noiembrie 2009
Festivalul Național de Teatru 2009
Lucia patinează
Regia: Radu Afrim
Luni, 2 noiembrie 2009, ora 21.00
Opera Naţională Bucureşti, FNT

De fapt, Lucia cea blondă mai mult merge. Şi mănâncă cireşe. Sau cel puţin aşa îşi aminteşte. Tania patinează. Şi se izbeşte isteric, cu capul ei piatră, cu fruntea ei de rechin ciocan, de gheaţa patinoarului. Ciorapi coloraţi şi suprapuşi, suc de roşii, sacoşe cu apă de ploaie şi peşte. Viu. Felix desenează schelete de peşte în timp ce tatăl lui se descompune pe patul de moarte, iar mama Sofia se descompune în braţele altuia. Totul se termină pe malul mării, cum altfel. Acolo eşuează toţi peştii. Şi vina, pe care o ia apa, ca pe podul de piatră. Patinăm.

Nu râvniţi la patina altuia, cel mult la patina timpului.

(Karin Budrugeac)


Fără direcţie şi fără scop, dar cu mult avânt. Aşa ca noi. La capătul celălalt al patinoarului o aşteaptă fericirea altuia. Pe care nu e bine să-ţi construieşti nefericirea ta. Sau era invers? În tot cazul, mai întâi patinăm, şi apoi ne punem întrebări.
"Să vezi c-o să trântească borcanul de pământ şi o să vedem peştele ăla cum se zbate printre cioburi, în agonie!", mă foiesc neliniştită. Dar nu. Deja avem toţi scena bine conturată în minte, aşa că nu mai e nevoie să şi facă asta.

În rest, aceleaşi porunci pe care trebuie să le asculţi ca să-ţi fie bine în viaţa de apoi.
NU te plictisi lângă aproapele tău.
NU îţi părăsi aproapele pentru un departe necunoscut.
NU îţi arunca copilul ca pe o minge prin aer.
NU te uita prea mult la televizor.
NU te pişa în pat ca să atragi atenţia asupra ta.

Dar ia mai scuteşte-ne odată, Tatăl nostru căruia i se rupe de noi! Pâinea noastră cea de toate zilele mă face să borăsc. Poţi să ţi-o bagi undeva, împreună cu Împărăţia Ta. Şi nu! N-o să iertăm greşiţilor noştri! Pentru că nu avem ce. În vecii vecilor. Amin.
Vina, vina, - toată ziua bună ziua - vina! Vina e un cuvânt ce trebuie scris din nisip, ca să-l poată lua. Dracului. Vântul.

(Oana Maria Zaharia)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus