Turandot, după Gozzi,
regia Andriy Zholdak
Pentru mine, Zholdak e regizorul care lucrează carnal cu actorii. Care-i scoate din sine şi ţi-i aruncă în faţă, fără să-i pese că te loveşte. Şi pe care-i învaţă să dea în tine fără milă, să te zguduie cu vorbele şi gesturile, cu muşchii prin care vibrează cuvintele.
Dar Turandot a fost un urlet nazisto-comunisto-japonezo-oniric, cu gîndaci. Şi m-a lovit atît de tare nepotriveala a nimic, încît am plecat din sală după o oră, dorindu-mi să-l înjur pe regizor pentru că şi-a bătut joc de încrederea pe care mi-o cîştigase. Şi de timpul meu.