septembrie 2009
Platforma Dansului Contemporan, 2009
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) prezintă Platforma Dansului Contemporan în perioada 17-20 septembrie 2009, la sediul CNDB. Evenimentul, primul de acest fel în organizarea CNDB, este un maraton fără precedent alcătuit din 20 de spectacole originale produse sau co-produse în România.

Aproximativ 2500 de spectatori sînt aşteptaţi, în total, la spectacolele programate în cadrul Platformei. Alături de ei, reprezentanţi ai unor instituţii prestigioase de cultură din Norvegia, Franţa, Estonia, Polonia, Germania, Elveţia şi Austria îi vor urmări pe dansatorii şi coregrafii români, în vederea selectării celor mai bune producţii în stagiunile lor viitoare şi festivalurile internaţionale de dans contemporan.

De asemenea, Platforma Dansului Contemporan va oferi publicului proiecţii cu înregistrări din alte spectacole de dans contemporan semnate de autori români, în Mediatecă, între 18 şi 20 septembrie 2009, în fiecare zi de la 10:00 la 22:00.

În ciuda recunoaşterii internaţionale de care se bucură astăzi dansul contemporan românesc, în parte şi datorită CNDB, organizatorii doresc să atragă atenţia, cu această ocazie, asupra unicităţii şi, din păcate, efemerităţii CNDB, singura instituţie din România, de rang naţional, care are ca obiect de activitate dansul contemporan. "La 5 ani de la înfiinţarea scriptică, la 4 ani de la primirea unui spaţiu şi la numai 3 ani de la alocarea unui buget, CNDB trebuie să se ia la trîntă cu propria efemeritate", afirmă Mihai Mihalcea şi Vava ?tefănescu, directori CNDB, în Manifestul Platformei. Astfel se explică şi alegerea moto-ului "Băi, efemerule!" pentru Platforma Dansului Contemporan, ca o poziţionare critică a dansatorilor şi coregrafilor faţă de considerente administrative, economice şi politice mai mult sau mai puţin arbitrare.

****
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Statutul său de instituţie de spectacole dar şi de finanţator al coregrafiei contemporane - rol jucat asemeni Centrului Naţional al Cinematografiei în cazul cinematografiei româneşti - face din CNDB o instituţie singulară şi vitală pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România.


Programul spectacolelor
Joi, 17 septembrie 2009

Deschiderea - Mediatecă, ora 15.30
Stage Psychosis / Carmen Coţofană - Sala Rondă, ora 16.30
I don't know, I've never been here before / Ana Cătălina Gubandru - Sala Rondă, ora 17.30
Dedublarea / Mădălina Dan - Sala Rondă, ora 19.30
Preview / Manuel Pelmuş - Sala Rondă, ora 21.30


Vineri, 18 septembrie 2009

Surfing twisted e(motions) / Mihai Mihalcea - repetiţie deschisă, Sala Rondă, ora 13.00
Fantasy show made out of trash / Maria Baroncea - avanpremieră, Sala Rondă, ora 15.30
Activitate Extraterestră / Alexandra Pirici - avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00
Dance a playful body / Andreea Novac - Studio 2, ora 19.00 (spectacolul conţine nuditate)
Supersomething / Cosmin Manolescu - Sala Rondă, ora 22.00


Sîmbată, 19 septembrie 2009

Work in regress / Ioana Popovici - Sala Rondă, ora 12.00
Out of love for this beautiful title / Iuliana Stoianescu - avanpremieră, Sala Rondă, ora 14.00
Lulu's Room / Mihaela Dancs - Sala Rondă, ora 15.30
James / Andreea Duţă, Silvia Călin - Sala Rondă, ora 16.30
Dear Everybody / Brynjar Bandlien - Studio 2, ora 18.00
Follow that summer / Rui Catalao, Mihaela Dancs - Sala Rondă, ora 20.30


Duminică, 20 septembrie 2009

Ceea ce am convenit noi a fi hazard / Ion Dumitrescu - Sala Rondă şi Studio 2, ora 12.00
Cvartet pentru o lavalieră / Vava Ştefănescu - Studio 2, ora 15.30 (spectacol susţinut de LiterNet)
Fine tuning between me and the universe in a black box / Eduard Gabia - avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00
A brave search of the ultimate reality / Florin Flueraş - avanpremieră, Sala Rondă, ora 19.00
We went with these bodies as far as we could / Paul Dunca - Sala Rondă, ora 21.00


Mediateca

Între 18 şi 20 septembrie, de la ora 10 la ora 22, Mediateca vă aşteaptă cu înregistrări din alte spectacole de dans contemporan românesc.


Bilete şi rezervări

Preţul unui bilet pentru o reprezentaţie este de 10 lei/7 lei redus pentru profesionişti, studenţi, elevi, pensionari. Preţul unui bilet valabil pentru toate reprezentaţiile unei zile este de 20 lei. Biletele se pot achiziţiona de la sediul CNDB înainte de începerea spectacolelor. Rezervări se pot face la tel 021 312 80 09 şi la adresa de mail [email protected] fiind valabile doar după confirmarea scrisă din partea organizatorilor. Nu se pot face rezervări prin e-mail în ziua reprezentaţiilor.

Platforma Dansului Contemporan este un eveniment
recomandat de Radio Guerilla
parteneri media: TVR, 24-FUN, Hotnews.ro, Zoom,
prezentat de Mediafax.ro

Parteneri tradiţionali ai CNDB: LiterNet, Suplimentul de cultură, Port.ro, Fabri


Manifest
Pentru o clipă, imaginaţi-vă un singur teatru în România. Unul. Un singur cinematograf, o singură sală de concerte şi o singură galerie de artă.

Veţi înţelege, astfel, poziţia în care se află astăzi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB). Această instituţie, vitală şi singulară, a apărut prin eforturile de peste 15 ani ale dansatorilor şi coregrafilor care, într-un deşert social în care "totul este de construit", au jucat, cameleonic, toate rolurile necesare pentru a pune bazele acestei construcţii. Fără complezenţe şi menajamente, fără compromisuri, artiştii au dat naştere unuia dintre "cele mai generoase spaţii de dezbatere şi reflecţie artistică din Bucureşti". Nimic însă nu pare să fie suficient pentru a rezista în timp: premii, expunere şi recunoaştere internaţională, dosare de presă impresionante... În timp ce New York Times pune Bucureştiul în centrul atenţiei pe harta dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est, "acasă" totul poate fi încă şters cu buretele de o simplă decizie politică, economică, administrativă...

De aceea, astăzi, la 5 ani de la înfiinţarea scriptică, la 4 ani de la primirea unui spaţiu, şi la numai 3 ani de la alocarea unui buget pentru proiecte, Centrului Naţional al Dansului îi revine misiunea de a se lua la trîntă cu efemeritatea şi cu propria efemeritate.

Ca urmare, Platforma Dansului Contemporan 2009 - proiectul care deschide stagiunea 2009-2010 la CNDB - pune în centrul atenţiei efemeritatea şi îi interoghează substanţa. Nu doar efemeritatea gestului şi a mişcării coregrafice ne interesează acum, ci mai ales efemeritatea atenţiei pe care dansul o atrage din partea autorităţilor. Aceea care a făcut ca în trecutul recent, Orion Balet şi Contemp, singurele companii de dans contemporan din România, să fie şterse de pe hartă, lăsînd spaţiu liber pentru alte asemenea decizii arbitrare.

Dorim să chestionăm, deci, efemeritatea dialogului, aceea a susţinerii, efemeritatea construcţiei şi a voinţei politice, care ne fac încă să rămînem în paradigma definită (desigur pentru alt context) de către Vera Mantero, dar care descrie atît de bine o stare care pare să caracterizeze întreg spaţiul românesc: "une impossibilité, une tristesse, une mauvaise volonté, une chute, une absence, un aveuglement, un non-vouloir, un non-pouvoir, une non-construction, une non-possibilité, une tête tranchée...".

Astăzi, la 20 de ani de la căderea dictaturii, simţim (pentru a cîta oară?) urgenţa de a ne reafirma poziţia şi de a revendica spaţiul de care avem nevoie pentru a exista şi pentru a ne manifesta liber. Pentru a dansa în acord cu sensibilitatea timpului nostru. Pentru a cerceta şi experimenta. Pentru a înţelege ce s-a întîmplat ieri şi pentru a face spaţiu ideilor noi care să producă practici inspirate şi sănătoase pentru mîine. Pentru efemeritatea efemerităţii...

(Mihai Mihalcea & Vava Ştefănescu, CNDB)

Votați acest spectacol/eveniment:

Media: 4.5/5 (8 voturi)

Votați acest articol:

Media: 4.0/5 (4 voturi)

0 comentarii

Adăugare comentariu

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus