Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2004

3X3: Wong Kar-wai


AperiTIFF, iunie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un bărbat care aleargă pînă la epuizare în fiecare dimineaţă, explicînd că aşa elimină surplusul de apă din organism, nemairămînînd nimic pentru lacrimi. Un alt bărbat atît de distrus de plecarea iubitei încît vorbeşte cu obiectele pe cale de dezintegrare din apartamentul acum gol, transferînd asupra lor durerea pe care nu ştie (sau nu poate) să o înfrunte. O femeie îndrăgostită ce intră în casa iubitului pe ascuns, în absenţa acestuia şi modifică spaţiul, rearanjază obiectele de acolo, se joacă cu ele - pentru că el nici nu o observă (fiind prea absorbit de propria suferinţă) pînă cînd e prea tîrziu. Un tînăr ucigaş plătit spunînd că şi-a ales meseria pentru a nu trebui să ia el nici o decizie. Un mut care intră noaptea în magazine şi forţează oamenii să cumpere diverse lucruri încercînd astfel să compenseze lipsa oricăror legături umane. Părul care îşi schimbă culoarea o dată ce te-ai îndrăgostit. Doi tineri stînd unul lîngă altul într-un bar, nemişcaţi şi fiecare parcă inconştient de prezenţa celuilalt, văzuţi printr-un geam pe care se scurge apa de la o ploaie torenţială. O scenă foarte explicită de sex gay filmată în oglinda prăfuită a unei camere de hotel anonim în timp ce o voce din off vorbeşte despre a o lua mereu de la capăt. Şi de fiecare dată un narator trist, melancolic, vag pierdut, care nu pare să înţeleagă nici el foarte bine ce i se întîmplă şi, mai ales, de ce.

Sînt cîteva momente decupate (aleatoriu) din filmele unuia dintre cei mai personali regizori ai ultimului deceniu - Wong Kar-wai. Alese pentru că nu ştiu cum ai putea să-l prezinţi altfel. Să spui că s-a născut în Shanghai (China) în 1958, dar la 5 ani s-a stabilit împreună cu familia în Hong Kong, unde trăieşte şi azi ar putea explica într-un fel, foarte la prima mînă, galeria de singuratici dezrădăcinaţi care îi populează filmele. Că a lucrat ca scenarist aproape zece ani pînă să treacă la regie în 1988 e cel puţin ciudat avînd în vedere că scenariile pentru filmele sale nu depăşesc de obicei cîteva pagini, iar rezultatul nu are de multe ori mare legătură cu respectivele pagini. Că a regizat unul dintre filmele cultissime ale anilor '90, Chungking Express (1994), care l-a vrăjit pe Tarantino în aşa măsură încît s-a zbătut ca acesta să fie distribuit în Statele Unite ar putea fi un bun cîrlig, mai ales luînd în considerare nebunia din jurul ultimului film al acestuia. Iar faptul că a cîştigat mai toate premiile posibile oferite de industria cinematografică din ţara sa, dar şi un premiu de regie la Cannes în 1997 (pentru Happy Together) ar fi un soi de recomandare. Mai e şi eticheta persistentă de "Godard al generaţiei MTV", dar mă îndoiesc sincer că numele lui Godard mai are vreo rezonanţă, cu atît mai puţin una ispititoare, pentru urechile amintitei generaţii. Aşa că am ales imaginile, şi pentru că toate filmele lui sînt mai curînd recompuneri atmosferice, din asemenea fragmente ale unor vieţi, puzzle-uri cu zone tremurătoare, blurate (asemeni micilor mistere din orice existenţă). Nu întîlnim poveşti clasice sau clare, ci, mai curînd înşiruiri discontinue de momente (amintind de mai sus pomenitul Godard, dar doar ca metodă!) "prinse" precum gîngăniile într-un insectar şi care reuşesc cumva, prin acumulare, într-un mod imposibil de povestit (dar care mare film se poate povesti?) să reconstituie în primul rînd senzorial şi emoţional mici istorii pe lîngă care poate că trecem zilnic fără să le observăm.

E un univers frenetic, ameţitor şi noctambul, ce nu face decît să sublinieza alienarea şi însingurarea oamenilor dintr-o metropolă contemporană (Hong Kong, dar ar putea fi oricare alt oraş); prin el, pe străduţe întortocheate, printre faruri şi neoane strălucitoare, se mişcă personaje nesigure, înstrăinate, incapabile să comunice cu cei din jur (uneori încearcă, dar doar pe jumătate sau neclar) - urmărind - sau fiind urmărite de - diverse fantome/fantasme - iubiri neîmpărtăşite, familia pierdută, lipsa de prieteni etc. Toţi speră să-şi pună ordine în viaţă, chiar dacă asta înseamnă să mergi pînă în capătul celălalt al lumii - precum cuplul gay din Happy Together (titlul este ironic!) ce pleacă în Argentina ca s-o "ia de la capăt" sau chelneriţa din Chungking Express care alege California; sau să-ţi trimiţi la moarte omul iubit (Fallen Angels) pentru că ai înţeles că nu-şi va lua niciodată viaţa în mîini; sau, iar, să găseşti analogia dintre iubire şi conservele de ananas a căror dată de expirare se apropie. Pe lîngă toate acestea este ritmul - ultrarapid, videoclipat al imaginilor parcă vrînd să spună că timpul nu aşteaptă pe nimeni (şi în nici un caz ezitările şi confuziile pe care le punem între noi şi şansele de fericire). Şi înseşi imaginile - cîteva dintre cele mai frumoase pe care le-a înregistrat vreodată pelicula. Şi muzica - amestec de ciudăţenii locale şi megahit-uri pop (California Dreaming sau Happy Together, tango-urile lui Piazzola), lăsată de multe ori să spună ceea ce personajele nu sînt în stare. Şi melancolia...



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2004


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Carmen Mezincescu


Alte articole

 Morbid şi voyeurist - Alejandro Amenábar, Carmen Mezincescu
 3X3: Kim Ki-Duk, Carmen Mezincescu
 3X3: Lars von Trier, Carmen Mezincescu
 De ce e cool TIFF (ediţia 2004), Carmen Mezincescu
 Continuarea TIFF-ului, Laurenţiu Brătan
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2004


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer