Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Cu căştile pe urechi - un dosar ManInFest

Cine face revoluţia?


Man.In.Fest, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La Paris, toată lumea merge cu Métro-ul. Ce nu ştiam e că toată lumea are căşti în urechi, un mp3 / mp4 / ipod în mână, pe care-l butonează mereu. Şi uneori, o carte. Arată cumva a autişti, de tipul "pe mine să mă laşi în pace, nu te aud, n-am chef, nu-mi cere". Pentru un outsider (sau, dacă tot vorbim de Franţa, să zicem étranger) e destul de neobişnuit să vezi oamenii teleghidaţi. Mirarea e cum ştiu totuşi să coboare la staţia care trebuie fără să privească pe geam, fără să închidă cartea, ridicând brusc geanta cu laptop-ul.

Venită de afară, adică dintr-o Europă unde oamenii din autobuz se ceartă, îşi dau sfaturi, se înjură pe locuri, se privesc cu subînţeles, se strâmbă de durere pentru că sunt călcaţi pe picioare, vorbesc despre religie şi boli, Métro-ul parizian era deja o problemă. Unor locuri li se potriveşte o melodie sau un gen muzical, aşa că venisem pregătită să văd un Paris al anilor '30, alb-negru, cu cântăreţe cu voce groasă în localuri pline de fum. Nimic din toate astea, de la faptul că nu se fumează nicăieri, până la impresia că e un oraş mai degrabă care merge spre glamour, fashion, electro, techno, care sclipeşte mai ceva ca Tour Eiffel la oră fixă... Şi iarăşi fashion, printre greve şi ploi.

Pe un drum spre casă, în Métro intră un bărbat care grăbeşte închiderea uşilor. Aşa că, din picioare, în mijlocul vagonului, spune: "Îmi cer scuze (ce om politicos, se vede că e francez) oameni buni, nu vreau să vă jefuiesc, de aceea vă rog pe cale amabilă: daţi-mi banii dumneavoastră (un posibil jaf? de ce a închis uşa înainte să se închidă ea, de ce îşi deschide haina?... şi acum, ei bine,... acum... hanoracul? Ce o să scoată de acolo? Ce ascunde?) Am nevoie de bancnote de 5 euro..." (îi dau orice, să-mi ia tot, oare am 5 euro, dar dacă n-am? care e codul cardului? 34... ba nu - 46...)

"Nu vreau să atentez"... (a zis atentat? de ce nu se sperie nimeni? Asta e, un atentat, are o bombă, de aia s-a deschis la haină, normal că e atentat, păi e Paris, e Franţa, e Métro, sunt oameni, bună alegere, măcar să nu fi fost eu aici, să aud doar de la ştiri) Fie, accept şi de 1 euro, dar vă rog repede (da' ce s-a întâmplat? Nu ţine neapărat să ne omoare? Nu e destulă lume? Suntem prea mulţi străini şi prea puţini francezi? Aşa e, mulţi arătăm a imigranţi, de ce face discriminări? Aha - nu suntem destul de buni să lase aici bomba? Dar care să fie problema? Sau vrea doar bani? De ce nu mai e la fel de hotărât, de ce scade miza?) "Nu vreau să fiu violent, de aceea vă rog pe cale amabilă, şi nici n-am timp"... (Au! încep să socotesc cât mai e până unde cobor, ca să văd dacă are timp să facă ceva. În câtă vreme-ar ajunge la mine dacă ne-ar jefui? Într-o secundă!) "Ok, fie şi monedă, sau chiar cei mai mici cenţi,... sau un bon de masă... o seară minunată tuturor" (E ironic? Fuge şi lasă bomba?).

Coboară şi nimic nu se întâmplă. E alt mod de a cerşi, mai politicos într-un fel (scuze, scuze, scuze). Francezii şi când cerşesc sunt politicoşi. Dar cel mai ciudat e faptul că nimeni nu l-a băgat în seamă. Nu a fost văzut pentru că, citind sau butonând aparatul cu muzica, nu a fost "simţit" (iar de auzit nici nu mai vorbim). (Imagine: Un tip cu arma îndreptată spre capul altuia, care citeşte şi ascultă muzică; cel cu arma trebuie să renunţe, pentru că e un fel de Mr. Cellophane, transparent). Acum arma ar fi căştile. Oamenii au un fel de pregătire de acasă ca nu cumva să "intre în contact unii cu alţii" sau să ia / rămână cu ceva din ziua de azi: au "antenele" tăiate. "Aşa, da, mai la dreapta, aşa, acum uită-te ca şi cum priveşti prin oameni. Aşa e perfect! Poză!"
"Cum a fost azi la lucru?"
"Ca de obicei, nimic interesant."
"Dar drumul cu Métro-ul?"
"Ce? Nu ştiu, n-am văzut nimic. Aceiaşi oameni, habar n-am."

Probabil un om cu o armă n-ar fi înfricoşat pe aproape nimeni, evident doar pe cei care nu ascultă muzică. Adică pe mine, cu ochii mari speriaţi şi cu spatele lipit de scaun, căutând ajutor din privire (asta da atitudine un-cool!)

Steril şi fără probleme. E ca şi cum ai mânca toată viaţa carne de pui, semi-preparată, dar totuşi bio, deci sănătoasă, după ce ai uitat că există şi carne roşie, pentru că e prea riscantă. Îngheţaţi în atitudinea de "je m'en fiche", ascultând muzică ce i-ar face să fie plini de încredere, se privesc dezaprobator de sus până jos şi întorc capul plictisiţi, răsucind în acelaşi timp scobitoarea între dinţi. Dar plictiseala e şi ea tot o formă de "interesantism", ţine de atitudinea "cool" şi lipsa aceasta de energie trebuie la rîndul ei cultivată. Métro-ul e foarte folosit ca spaţiu de trecere: trecătorii se piaptănă, îşi curăţă unghiile, fac calcule, lucrează pe mac, toate în linişte şi izolare, pentru că nu se întâmplă niciodată să-i deranjeze cineva. Şi totuşi suntem în ţara revoluţiilor şi a revoltelor, a decapitărilor.

Ba nu, acum e vorba de grevă, dar ei sunt cei care fac greva? Oamenii care nu văd şi nu aud fac apoi manifestaţii în stradă? Ies din Métro şi, ajunşi afară, scot pancartele cu grevă, drepturi, cerinţa ca Statul să nu fie surd la nevoile lor. În vreme ce ei fac asta unii cu alţii. Poate şi Guvernul şi Sarkozy ascultă muzică în căşti!...

O săptămână după, deja obişnuită cu Métro-ul, aveam şi eu căştile pe urechi. Doar că eu nu vreau să fac grevă. Poate doar o grevă împotriva grevei. Dintre simţuri, mirosul e acum cel mai sigur. Aşa că ce ştiu cel mai bine despre metroul parizian e că pute.



 Toate articolele despre Cu căştile pe urechi - un dosar ManInFest


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Chindriş


Alte articole

 Profesionism. Compozitorul ca meseriaş, Horaţiu Damian, un interviu cu Vasile Şirli
 Danny Elfman - Track down that soundtrack, Cristiana Keresztes
 Gustavo Santaolalla: The Rise and Rise of..., Andreea Chindriş
 Sois jeune et tais toi!, Mihai Pedestru
 Nightclubbin': out & about, Sabina Andron
 Toate articolele despre Cu căştile pe urechi - un dosar ManInFest


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer