Festivalul de după colţ - TIFF 2004

Oameni obişnuiţi care merg după cumpărături se intersectează pe trotuar cu alţi oameni obişnuiţi care fac film sau vizionează filme. Primii vin din piaţa de zarzavaturi şi se îndreaptă spre magazinul Napolact. Ceilalţi aşteaptă în faţa cinematografului Republica să intre la o altă premieră. Destine de oameni se intersectează, fără ca indivizii să se cunoască între ei, ca personajele lui Dos Pasos din "romanul său cinematografic". Între ei: reclame – predomină afişul cu transilvăneanca având fustele dantelate ridicate în chip de Marilyn Monroe autohtonizată, faină, plesnind de sănătate, apoi anunţuri, programul filmelor, iar pe mesele aşezate pe trotuar câte exemplare vrei din AperiTIFF, publicaţia informativă gratuită a festivalului. Tot de reclame şi anunţuri, decupări din ziare sunt intersectate fragmentele epice ale americanului citat. O fi existând vreo legătură secretă între structura cinematografică a romanului său şi vânzoleala specifică din oraş de vreme ce lucrurile se leagă în acest fel. Da, aşa ia act clujeanul nostru că în oraşul său se întâmplă ceva. Dând colţul Agenţiei Tarom, îţi iese în faţă... un festival. Un festival de film. TIFF.

Aşa descoperi un festival neostantativ, pitit după colţ în toată amploarea lui, intrat în cotidian sub promiţătoare auspicii. Dar mai precis, aşa a fost până în 6 iunie.

Acum poţi să treci liniştit spre magazinul cu produse Napolact să-ţi cumperi untul şi brânza şi iaurtul. AperiTIFF-ul de pe mesele terasei nu te mai îmbie la insolite proiecţii. În holul cinematografului nu se mai agită vedete sau cinefili nerăbdători. E aceeaşi apatie ca înainte de 28 mai, chiar dacă rulează The day after tomorrow. Te întrebi când vei mai vedea sala atât de plină ca la Before sunset, încât organizatorii au fost obligaţi să ridice în picioare pe cei care şedeau pe scări pentru a face loc vedetei festivalului Julie Delpy să urce pe scenă.

Despre free spirit cu particularităţi de tiff spirit se mai poate adăuga: înainte de o proiecţie, una dintre voluntare, după ce a aranjat microfoanele pe scenă pentru invitaţii finlandezi Yarkko T. Laine şi Jenni Banerjee, a început foarte firesc să cânte, recunoscând că n-a mai făcut aşa ceva niciodată în faţa unui public atât de numeros. Vocea intrusei nu era tocmai rea, s-a descurcat destul de bine, aşa că în final a primit aplauze. Sau Dan Nuţu care se tot împiedica de covoare imaginare pe scena Naţionalului. Sau proiecţiile în aer liber pe ploaie. Sau cămaşa cadrilată a lui Tudor Giurgiu din seara decernării premiilor. Sau doi tineri băieţi mângâindu-se în clarobscurul sălii la seria de Umbre. Sau Maia Morgenstein insistând într-un interogaTIFF că "trebuie să făcem ceva"... pentru filmul românesc, fireşte. Sau cu adevărat aristocratul Victor Rebengiuc pe străzile Clujului neputând să-şi mai ascundă arterita, un Moromete citadin sau un colonel cu ochii după păsările sale. Sau... S-au dus toate aceste agrementări tranzitorii care fac din TIFF o emblemă a unui nonconformism tacit asumat, neostentativ, dirijat abil spre un profesionalism ce nu întârzie să se instaleze – sperăm – definitiv în miezul acţiunii propriu-zise.

S-a mizat pe un număr mai mare de cinefili din afara oraşului care să doarmă în corturi. Pe malul Someşului, în Grigorescu, s-a îngrădit un mic spaţiu şi s-au montat toalete ecologice. Dar turiştii, descurcăreţi, n-au ajuns să-şi întindă corturile acolo decât în număr foarte mic. Din cauza frigului, poate, ei au preferat camere mai acătărâii, cu hogeag. Pe malul apei s-au văzut doar două corturi pentru câteva nopţi. Oricum, Clujul nu e încă Los Angeles, să nu ne-o luăm în cap!

A fost odată un festival... Dar el nu înseamnă mare lucru la nivelul bilanţului (de casă, de prestigiu) în raport cu alte evenimente culturale importante ale urbei transilvane dacă n-a rămas şi în conştiinţa spectatorilor. Faptul că s-a scris atât de mult şi entuziast despre această ediţie, că s-au prezentat mai multe filme şi au fost mai mulţi spectatori ca la ediţiile precedente e deja o dovadă că festivalul înregistrează succese de la un an la altul. Dacă la cafenea se discută încă aprins despre unele proiecţii ca despre incitante creaţii în materie, e clar că manifestarea n-a trecut ca un fum prin livezi fără să lase urme. E cel mai mare succes al actualei ediţii, a treia. Ce vom vedea la a patra ediţie?