (şi mai puţin patetică decât de obicei) a lui Nicolas Cage, precum şi cea expresivă a celor doi copii transformă filmul într-o producţie de acţiune reuşită, chiar dacă discursul său este în cea mai mare parte tezist.

Tonul firoscos al personajelor care încearcă să expună diverse trimiteri la episoade biblice, precum profeţia lui Ezechiel, precum şi amestecul accentelor SF, cu entităţile aferente, în toată tevatura, conduc evident către eşec orice demers de acest tip şi la acest nivel. Rămâne însă interesantă încercarea de-a lansa o discuţie despre relaţia dintre determinism şi liber arbitru, dintre datele ştiinţifice şi credinţă. Iar faptul că personajul lui Cage, deşi sceptic şi neconsolat de sfârşitul prematur al soţiei sale, ajunge să se elibereze prin credinţă valorează mai mult - prin simplitatea şi puritatea gestului - decât poate întreaga poveste care ne-a ţinut pe alocuri cu sufletul la gură, constituindu-se într-un avertisment cât se poate de real, dar şi cât se poate de hollywoodian construit, asupra virtualităţilor celor mai sumbre privitoare la planetă...


Knowing / Numere fatale
Producţie SUA, 2009.
Regia: Alex Proyas.
Cu: Nicolas Cage, Rose Byrne, Chandler Canterbury, D.G. Maloney, Lara Robinson.




 Toate articolele despre Knowing


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Chiriac Hentea


Alte articole

 Numere fatale - Knowing, Iulia Blaga
 Se putea şi mai rău - Knowing, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer