(Nu tocmai o) cronică de (mai mult de) 5 rânduri - FNT 2009 (şi nu numai): Omul pernă (& Co.)

Omul pernă (& Co.),
regia Radu Afrim

Dragă Radu,

Ce urmează să citeşti, începuse prin a fi o cronică de 5 rânduri la FNT... care s-a transformat apoi într-o cronică de mai mult de 5 rânduri la Omul pernă... ce, treptat, a devenit o peroraţie a mea despre cât de mult îmi place cum se aplaudă la mizanscenele tale (spectacole în sine, dacă o iei după multitudinea de oameni care se ridică ba din fotolii, ba de pe scaune, ba de pe jos, ba rămân în picioare, pentru că au stat tot timpul în picioare)... care apoi a devenit un amalgam de cuvinte fără sens... Bănuiesc că aş fi putut să îţi scriu o telegramă - mai scurtă şi de efect - dar cum tot nu folosesc hârtie (ţin mult la ozon şi la chestiile cu verdele şi planeta), mă pot întinde pe... ce o fi să devină asta până la sfârşit.

Aşadar, dragă Radu, am ales să îţi scriu aici pentru că ştiu sigur că vei ajunge să citeşti, pentru că eşti internet-aut-aholic-fil.

Eu m-am născut pentru Cuvânt. M-am născut pentru a mă folosi de Cuvânt, în vederea exprimării sentimentelor mele (care nu se doresc a fi doar ale mele) şi a modului cum văd eu ceea ce alţii văd altfel. Dar uneori (şi mi-e greu să o recunosc) mi se întâmplă să fiu lăsată fără Cuvânt, ca şi când cineva îşi arogă dreptul de a-mi răpi singurul lucru ce mă defineşte şi fără de care eu nu exist.

Nu ştiu dacă te blamez sau îţi mulţumesc pentru asta, dar aseară, 8 noiembrie 2009, graţie ţie, eu nu am mai existat... şi a fost cea mai frumoasă lipsă de viaţă, pe care nu am ştiut, până acum nici 24 de ore, că o poţi monta, în afara scenei.

M-ai redus la acea formă brută pe care o aveam înainte de a învăţa să vorbesc, la acel grad de inocenţă primară, pe care nu am crezut că o voi mai experimenta vreodată... Într-un fel, tu ai fost omul meu pernă. Ştiu că mă încadrez în acel grup de oameni care visează să devină critici de teatru când "se vor face mari", dar, complet contradictoriu, sunt şi unul din acei tineri care se emoţionează la spectacolele tale, care se regăsesc în ceea ce vezi tu că se întâmplă în jurul tău şi în visele tale, care pleacă la final cu o fracţiune de toleranţă mai mult decât aveau la intrarea în sală.

Aseară şi eu am plecat de la Omul pernă, însă fără să mai trăiesc melancolia sfârşitului de FNT, pe care o prevedeam la început. Am plecat, grăbită de luminile care se stingeau pe străzi, de metroul care se retrăgea, de oamenii care alergau spre destinaţiile lor precise şi scopurile lor de la sfârşit de săptămână, însă, în sinea mea, voiam doar să stau, lipsită de Cuvânt (aşadar, de existenţă), în aceeaşi poziţie de şezut în faţa scenei şi să îmi dau duhul, gândind şi neputând să rostesc impresiile mele reale. Pentru că ce se resimte après vos spectacles, mon cher, nu se poate pune în cuvinte şi nu are dreptul să prindă forma mesajului transmis între două sau mai multe perechi de buze; ceea ce se resimte, este cumplit de personal, un secret, pe care fiecare are menirea să îl poarte până adoarme şi, pervers, să îl uite când va fi să deschidă ochii spre a-şi continua viaţa. Eu, una, rămân cu anxietatea de dinainte de... Şi trag cât pot de mult de acel secret, pe care ştiu că îl voi uita. Pentru că aşa e firea mea umană. Şi de aici şi frustrarea că nu poţi trăi doar prin teatru, dar asta este altă poveste...

... sau nu... Poate aici intervii tu... Poate aici ai tu menirea de a-mi întoarce mie timpul şi a mă întreba dacă nu ar fi mai bine să-mi curm toată nostalgia. Şi uite cum tu, omule pernă, îmi remetamorfozezi paradisiacul în luciferic... însă, curios, mă laşi să trăiesc. Frumos rol joci pentru noi, cei din afara scenei, asta în cazul în care nu o ştiai deja.

În rest, eu cu dorurile fac bine. Încă mai sunt şi se înmulţesc pe zi ce trece. Tu ce faci? şi pe ce uliţe te mai porţi?

Cu drag şi pe curând,
"un alt porcuşor verde",
Veronica.

P.S: Telegrama: "Văzut şi Omul pernă. Trăit frumos. Aplaudat. Plecat acasă. Secret. Noapte bună. Bună dimineaţa! Văzut şi Omul pernă?"