Prezentat la Festivalul de la Cannes din 2008 (unde interpretul rolului titular, Benicio Del Toro, a primit premiul pentru cel mai bun actor), Che este - în versiunea completă - un film de patru ore. Durata s-a dovedit puţin viabilă din punct de vedere comercial, aşa că distribuitorii au scos pe piaţă filmul (format din două părţi) separat.
Prima parte (care a ieşit şi la noi pe ecrane) se cheamă Argentinianul şi povesteşte implicarea lui Ernesto "Che" Guevara (argentinian de origine) în răsturnarea regimului lui Batista, alături de cubanezii exilaţi conduşi de Fidel Castro (Rodrigo Santoro îl joacă pe fratele viitorului "lider maximo", Raul). Acţiunea se întinde pe durata a doi ani, începînd din 1956. Tonul filmului este triumfalist, Che fiind văzut exclusiv în lumina rolului său revoluţionar-mesianic: un bărbos fumînd trabuce care, cînd nu se luptă, citeşte, iar cînd nu citeşte se gîndeşte la viitorul de aur al Americii Latine, aşteptînd să devină tricou.
Steven Soderbergh a făcut, de fapt, un fel de (fals) documentar à la Michael Moore în care eroul e mort şi canonizat, iar "personajul negativ" (SUA) trăieşte, dar n-are dreptul la apărare. Nu aflăm cine a fost Che, aflăm doar ce făcea Che - şi că tot ce făcea, făcea pentru binele omenirii. Latura lui întunecată nu a încăput în scenariu, iar ceea ce a încăput a căzut la montaj. E o biografie romanţată filmată ca un cine-verite de gherilă prin junglă.
Del Toro impresionează, dar mai mult printr-un fel de masivitate frustă şi opacă. Regizorul e mai interesant. Ca şi Michael Mann în Public Enemies, Soderbergh face minuni cu camera digitală. Filmul său merită văzut ca un experiment (reuşit) de "camera-gherilă", apropiindu-ne de o istorie în care nu credem. E ca un tricou cu "Che" care mai şi vorbeşte.