Despre Festivalul Naţional de Teatru 2009

Stimată redacţie,

Încep prin a mărturisi că pentru mine lectura revistei Dilema veche a rămas una dintre puţinele plăceri intelectuale constante într-un peisaj al presei din ce în ce mai arid, unde evenimentul cultural abia dacă mai e consemnat, nici vorbă să fie analizat profesionist. E cu atît mai trist, din păcate, să găsesc - în mod surprinzător - în paginile acestei reviste un articol scris în dispreţul deontologiei şi lăsînd să transpire în mod inelegant reaua-credinţă a semnatarei, care îndeplineşte momentan şi funcţia de preşedinte al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Semnatara Alice Georgescu elaborează un articol în două părţi - "Ce vrea naţiunea" - scris sub semnul unei tendenţiozităţi ce descalifică un profesionist. În prima parte pune la îndoială, fără nici o bază, faptul că Festivalul Naţional de Teatru a avut serioase probleme financiare în acest an. Cu o minimă documentare, autoarea n-ar mai fi trebuit să se întrebe şi să-şi răspundă singură: "Cîţi bani a primit, pînă la urmă (reuniunea) teatrală nu se ştie foarte exact". Ofer cititorului datele anunţate public şi anterior, cu mai multe ocazii: bugetul FNT a fost de 610.000 euro în 2009, faţă de 1 milion de euro în 2008. Cred în continuare că teatrul românesc are dreptul la un buget cel puţin egal cu cel din anul anterior pentru cel mai important eveniment teatral al său. Autoarea, în schimb, îşi continuă în acelaşi articol teza nefondată, spunînd că FNT a avut destui bani ca să-l invite din nou pe Richard Schechner. Stupefiant: Alice Georgescu încurcă flagrant două personalităţi celebre ale regiei americane, Richard Foreman, prezent anul trecut în FNT, şi Richard Schechner, care a conferenţiat anul acesta, spre bucuria tuturor celor care s-au deranjat să ajungă la sediul UNATC. Dacă ar fi făcut şi domnia sa acest minim efort (pe care nu l-a făcut nici anul trecut, şi nici pentru alţi invitaţi prestigioşi), atunci poate că doamna Alice Georgescu nu i-ar fi confundat atît de uşor pe Foreman cu Schechner şi ar fi aflat totodată şi ceva mai multe despre fiecare dintre ei, convingîndu-se că meritau invitaţi. În loc de asta, alege să repete ceea ce spusese în 2008 despre Foreman, de data asta în contul lui Schechner. Citez: "menţionez ca şi anul trecut, că Schechner (personalitate marcantă a scenei americane în deceniul 1970-'80) nu mai este astăzi chiar un om al momentului - nici ca teoretician şi nici (cu atît mai puţin) ca artist".

O mică "updatare" se impune: Richard Foreman tocmai a avut o premieră în urmă cu cîteva zile la prestigiosul Public Theater din New York, cu Willem Dafoe în rolul principal (http://www.publictheater.org/) şi librăriile americane sînt pline de piesele şi eseurile lui. Richard Schechner este recunoscut astăzi în întreaga lume drept cel mai important teoretician al performance-ului, şi invitat să conferenţieze, dar şi să monteze noi spectacole, în lume şi acasă (anul trecut a montat un Hamlet foarte apreciat la Beijing, iar zilele acestea repetă pentru un nou spectacol ce va avea premiera la Here Performing Arts Center din New York). În plus, tot în 2009 a fost declarat preşedinte al Anului Grotowski, ca recunoaştere a contribuţiei sale la cunoaşterea celebrului om de teatru polonez, între timp eseurile sale despre performance sînt traduse în tot mai multe limbi (graţie FNT şi în limba română - o carte pe care i-o recomand şi doamnei Georgescu), iar revista pe care el o editează, TDR (Theater Drama Review) este aşteptată cu interes de profesioniştii din întreaga lume.

Se poate trage firesc concluzia că semnatara nu ştie prea multe nici despre Foreman, nici despre Schechner. Dacă un tînăr critic ar fi făcut o asemenea gravă confuzie, ar fi fost cu siguranţă trimis la şcoală să-şi facă temele înainte să mai ia cuvîntul în public!

În partea a doua a articolului "Ce vrea naţiunea", autoarea vorbeşte despre o anume "cercetare empirică" pe care o face FNT cu privire la ce vrea publicul, sugerînd în mod confuz că organizatorii nu respectă cerinţele acestui public prin spectacolele pe care le aduc la Bucureşti. Două afirmaţii, trei greşeli: cercetarea pe care am iniţiat-o anul trecut şi pe care am continuat-o anul acesta este realizată de către Centrul de studii şi cercetări în domeniul culturii de pe lîngă Ministerul Culturii şi Cultelor, în mod cît se poate de profesionist. Rezultatele cercetării din 2008 şi detalii despre modul de efectuare a sondajului sînt postate pe site-ul FNT unde, desigur, e foarte greu de ajuns, mai ales cînd nu ai nici o minimă curiozitate profesională! Acest sondaj a fost efectuat pentru prima dată la cea de-a 18-a ediţie a festivalului, fiindcă în 18 ani de cînd exista evenimentul nu-i trecuse nimănui prin cap (nici măcar doamnei Georgescu, care a fost o dată directorul artistic al evenimentului) să afle cine şi cu ce aşteptări intră în sălile de spectacole. Mai trebuie menţionat că ideea nu-mi aparţine mie - deşi mi se pare extrem de bună! - ci Aurei Corbeanu, director executiv al FNT. O altă lămurire necesară: scopul sondajului este şi să aflăm "ce vrea naţiunea", dar în nici un caz ca să modificăm conţinutul festivalului în funcţie de dorinţele publicului - ar însemna să dăm curs gusturilor unui public neomogen, care adesea nu ştie el însuşi ce vrea, în loc să încercăm să formăm gustul acestui public, propunîndu-i forme teatrale diverse, ba chiar asumîndu-ne riscuri în această privinţă.

După ce acuză organizatorii FNT că fac o "cercetare empirică", Alice Georgescu porneşte în propria-i aventură empirică afirmînd pe un ton lipsit de orice îndoială că de la unul dintre spectacole - Turandot - spectatorii plecau "în cîrduri". Dacă aş fi la fel de lipsită de dubii cum este doamna Georgescu, aş putea afirma sus şi tare că n-a ieşit din sală decît, să zicem, o jumătate de spectator. Dar cum nu sînt - şi cum nu există vreo statistică pe care să ne bazăm, nici eu, nici domnia sa - voi sublinia doar că autorul spectacolului, Andryi Zholdak, e un regizor controversat şi că am invitat producţia semnată de el asumîndu-mi toate riscurile de rigoare.

Aventura doamnei Georgescu pe tărîmul nesigur al empirismului continuă cu afirmaţia că "majoritatea locurilor au fost ocupate de nenumăraţii studenţi ai nenumăratelor facultăţi de teatru din Bucureşti". Cum oare să te poţi baza pe vorbele cuiva care pretinde că identifică dintr-o ochire cît la sută sînt studenţi la teatru dintr-o sală întreagă? Ca regulă generală, n-au avut acces gratuit la spectacolele din FNT decît studenţii la UNATC, pe baza carnetului de student. În plus, spre informarea doamnei Alice Georgescu, anul acesta s-au pus în vînzare aproximativ 80% din biletele la fiecare spectacol, iar mai multe spectacole s-au jucat cu casa închisă. Trebuie amintit că, în urmă cu numai cîţiva ani, inclusiv în anul în care doamna Georgescu a fost director FNT, acest eveniment se desfăşura în cerc închis! Durează enorm să schimbi obişnuinţe instalate în ani de zile, în schimb, e mult mai uşor să afirmi, privind din avion, că nu s-au atins nu ştiu ce "standarde" ideale.

Dincolo de toate aceste "fault"-uri operate într-un stil alambicat şi mustind de subînţelesuri, dar la urma urmei foarte uşor de amendat cu precizări clare, cel mai grav mi se pare în aceste intervenţii ceva ce ţine de nucleul dur al eticii profesionale: lipsa argumentelor! Semnatara insistă asupra spectacolelor care nu i-au plăcut şi le menţionează doar în treacăt, la final, pe acelea care i-au plăcut, deşi ultimele sînt chiar mai multe. Desigur, autoarea are tot dreptul să-şi exprime rezervele sau chiar să desfiinţeze complet un spectacol, dar ceea ce mi se pare absolut îndreptăţit să i se pretindă este să ofere argumente, nu să expedieze în jumătăţi de propoziţii toate aceste producţii. Din perspectiva eticii profesionale, aceste intervenţii ridicate pe nisipurile mişcătoare ale suficienţei şi tendenţiozităţii se califică drept un exemplu de "aşa nu!", pentru breasla pe care o conduce doamna Alice Georgescu.


Cristina Modreanu este director al Festivalului Naţional de Teatru.