O operă rock modestă - Repo! The Genetic Opera

Regizat de autorul a trei Saw-uri, Darren Lynn Bousman, opera rock Repo! The Genetic Opera ajunge pe ecranele româneşti, având agăţate de coadă cronici preponderent negative şi combinaţia inedită de Paris Hilton, Sarah Brightman şi măruntaie scoase cu mâna. Faptul că e interzis spectatorilor sub 18 ani îl face şi mai dezirabil, dar interesul nu se păstrează până la final.

Repo! The Genetic Opera s-a numit iniţial The Necromerchant's Debt şi a fost o operă rock cu care autorii, Darren Smith şi Terrance Zdunich, au avut suficient succes cât să fie stimulaţi să o modifice şi să o extindă. Au fost adăugate noi cântece (filmul numără peste 60!). A fost clarificat subiectul. Pe urmă, din operă rock reprezentată pe scenă, Repo! The Genetic Opera a devenit film, sub bagheta lui Darren Lynn Bousman, care i-a dat lui Terrance Zdunich rolul pe care îl interpretase şi la teatru.

Simplificat, filmul este un horror SF a cărui acţiune pune o mică dramă de familie pe fundalul transplantului de organe devenit în 2056 industrie şi al operaţiilor estetice care dau la fel de multă dependenţă ca drogurile. Adolescenta Shilo, a cărei mamă a murit, află că tatăl ei, despre care ştia că e medic şi că încearcă să-i trateze boala de sânge, lucrează de fapt ca Repo Man, recuperator al organelor celor care n-au avut bani să-şi plătească transplantul la timp.

Şeful lui este Rotti Largo (interpretat de Paul Sorvino), un influent om de afaceri care a iubit-o odinioară pe mama lui Shilo şi care are trei copii care l-au dezamăgit şi cărora nu vrea să le lase averea: un coleric, un dependent de operaţiile estetice şi o fiică dependentă şi de operaţiile estetice, şi de droguri. Paris Hilton, în rolul acesteia din urmă, nu se face de râs. În notele de producţie, regizorul mărturiseşte că ar fi tras ea de el să o primească la probe. Regizorul nu credea că o poate interpreta pe Amber până când n-a văzut-o cu textul în mână.

Prezenţa lui Paris Hilton poate sugera că aceasta are umor. Amber e o răsfăţată atât de plictisită de viaţa ei încât îşi schimbă mereu înfăţişarea pentru ca la un moment dat faţa să-i cedeze şi să-i pice (literalmente).

Dacă filmul poate fi urmărit cu oareşce detaşare şi nu printre degete este pentru că îşi afişează încă din start intenţia parodică. Faptul că victimele mai şi cântă când Repo bagă mâna în ele şi scoate o inimă cu cod de bare pe ea are darul să te îndepărteze de spaimă.

Dacă la început sângele curge în benzile desenate introductive, el va curge pe urmă şi "pe bune". Dar atunci nu-i mai înţelegi rostul. Pentru că filmul nu are un subiect suficient de consistent cât să-i justifice oroarea şi nici nu adânceşte drama până în plăselele filosofiei unui viitor care se hrăneşte din cadavre. Nici personajele nu-ţi intră sub piele. Muzica e rock, e adevărat, dar nu e nemaipomenită.

Mai interesante sunt scenografia şi imaginea. Dacă nu pot salva filmul, măcar ne fac să înţelegem că au existat compartimente care au funcţionat foarte bine. Dacă viziunea regizorală apasă pedala kitsch-ului horror pentru că ăsta-i materialul, ce vină au ceilalţi?

Sarah Brightman o joacă pe primadona Blind Mag, prietenă a mamei lui Shilo, care a semnat un târg periculos cu Largo în schimbul ochilor (puşi în evidenţă de nişte gene interminabile, ca nişte picioare de păianjen). Ea e protagonistă, alături de interpreta lui Shilo, Alexa Vega, în cea mai reuşită scenă a filmului. Te trec fiori când Mag proiectează cu ajutorul ochilor imaginea holografică a mamei lui Shilo în faţa acesteia. E singurul moment al filmului în care muzica are dramatism şi intră în armonie cu imaginea, şi când ai senzaţia unui moment pe care ai vrea să-l ţii minte.

În rest, ai de ce să te întrebi - şi n-ai fi primul - la ce bun acest film.


Repo! The Genetic Opera / Repo! Opera genetică
Regia Darren Lynn Bousman,
Cu: Alexa Vega, Paul Sorvino, Anthony Stewart Head, Sarah Brightman, Paris Hilton, Bill Moseley, Ogre, Terrance Zdunich.