Malik (Tahar Rahim, o revelaţie) şi Tom (Romain Duris în De battre mon coeur s'est arrêté), eroii ultimelor filme ale lui Jacques Audiard, realizate la cinci ani distanţă, au multe în comun: ambii sunt o combinaţie de ambiţie şi de naivitate, sunt băieţi (nu încă bărbaţi) cu o fundaţie bună, traşi într-o lume violentă fără voia lor şi gradual corupţi.
Amândoi ocupă distanţa mediană dintre crimă şi bune intenţii, dar nu sunt pregătiţi să trăiască în niciuna dintre aceste lumi. Şi, oricum, alegerea nici măcar nu le aparţine. În Un prophète, arabul de 19 ani care întră în închisoare, după un conflict cu poliţia, e pasiv, timid şi "miroase a lapte". Arabul care este eliberat după şase ani e un delincvent "model", un gangster perfect format, plin de energie feroce şi de dorinţă. Între aceste două extreme, Audiard reuşeşte un remarcabil thriller darwinian pentru un nou secol.
Ori joci, ori mori
Cesar Luciani (veteranul Nils Arestrup, absolut superb), un boss corsican, vrea ca Malik să omoare un alt deţinut arab. Tânărul nu vrea să i se supună, dar, în curând, descoperă că puterea mafiotului se întinde la toate nivelurile. Crima e un fiasco sângeros, însă Malik reuşeşte să intre în anturajul căpeteniei şi să-i câştige respectul: Luciani are aşteptări înalte, dar rămâne vigilent la orice semn de prea multă iniţiativă. Malik obţine dreptul de eliberare pe timp de zi şi, curând, face trafic de droguri pentru aliaţii corsicani, riscându-şi pielea la fiecare pas.
Cineastul nu a ascuns nicio clipă că a intenţionat să facă un "anti-Scarface". Eroul lui nu mai e acel outsider dur care ajunge în top căţărându-se pe un munte de cadavre, ci un individ (iniţial) inofensiv şi analfabet forţat fie să se conformeze jocului, fie să piară. Iar el nu numai că îl joacă, dar îl şi câştigă. Învaţă economie, limba corsicană, cum să ucidă şi cum să se impună nu prin intimidare, ci prin inteligenţă şi viclenie.
Penitenciarul, cu segregarea şi cu rasismul său endemic, îi permite lui Audiard să construiască un microcosmos al societăţii franceze multiculturale unde melting pot-ul a eşuat dramatic (şi aici am avut o uşoară senzaţie de déjà-vu, poate pentru că am făcut deja cunoştinţă cu enclavele etnice şi religioase din închisoare şi cu dinamica lor brutală, tribală, în Oz, serialul cult de la HBO). Într-un tuşeu suprarealist ce aduce o nouă distanţare de la practicile genului, fantoma uneia dintre victime i se arată ocazional lui Malick ca să-l consilieze, să-l certe sau să-l consoleze, iar el începe să aibă vise şi viziuni recurente care amintesc de cinemaul francez impresionist al anilor '30.
Da, e adevărat, Jacques Audiard dă peste cap, programatic, convenţiile filmului de închisoare şi de gangsteri. Mai mult, desenează un nou prototip de gangster, fără romanţări sau sentimentalisme. Un prophète te "lucrează" tiptil, fără emfază, cam ca protagonistul său.