E dur, instinctiv, visceral, pătimaş. Jacques Audiard i-a dat în Un prophète rolul unui tânăr care descoperă într-un penitenciar francez, printre luptele dintre bandele corsicane şi cele magrebiene, calea spre salvarea personală. Un rol greu, de care tânărul de extracţie algeriană se achită cu nervul unui mic De Niro. Rolul nu i-a adus francezului Tahar Rahim Premiul de interpretare la Cannes (unde filmul a luat Marele Premiu al Juriului), dar i-a adus, în 12 decembrie 2009, titlul de "Actor European al Anului", prin votul celor peste 2000 de membri ai Academiei Europene de Film.
Iulia Blaga: Cum ţi-a explicat Jacques Audiard rolul lui Malik?
Tahar Rahim: Mi-a spus atâtea lucruri încât sunt incapabil să reproduc unul singur. Pregătirea rolului a fost o muncă de zi cu zi, desfăşurată înaintea filmărilor, în timpul filmărilor şi chiar şi după. Am vorbit mult cu Jacques despre personaj, ne-am consultat mult pentru a-i da direcţia cuvenită, ca să aflăm cine era, de unde venea, ca să-i dăm, cum să spun, o latură "independentă".
I.B.: Ce a fost mai greu de lucrat: secvenţele foarte fizice, violente, sau ceva mult mai intim, legat de psihologia personajului?
T.R.: Totul a fost foarte dificil. Filmările au ţinut patru luni, zi de zi. Dacă e să mă refer însă doar la jocul meu, voi spune că cel mai greu mi-a fost la începutul filmului, când eu şi Jacques ne-am căznit mult să construim acest personaj speriat, răsucit şi sălbatic. Am tras mult până să reuşesc să-i redau interiorul.
I.B.: Aţi filmat cronologic?
T.R.: Nu, dar a fost mai bine aşa pentru că la sfârşitul filmărilor aş fi fost incapabil să torn începutul filmului. Toată această aventură, care corespunde celei mai mari părţi a filmului (reprezentând un an petrecut de erou în închisoare), a presupus mai mult o schimbare fizică din partea mea - eram tuns, apoi părul îmi creştea, şi îl tundeam din nou la final -, dar a însemnat mai ales o şcoală pentru mine. Am învăţat o grămadă de lucruri. De pildă, să îl înţeleg pe Jacques. Uneori mi se părea că fuzionăm. Era bizar, mi se întâmpla să înţeleg ce vroia de la mine fără să-mi ceară nimic.
I.B.: Documentarea pentru rol a însemnat şi să cunoşti deţinuţi adevăraţi?
T.R.: Nu. Deloc. Nu am fost nici în închisori şi nici nu am cunoscut deţinuţi. Dar scenografia ne-a ajutat mult, ca şi figuraţia alcătuită parţial din foşti deţinuţi. Ideea nu era de a vorbi cu ei, ci de a ne topi printre ei, de a le prelua felul de a merge şamd. Au fost atât de multe lucruri de învăţat încât să stăm de vorbă cu foştii deţinuţi a devenit o problemă secundară. Nu ştiu cum să explic. Nu aceasta a fost abordarea noastră.
I.B.: Cum ţi-ai construit personajul? Cum l-ai înţeles? (Desigur, dacă sunt lucruri care pot fi verbalizate.)
T.R.: Ideea este că trebuie să devii unul cu personajul şi să i te oferi cu totul. Ce mi-a fost clar era că nu eu trebuia să vorbesc prin personaj, ci personajul să vorbească prin mine. E dificil să te laşi locuit de altcineva, pentru asta trebuie să ajungi să îl cunoşti. La început mi-am pus o grămadă de întrebări despre personaj, dar spre final m-am îndepărtat de el şi am început să fac alte lucruri. Întrebările mele se rezumau mereu la ce simte Malik. Dar Jacques îmi spunea: "Gândeşte-te mai bine la lucruri simple. Ce face când se regăseşte, seara, singur în celulă? La ce se gândeşte? Ce face ca să-şi omoare urâtul?" Pe urmă am vorbit foarte mult cu Jacques şi personajul a început să prindă formă. Iar apoi s-a petrecut un miracol, un lucru magic pe care nu l-am înţeles. La sfârşitul celei de-a opta zile de filmare, totul a devenit evident: am înţeles dintr-o dată spaţiul în care jucam, am înţeles de ce trebuia să răspund aşa cum răspundeam etc. Jacques vedea şi el că ceea ce îmi cerea - lucruri din ce în ce mai dificile -, reuşeam să fac. Serios, a fost ceva magic.
I.B.: Şi această stare s-a păstrat până la sfârşitul filmării?
T.R.: Şi mai mult de-atât, încă o lună şi jumătate după ce-am încheiat filmările! Doar că nu-mi dădeam seama, credeam că ieşisem din personaj. După ce am terminat filmările, m-am dus să-mi fac cumpărăturile, şi am ieşit repede din magazin. Nu mai puteam suporta mai mult de trei persoane în aceeaşi încăpere. Mi-a fost frică să nu devin agorafob. Jur. Şi toată această tensiune care exista în personaj... mi-a luat timp să o văd plecată, deşi nu-mi dădeam seama de existenţa ei. Sunt multe trucuri de substituţie care se practică în meseria noastră, dar nu poţi substitui cu nimic sentimentul pe care îl ai asupra morţii. E imposibil. La un moment dat chiar mi-a fost chiar frică să n-o iau razna.
Un prophète, film pe care în 2010 îl vor vedea şi românii, este povestea lui Malik (Tahar Rahim), un magrebian de 19 ani, ajuns în închisoare pentru o condamnare de şase ani. Analfabet, e luat sub aripa liderului găştii mafioţilor corsicani (interpretat de Niels Arestrup), devenind mâna dreaptă a acestuia. După ce îşi face ucenicia alături de corsicani (şi se şi alfabetizează), Malik ajunge la momentul când trebuie să îşi ucidă maestrul şi să-şi aleagă singur calea. Dur, bărbătesc, ascunzând o sensibilitate pe care n-ar vrea-o prea vizibilă, Un prophète e unul dintre cele mai bune filme franceze ale anului.