Am primit de curînd un e-mail care anunţa că, pînă pe 20 august 2009, la Sala Dalles va fi deschisă "expoziţia Andy Warhol", prima precizare din comunicatul de presă fiind că aceasta este perioada în care "iubitorii de artă pot achiziţiona lucrări individuale sau colecţia completă, preţul acesteia fiind de 9900 euro". Mi s-a părut relevant-ironic pentru filozofia lui Warhol ca anunţul primei expoziţii bucureştene cu numele său să fie conceput în retorica pliantelor de hypermarket care contribuie constant la spam-ul din cutiile poştale. Atîta vreme cît mesajul nu miza din prima pe "Warhol", ci pe superoferta achiziţionării unei serii complete, trebuia să fie ceva în neregulă la mijloc.
Pînă la urmă, m-am lămurit că era vorba despre zece serigrafii realizate cu matriţele folosite în "studiourile" sau cooperativele de producţie Andy Warhol, lucrări care aparţin unui colecţionar român. Şi mai surprinzător a fost să văd că nu există, în sala unde sînt expuse, îngrămădit, în acelaşi spaţiu cu o amplă mostră de pictură românească de şcoală veche, nimic care să vorbească despre Andy Warhol. Documentarea de care au parte, de regulă, expoziţiile artiştilor deja canonizaţi merge dincolo de cele cîteva rînduri în care organizatorii români au expediat, ca şi cînd ar fi redactat compoziţia unui produs, revoluţia din spatele mecanismului Warhol.
Cu toate acestea, faptul că la 22 de ani după moartea responsabilului pentru pop-art, zece lucrări realizate cu şabloanele originale (dacă un astfel de criteriu mai poate fi relevant) sînt scoase pe tarabă ca suvenire costisitoare, pe o piaţă recent, dar voluptuos familiarizată cu febra consumerismului, este unul dintre cele mai bune exemple pentru analiza circuitului Warhol în "natură". După statisticile de pe Artfacts.net, un soi de "Cotele apelor Dunării" pentru valoarea de piaţă a artiştilor, diseminatorul obsesivelor imagini cu Marilyn Monroe are, anul acesta, cel mai bun ranking, calculat nu doar după cifrele licitaţiilor, ci şi după vizibilitatea în muzee şi galerii.
1187 de expoziţii la activ, multe după moartea sa, lucrări prezente în aproape 200 de colecţii publice şi un grafic ascendent la cumpărare. De altfel, răsfoind paginile cu ultimele sale vînzări, poţi analiza, statistic, care este resortul ce-l propulsează pe Warhol în topul best-seller-urilor în materie de artă. În urmă cu cîteva luni, la distanţă de cîteva zile, demonstraţiile lui de avangardă în plin paradis comercial îngroşau buzunarele colecţionarilor amatori de te miri ce: o serigrafie cu Marilyn Monroe vîndută la 577 de dolari, o lucrare cu Mao, realizată în mare parte cu pixul, în valoare de aproape 25.000 de dolari, şi o imagine cu o vacă imprimată printr-un stencil, mai scumpă decît Marilyn, adică 2407 dolari. După cum o demonstrează şi anunţul de superofertă de la Sala Dalles, deţinerea "mijloacelor de producţie", a matriţelor, în cazul de faţă, atîta vreme cît Warhol a reuşit să excludă monopolul originalului, se dovedeşte un business chiar şi pentru unele pieţe de artă subdezvoltate, cum este cea românească.
Fie că e vorba de Hollywood sau de aparatul ideologiei comuniste chineze, fie că este vorba doar de o biată vacă, totul devine un icon numai bun de expus cu aceeaşi fervoare cu care Che Guevara acaparează piaţa de tricouri. Warhol continuă să vîndă, prin maşinăria atît de bine unsă a artei de consum, iar franciza lui nu scapă din vedere nici o nişă, după cum arată pseudo-expoziţia de la Bucureşti. De altfel, cine ştie cîtă priză ar avea la publicul român nişte afişe "originale" cu supele Campbell, atîta vreme cît în Bucureştiul anului 2009 multe dintre gheretele paznicilor sînt tapetate, în genealogie comunistă, cu coli întregi de etichete venite direct din fabrică. Nu din Fabrica newyorkeză a lui Warhol, ci din cele autohtone, specializate, de exemplu, în conserve de fasole cu cîrnaţi.