Lucia patinează
regia Radu Afrim
Ador modul în care Afrimul esenţializează un story. Un pătrăţel de gheaţă, de data asta. Scoici luminate. Fructe de mare. Peşti: vii, schelete, de pluş. Femeia - clişeu: patine, sarcină, cap de televizor. Frustrări feminine ca în The Hours. O femeie văduvită de viaţă din cauza unui soţ bolnav. O alta, protejată în exces până la a nu fi atinsă nici cu o floare. A treia, cu o viaţă "plină", copii şi soţ, dar macerată de mecanismul casnic. Trei stereotipuri, nicio salvare. Doar Lucia înţelege că trebuie să patineze, c-aşa-i în viaţă. Un spectacol tipic pentru Afrim, în media valorică a show-urilor sale, cu Fatma Mohamed şi Sebastian Marina, foarte buni.