Singurătatea revoluţionarului de cursă lungă - Che

"Vom deveni nişte gunoaie umane, asta e tot ce vă pot promite!". Cine vorbeşte aşa nu dă doi bani pe popularitate, nu face politică în sensul comun al termenului, nu cruţă aparenţele. Che în varianta lui Steven Soderbergh are mai mult dintr-un semisălbatic decît dintr-un semizeu. În prima parte, Che: Argentinianul l-am văzut mărşăluind irezistibil spre Havana. În partea a doua, Che: Guerilla, îl urmărim rătăcind pe platourile Anzilor bolivieni. Nu sînt două, ci două părţi ale unui singur film, un singur portret neromanţat al lui Guevara: argentinian de origine, cubanez de adopţie şi străin prin vocaţie. În ordine biografică, partea a doua cuprinde declinul, înfrîngerea şi moartea. În ordinea convertirii, asistăm la martiraj şi apoteoză. Soderbergh ne face martori la o ascensiune. La un urcuş încăpăţinat, cadenţat de numerotarea zilelor pe ecran, fără menţionarea anilor. Intrăm într-un altfel de timp, auster şi implacabil.

Regizorul a avut curiozitatea şi inteligenţa artistică să descopere cum anume arată o revoluţie privită la nivelul ochilor, fără panoramări glorioase. A dat la o parte coperţile stereotipe ale legendei, a redus la strictul necesar ideologia şi geopolitica şi s-a dus direct în inima junglei. N-o să vedeţi mulţimi pe străzi. Dacă vă închipuiţi că revoluţiile conţin masacre ca-n Terminator, replici ca-n Braveheart şi costume ca-n La reine Margot, vă înşelaţi. Cel puţin în varianta lui Soderbergh, lucrurile nu stau aşa. Va trebui să vă străduiţi să-l reperaţi pe "El Comandante" în verdele decolorat al junglei, una la mînă, pentru că poartă uniformă de camuflaj, a doua, pentru că stă cot la cot, în rînd cu restul camarazilor. Regizorul nu-l împinge în prim-plan, îi lasă doar vocea să se audă mai tare, punctînd liniştea din cînd în cînd. Iar respiraţia lui gîfîitoare, de astmatic, o veţi mai auzi încă multă vreme după ce s-au aprins luminile în sală.

Revoluţia din Che seamănă cu o expediţie pe munte, iar revoluţionarii - cu nişte tipi normali, care se aventurează într-un week-end prelungit "hasta la victoria siempre". Poartă rucsaci, îşi drămuiesc conservele, beau apă de ploaie, dorm în hamace, tîrguiesc găini şi porci prin curţile ţăranilor. Schimburile de focuri le puteţi număra pe degete, sîngele încape într-un tub de ketch-up, bilanţul de morţi şi răniţi este sub cel al ştirilor de seară. Şi totuşi, fără butaforia consacrată, fără să forţeze ochiul şi să spargă timpanul, Soderbergh convinge.

Da, aşa a fost revoluţia lui Che: o iniţiere şi un ascetism, un efort continuu de purificare a voinţei. Şi, în primul rînd, o alegere în contra şi în numele naturii umane. Che îşi părăseşte ţara, casa, soţia, copiii şi pleacă să-i revoluţioneze pe bolivieni. De astfel de lepădări au parte sfinţii şi artiştii. Mai rar liderii politici. Pentru Guevara, lupta pentru putere devine doar un mijloc, o etapă, nu un scop, ca în cazul lui Fidel Castro, care apare razant în film, personaj secundar, redutabil ca lider, dar meschin ca viziune. Pentru el, Che e doar un tovarăş de drum visător şi dispensabil. Era nevoie de statura şi de capul de faun al lui Benicio Del Toro pentru a da concreteţe idealistului. Pentru a-l face prezent de la un capăt la altul al filmului, dominînd, ca o teribilă forţă magnetică, inclusiv scenele în care nu apare. Oricine altcineva în rol s-ar fi pierdut in peisaj. Dar Che-ul acesta în lumină naturală face legenda să pălească.

Revoluţia povestită de Soderbergh are o mare calitate: este palpabilă. Stă în amănunte: un buton ruginit de radio, o cămaşă albă, un ochi infectat, un pas mai la stînga sau mai la dreapta, un porc, un flacon cu medicamente. Depinde de lucrurile mici sau, mai exact, impune semnificaţie tuturor lucrurilor, oricît de mici. Totul contează. Iar pentru un revoluţionar de cursă lungă, timpul contează mai presus de orice. Pentru că greul într-un război, se ştie, nu e războiul, ci uzura dintre două ambuscade. O simţi de-a lungul filmului, chinuitoare ca un deget care întîrzie să apese pe trăgaci. Revoluţia à la Soderbergh nu e spectacol, e un joc al minţii. Iar Benicio Del Toro nu e un actor care face un rol extraordinar. E Che, de la început pînă la singurătatea finală.