Matei Martin: Zilele Culturii Germane de la Bucureşti, ediţia 2009, se desfăşoară sub semnul Zidului. De ce aţi ales tocmai acest simbol drept temă centrală a festivalului?
Andreas von Mettenheim: Căderea Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, este şi acum, prin dimensiunea politică şi umană a momentului, un prilej de sărbătoare. Cultura trăieşte din schimbul de idei şi din comunicare - iată două lucruri fundamentale care, prin construirea Zidului, au fost restricţionate. Vreme de decenii, Zidul a simbolizat divizarea Germaniei şi a Europei, iar căderea lui a însemnat o depăşire a acestei diviziuni şi impunerea, prin mijloace paşnice, a libertăţii, democraţiei şi a drepturilor omului. Afişul Zilelor Culturii Germane - la care vă referiţi - se bazează pe o caricatură a artistului Mihai Stănescu realizată în anul 1983.
M.M.: Care sînt amintirile dvs. legate de Zid?
A.v.M.: Zidul a fost, de fapt, doar parte a graniţei interioare a Germaniei, care despărţea Berlinul de Vest de Berlinul de Est. Graniţa şi "fîşia morţii" traversau, de la Nord la Sud, întreaga ţară. Pentru noi, era o realitate amară. De această graniţă se leagă destine tragice, familii despărţite vreme de decenii, încercări eşuate de evadare, represiune din partea organelor statului. Pentru noi, RDG era pur şi simplu "dincolo", iar pentru redegişti, RFG reprezenta "Vestul". Zidul şi graniţa erau, pentru toţi, o ameninţare la adresa existenţei noastre. Ca milioane de alţi germani, am urmărit căderea Zidului la televizor. Şi acum am clar în faţa ochilor cum oameni din ambele părţi ale Germaniei s-au urcat pe zid, s-au îmbrăţişat şi s-au bucurat. Mulţi au început chiar atunci să rupă bucăţi din zid: unul dintre sloganurile mişcării pentru democraţie era chiar acesta: "Zidul trebuie doborît!".
M.M.: La douăzeci de ani după căderea Zidului, Germania încă nu este pe deplin unificată, spun politologi şi analişti economici. Încă mai există diferenţe între cele două foste Germanii? Cum este întîmpinată această sărbătoare?
A.v.M.: Unificarea Germaniei a fost şi este un mare succes. "Se îmbină ce trebuie îmbinat" e un slogan valabil şi astăzi. Dezvoltarea economică arată, chiar şi după douăzeci de ani, un tablou amestecat. În ceea ce priveşte latura pozitivă, pot să vă spun că efectul de transfer s-a produs: noile state ale federaţiei au recuperat mult din handicapul iniţial. Tot pozitiv este şi faptul că producţia industrială şi exporturile companiilor din Est au crescut exponenţial în ultima vreme. Acestea sînt semne foarte bune. Pe de altă parte, sigur că unificarea nu a reuşit întru totul, aşa cum ne-am fi dorit. Noile state ale federaţiei sînt, istoric, mult mai slab populate decît zona de Vest; acolo rata natalităţii este mai scăzută; în plus, mulţi oameni s-au mutat în zona de Vest. De asemenea, productivitatea încă mai trebuie să crească pentru a putea fi comparabilă cu Vestul. Însă diferenţele sînt tot mai mici. Şi mă refer atît la infrastructură - dacă mergeţi, de pildă, la Dresda sau în alt oraş din regiune, veţi vedea că locurile sînt de nerecunoscut - cît şi la mentalităţi. Cercetări empirice recente arată că identitatea şi specificul cultural al Estului sînt pe cale să se dizolve. Germanii din Est ar fi în continuare nişte "călători între lumi", care de-abia au poposit în noua lor patrie, şi care încă nu se simt pe deplin acceptaţi - se arată într-un studiu publicat recent. Pun mare preţ pe această apreciere - poate prea critică - pentru că ea arată o evidenţă: anume că procesele istorice au nevoie de timp. Chiar şi în Germania.
M.M.: Se sărbătoreşte Unificarea în mod diferit în Est şi în Vest?
A.v.M.: Jubileul celor 20 de ani de la căderea Zidului îi însufleţeşte pe toţi germanii. Asemenea aniversări constituie şi un prilej de reflecţie: Unde sîntem? Ce am realizat? Ce puteam face mai bine? Tocmai datorită experienţelor diferite înainte şi după, se întîmplă adesea să existe opinii şi atitudini diferite legate de această sărbătoare în Est ori în Vest. În mod paradoxal, punctele conflictuale se referă mai degrabă la trecut, de pildă la întrebarea dacă RDG a fost sau nu un stat nelegitim. Eu unul cred că mult mai important ar fi să găsim răspunsuri comune pentru viitor. Nici o minte limpede nu-şi mai doreşte astăzi sistemul comunist.
M.M.: Cum poate fi folosită experienţa comună a Germaniei şi a României (trecutul comunist)? Ce pot învăţa românii de la germani, ce pot învăţa germanii de la români?
A.v.M.: Pe români şi germani îi leagă descoperirea faptului că libertatea, democraţia şi drepturile omului se impun mereu, pînă la urmă. Mai cred că schimbarea şi experienţele comune legate de tranziţia încă neîncheiată - vizarea unor mari succese, dar şi o anumită acalmie după euforia începutului - au condus la o înţelegere specială între ţările noastre. Şi merită să folosim asta în plan bilateral - politic, economic, cultural, - dar şi în cadrul Uniunii Europene.
M.M.: Cum aţi structurat programul Zilelor Culturii Germane?
A.v.M.: Întîi de toate, am vrut să atragem atenţia asupra sărbătoririi celor douăzeci de ani de la căderea Zidului, să amintim de modul paşnic în care locuitorii RDG au ştiut să depăşească divizarea Germaniei. Într-un simpozion cu invitaţi din România şi Germania din acest program, se pune întrebarea ce mai înseamnă, în societatea de astăzi, curajul civic. Pe de altă parte, vrem să arătăm cum s-a dezvoltat Germania în aceşti 20 de ani de după schimbare. Dezvoltarea comună a Germaniei de Vest şi de Est a avut o dinamică specială. Şi vrem să prezentăm în România această imagine a Germaniei moderne, creative. Pornind de la aceste premise - şi cu ajutorul unor parteneri şi sponsori generoşi - am alcătuit un program care cred că prezintă o incursiune profundă în cultura germană. Arhitectura şi urbanismul par să fie teme centrale ale acestui program.
M.M.: De ce insistaţi asupra acestui domeniu?
A.v.M.: Germania de Est a devenit, datorită marilor transformări politice, sociale şi economice de după schimbare, un spaţiu în care s-a experimentat (în sensul pozitiv) mult în urbanism şi peisagism. În anii de după 1990 au apărut în Estul Germaniei cele mai bune performanţe în ceea ce priveşte domeniul construcţiilor - mai ales în sectorul public. Şi la Berlin - una dintre metropolele în continuă dezvoltare - istoria oraşului se oglindeşte în clădirile sale. Cum şi în România am regăsit provocări similare în ceea ce priveşte urbanismul şi infrastructura, ne-am gîndit că iniţierea unui dialog bilateral pe această temă ar fi de bun augur.
M.M.: Care sînt evenimentele de pe agenda acestui festival la care ţineţi cel mai mult?
A.v.M.: Avînd un program atît de încărcat în evenimente notabile, îmi este greu să mă decid doar asupra unora dintre ele. Aşa că voi menţiona doar două: simpozionul "Fuga şi curaj civic" mi se pare foarte important, deoarece va arăta cum curajul şi experienţa unor foşti disidenţi ca Ana Blandiana, Mihai Stănescu, Radu Filipescu sau Ion Vianu au rămas şi astăzi surse importante de inspiraţie. Pe de altă parte, mă bucur că îi vom avea alături de noi pe cei din trupa de hip-hop Fettes Brot; sînt nişte artişti care ştiu să se joace în mod isteţ cu limba germană.
M.M.: Acest program cultural este prezentat şi în alte capitale europene? Goethe Institut şi Ministerul Federal al Afacerilor Externe au propus peste tot aceeaşi temă a Zidului?
A.v.M.: Zilele Culturii Germane au loc în mod regulat în numeroase capitale, peste tot în lume. Tema centrală e hotărîtă în funcţie de interesele din fiecare ţară. Aniversarea căderii Zidului este, în această perioadă, tema noastră centrală. Ministerul Federal al Afacerilor Externe a organizat deja asemenea evenimente în Praga, Varşovia, Danzig, Bratislava şi Budapesta, unde am avut proiecţii de film, dezbateri publice, concursuri. Făcînd abstracţie de motto-ul general sub care s-au desfăşurat manifestările în aceste oraşe, Zilele Culturii Germane în România sînt un program personalizat, nu o producţie de masă.
M.M.: Cum vă explicaţi faptul că viaţa sub dictatura comunistă mai e şi astăzi o temă literară, teatrală sau cinematografică atît de productivă? Pot fi literatura, teatrul sau filmul mijloace de clarificare a relaţiei noastre cu trecutul?
A.v.M.: Arta în sens larg - deci şi literatura, teatrul sau filmul - este, pînă la urmă, nimic altceva decît un proces de recunoaştere şi dialog social cu mijloace diferite. Ne apropiem de teme ale trecutului din direcţii diferite şi de pe poziţii diferite. Filme precum Nikolaikirche sau Fiecare tace despre altceva, la fel ca parada modei de la sfîrşitul acestei săptămîni, în care arătăm efectele căderii Zidului asupra modei vestimentare, şi nu în ultimul rînd expoziţia de caricaturi politice semnate de Mihai Stănescu, sînt menite să îndemne la comunicare. Iar comunicarea e o condiţie esenţială pentru clarificarea raporturilor noastre cu trecutul. Viaţa sub dictatură e, după părerea mea, o temă atît de productivă pentru artă pentru că ea poate să scoată la lumină experienţe-limită şi întrebări existenţiale. În acest sens, trebuie să recunosc, chiar în spiritul întrebării dvs., că e foarte corect ca, în 2009, Premiul Nobel pentru Literatură să-i fie decernat scriitoarei Herta Müller, care pune în discuţie viaţa cotidiană sub dictatură şi care face o confesiune impresionantă despre acest trecut.
M.M.: România este, nu doar datorită minorităţii germane, foarte legată de Germania. Această înrudire culturală poate fi folosită şi în plan politic?
A.v.M.: Desigur, această înrudire culturală de care vorbiţi are şi o dimensiune politică. Iar minoritatea germană e un pod între noi. În Uniunea Europeană este important să ne concentrăm pe lucrurile care ne apropie, pentru a găsi răspunsuri la întrebări legate de viitor. Trebuie să întărim dialogul cu România pe chestiuni de politică europeană, pe teme legate de marile provocări politice şi instituţionale pe care cele 27 de state membre UE le au în faţă. Acest dialog a început deja.
M.M.: În afară de limba germană şi de cultură, ce altceva mai leagă astăzi România de Germania? Cum aţi caracteriza relaţiile de acum dintre Germania şi România?
A.v.M.: Relaţiile bilaterale dintre Germania şi România sînt, atît din punct de vedere politic, cît şi din punct de vedere economic, excepţionale. Germania este cel mai important partener economic al României şi unul dintre cei mai importanţi investitori direcţi. Ţările noastre sînt parteneri importanţi în UE şi în NATO, în cadrul cărora cooperează îndeaproape. Mă bucur că aceste bune relaţii pot fi descoperite şi în cadrul Zilelor Culturii Germane, ele depăşind dimensiunea cotidiană a raporturilor dintre Germania şi România.