septembrie 2009
Cea de-a doua seară a festivalului Golden Stufstock, cea din 4 septembrie 2009, va avea parte, târziu în noapte, de un concert extraordinar al lui Baniciu & Kappl. În spiritul promovării artiştilor şi muzicii româneşti de valoare, Golden Stufstock îi aduce vineri, pe scena mare din Vama Veche, pe aceşti doi prieteni buni, două dintre cele mai importante personalităţi ale muzicii româneşti, protagonişti ai celei mai de seamă legende a rockului românesc, Phoenix.

Mircea Baniciu şi Josef (Ioji) Kappl contribuie la renaşterea unui spirit născut în anii '70, "nu din cenuşă, ci din energia creată de flacăra nestinsă din sufletele" lor, cum spune Josef Kappl.

"Baniciu & Kappl reprezintă proiectul a doi muzicieni de mare clasă care au lăsat, prin modul lor creativ şi interpretativ, urme adânci în memoria acelora pentru care legenda vie a rockului românesc, Phoenix, a însemnat şi înseamnă şi astăzi foarte mult", spune Valentino Rudolf, organizatorul Golden Stufstock. "Ceea ce cântă ei a rămas nealterat şi proaspăt ca-ntotdeauna, lucru care se va vedea şi pe scena mare a festivalului".

O primă colaborare între cei doi artişti a avut loc în decembrie 2008, în cadrul concertului Baniciu şi prietenii, de la Sala Palatului din Bucureşti. Cei doi aveau să lanseze chiar o piesă nouă, Pe Argeş în jos, o compoziţie a lui Josef Kappl, pe un text folcloric cules şi prelucrat de Vasile Alecsandri, piesă titulară a marelui proiect-operă rock Meşterul Manole. Reluarea acestui proiect a fost iniţiată de Kappl şi de Victor Cârcu, în colaborare cu Mircea Baniciu, Valeriu Sepi şi alţii.

Alături de colegii lor de trupă - Vladi Cnejevici (clape, voce), Teo Boar (chitară electrică şi acustică) şi Cristi Iorga (tobe) - Baniciu & Kappl îşi exprimă "marea bucurie de a participa la ediţia din 2009 a tradiţionalului festival Stufstock din Vama Veche".

A şaptea ediţie a festivalului GOLDEN STUFSTOCK, al carui sponsor principal este Golden Brau, va avea loc în 3, 4 şi 5 septembrie 2009, pe plaja din Vama Veche. Organizatorii au decis ca scena principală să fie din nou pe plajă, revenind astfel la farmecul vechilor ediţii. Împreună cu Baniciu & Kappl, pe această scenă vor urca: Zdob şi Zdub, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini, Celelalte Cuvinte, Timpuri Noi, Mike Godoroja & Blue Spirit, Z.O.B, E.M.I.L., Luna Amară, Kumm, Urma, The Others, Rain District, Trooper, Snails, Deka Dens, Phenomenon, Les Elephants Bizares, The Amsterdams şi Vasilică (localnic). Pe scena secundară, de la Goblin 'n Gulag, vor cânta: Blood Print, EVO, Highlight Kenosis, Alternativ Quartet, Tep Zepi, Godmode, Propaganda, Hush, Nuage, Relative, The Mushroom Story, L'orchestre Roche. Intrarea va fi liberă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus