Două modele despre un Shakespeare salvat de clişee - FNT 2009

Întrebarea cum mai poate fi asimiliat şi receptat Shakespeare în teatrul contemporan şi-a aflat două răspunsuri la ediţia din acest an a FNT-ului, oferite de Alexander Hausvater şi Cristi Juncu. Povestea de iarnă a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara, respectiv Furtuna, cu actori de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, au adus pe scena teatrelor bucureştene două montări în care Shakespeare este din nou revalorificat şi transpus în formule teatrale inedite, care evită locurile comune.

De la Hausvater nici nu se putea aştepta altceva decît o montare care să sfideze orice convenţii. Deşi este păstrat firul poveştii clasice, recontextualizarea face ca Shakespeare aproape să nu mai fie recognoscibil. Povestea de iarnă devine Povestea lui Hausvater, mai mult decît a lui Shakespeare (de altfel, noua traducere, realizată de Peca Ştefan, operează încă din titlu o modificare: alegerea formei articulate este explicată de însuşi Hausvater într-un interviu cu Ciprian Marinescu, din Art Act Magazine, ca fiind relevantă pentru a sugera ideea că nu mai este vorba de povestea tuturor oamenilor, ci de a fiecăruia, în parte). Este o lume în care portrete din Arcimboldo prind viaţă, în care carnavalescul se îmbină cu scene de coşmar ale unui univers lăsat pradă tiraniei lui Leontes (Ion Rizea), regele Siciliei. Atmosfera cazonă de la debutul spectacolului, cu personajele în uniforme soldăţeşti, a amintit de un alt spectacol din cadrul festivalului, Turandot al lui Andriy Zholdak, resemnificat total pe scheletul unei simbolistici a totalitarismului ce dezumanizează fiinţa, dar nu asta a fost şi miza lui Hausvater, preocupat să creeze o lume în continuă schimbare, un univers care înglobează simboluri cît mai variate.

Evident că, pe lîngă experimentul flamboaiant al lui Hausvater, Furtuna lui Juncu se arată extrem de "cuminte". Montarea sa pare a aduce un Shakespeare mai clasic, dar asta pentru că inovaţia este de un discret ce are darul de a nu brusca prin violenţa imaginii sau a limbajului. Furtuna lui Juncu propune o Mirandă (Florentina Năstase) cu aspect diafan, un Prospero (Ioan Coman) mai blînd şi mai puţin "furtunos" decît ne-am fi imaginat, scene de un comic bine dozat între Caliban (Andi Vasluianu), Trinculo (Bogdan Farcaş) şi Stephano (Tudor Smoleanu), ce reuşesc să evite sfera, din păcate din ce în ce mai mult abordată în spectacolele contemporane, a trivialului împins înspre kitsch. Imaginea lui Ariel (Ada Simionică) suferă poate cele mai profunde schimbări de structură: nu mai este personajul debordînd de energie pe care ni-l imaginăm de obicei, ci mai degrabă un spirit tăcut şi înţelept, care aşteaptă cu răbdare să îşi recapete libertatea.

De remarcat, în ambele spectacole, este scenografia (Lucian Lichiardopol, pentru Povestea de iarnă, şi Cosmin Ardeleanu, pentru Furtuna), care a contribuit la neconvenţionalul spectacolelor, desfiinţînd total convenţia delimitării dintre planul actorilor şi cel al publicului. Spectatorii au fost aduşi pe scenă - la Juncu, au stat în jurul unei scene rotative acoperite de nisip, iar la Hausvater, aşezaţi pe scaune rotative, au putut avea mobilitatea de a urmări jocul din toate unghiurile. Nu numai decorul a fost la Hausvater elementul care a dat nota de excentric, ci şi tot ceea ce a ţinut de costume (realizate de Stela Verebceanu), coregrafie (Mălina Andrei), light design (Lucian Moga) şi muzică (Dan Jinga).

Marea provocare dintotdeauna a teatrului a fost încercarea de a-l aborda pe Shakespeare din unghiuri cît mai surprinzătoare, prin care noi înţelesuri să iasă la suprafaţă, dincolo de clişeele care ameninţă, constant, să îngreuneze apropierea de dramaturg. Un Shakespeare care ar rămîne, pe scenă, închistat în aceleaşi forme de expresie ar duce, inevitabil, la eşec. Iar tentativa de a-l redimensiona pe Shakespeare după un calapod fix, de a-l mutila prin direcţionarea către o transpunere artistică ce nu ar mai rezona cu sensibilitatea modernă este în totalitate eliminată din spectacolele lui Alexander Hausvater şi Cristi Juncu.