"Cât de frumoasă e pielea", îmi spun. Rămân cu ochii spre cutele pe care le formează ea în răsuciri şi împletiri. O văd cum se chirceşte şi se întinde. Când împăturită, când plină de curaj, când liberă şi explozivă ca un vulcan, trecând prin aer, când prizonieră în paltoane înfăşurate de alte braţe care o cuprind fără să se zbată. Bunica mea avea o vorbă când vedea arcuiri care nu-i păreau lumeşti pentru un trup. Spunea: "Zici că n-au oase în ei." Şi-mi spun că poate s-au topit din pricina unei pofte prea mari de viaţă. Chiar dacă e la vedere, pielea e organul nostru cel mai misterios. Bolile de piele sunt, în cea mai mare parte, de origine necunoscută. Dar corpurile din faţa mea par perfect sănătoase, duhnind a viaţă. Se înalţă reciproc, se urcă unul peste altul doar ca să construiască, nu ca să dărâme. De aceea poate nu se iubesc niciodată până la final. Pielea luceşte de transpiraţie, ochii lor abia clipesc, salturile sunt fie arcuri, fie săgeţi şi muzica mă joacă pe degete cum vrea ea. "Ce mic e pământul", îmi mai spun. Râd pentru ca, în alte două minute, să încremenesc în zâmbet vinovat la amorurile indecise ale Corinei Chiriac şi la timidităţile Bucureştiului interbelic, să mă amărăsc, să îmi amintesc de bătrâneţe. "Îmi doresc să nu mai spun niciodată «Păcat...»". Pe Maria Tănase e tăcere.
La un moment dat a venit o toamnă albastră cu frunze aurii şi uriaşi androgini - trupuri de femeie urcate pe trupuri de bărbat - îmbrăcaţi în paltoane lungi, cu pălării şi palme întinse scurt dindărătul hainelor. Au traversat scena, prin faţa ecranului de proiecţie. Mi-au amintit de uriaşii din High Hopes fără să se înrudească cu ei. "Ce bine e!", îmi zic pentru că ştiu că viaţa e un dar grozav. Uriaşii din OuiBaDa sunt bine înfipţi pe pământ. Nu au picioare-papainoage. Mi se pare că trecerea lor prin scenă fură timp, din timpul meu. I-am scuturat de nostalgie şi m-am bucurat când s-au împărţit în câte două trupuri la loc. Au redevenit femei şi bărbaţi. E o aderenţă perfectă între mâinile lui şi piciorul ei sau între spatele ei şi pieptul lui, un soi de fluid care cade în cascade sau se prelinge pur şi simplu de pe o mână pe alta.
La OuiBaDa am râs, am plâns, am zâmbit, am cântat în gând, mi-am mişcat mult picioarele în ghete şi tălpile pe podea, mi-am ţinut strâns dreapta cu stânga ca să stea cuminte pe loc, am gândit "Timpul e scurt". Am vrut să ţâşnesc pe Ciuleandra şi să ţip de bucurie. OuiBaDa a intrat în mine, gata topit, ca printr-o sită cu găuri mici şi dese. Acum nu ştiu ce mi-a făcut şi nici ce are de gând cu mine. Dar eu îi dau voie. Am coborât din troleu cu o staţie mai târziu decât ar fi trebuit şi am alergat până aproape de casă. Să se amestece mai bine totul.
În culise, aripile de albatros ale lui Gigi se plecaseră. Le-am surprins preţ de câteva secunde, în vreme ce se jucau stângaci cu colţurile de jos ale cămăşii lui negre, ca un copil timid şi senin. Vedeam cum un zâmbet interior se prelungea înăuntru.
Sîmbătă 24 octombrie şi duminică 25 octombrie 2009, ora 19.00, Sala Rondă
OuiBaDa
Un spectacol de: Gigi Căciuleanu
Scenografie: Corina Gramoşteanu
Distribuţia: Cristina Babalac, Paul Cimpoieru, Rasmina Luisa Calbajos, Doina Nicoleta Georgescu, Lari Cosmin Giorgescu, Cătălina Ana Gubandru, Szasz Levente, Ana Pepine, Lelia Marcu, Cristian Nanculescu, Arcadie Rusu, Casandra Oana Stelea
Vizual: Alexandru Daniel Apostol
Lumini: Alin Popa
Producător: Fundaţia Art Production
Spectacol realizat cu sprijinul CNDB.
Preţul unui bilet pentru acest spectacol este de 15 lei (10 lei cu reducere pentru studenţi, elevi, pensionari). Biletele se pot achiziţiona de la sediul CNDB înainte de începerea spectacolului. Rezervări se pot face la adresa [email protected] fiind valabile doar după confirmarea scrisă din partea organizatorilor. Nu se pot face rezervări prin e-mail în ziua reprezentaţiilor.