Un om simplu din gunoaie ajunge celebru - Lumea văzută de Ion B.

La 63 de ani, Ion Bârlădeanu expune la Londra alături de lucrările lui Andy Warhol şi vinde colaje cu 3000 de euro bucata. A fost gropar, hamal în port, "scriitor" de cruci. A locuit până de curând la o ghenă de gunoi de pe Moşilor. Descoperit acum doi ani de artistul Ovidiu Feneş. Curtat jumătate de an de galeristul Dan Popescu. Este eroul documentarului Lumea văzută de Ion B., realizat de Alexander Nanau şi difuzat în prezent de HBO. După Londra şi Basel, se pregăteşte să-şi arate lucrările şi la Paris, unde e curios să vadă atelierul lui Brâncuşi. N-aţi mai cunoscut oameni liberi? Lui nea Ion i-a plăcut toată viaţa să fie "ca pasărea cerului".

În birourile Galeriei H'Art, conduse de Dan Popescu, cel care l-a expus primul pe Ion Bârlădeanu, în două expoziţii din 2008, nea Ion a ajuns primul, aşa că mănâncă ceva şi se uită pe calculator la Take, Ianke şi Cadîr, "mai mult pentru domnul Dinică". Menajera, doamna Mariana, se poartă cu el aproape matern. Când a intrat în portofoliul lui Dan Popescu, Ion Bârlădeanu a fost adoptat imediat şi de familia acestuia. A primit de la Dan Popescu o mică garsonieră, "în centru", lăsând ghena de pe Moşilor. Vine regulat la Galeria H'Art, unde a avut în 2008 două expoziţii. Uneori aduce mai multe colaje (vreo 20) făcute între timp. Colajul e o artă pe care o practică de câteva decenii. Lipea poze cu Ceauşescu încă de pe când Ceauşescu trăia, dar nu le arăta decât la "oameni deştepţi", adică la unii dintre colegii alături de care muncea la Casa Republicii.

Ion Bârlădeanu s-a născut în judeţul Vaslui, la Zăpodeni, şi a plecat în lume la vârsta de 18 ani. Nu s-a înţeles cu ai lui, mai ales cu tatăl său, în parte şi pentru că era comunist. A avut mai multe slujbe, a cunoscut suficienţi oameni cât să înveţe să-i deosebească "după mers" pe cei deştepţi de cei proşti, şi pe cei buni de cei răi (mai mulţi la număr). La Bucureşti avea o locuinţă pe care a părăsit-o după o ceartă de care nu-i place să vorbească, şi s-a mutat în sălbăticie, la o ghenă de pe Moşilor. A trăit o vreme deszăpezind maşini şi cărând gunoaie cu un căruţ pe trei roţi. Pasiunea sa, aceea de a decupa poze din revistele şi almanahurile pe care le găsea şi de a le lipi pe fotografii luate tot de prin reviste, a fost pentru el o artă încă de la început. Deşi n-are studii artistice şi nu a avut acces la lumea artistică până anul trecut, Ion Bârlădeanu are o cultură vastă. Îi place filosofia, îi plac filmele - "mai ales dramele", şi cunoaşte o grămadă de lume - actori români şi străini, dar şi "celebrităţi" locale. Intuiţia lui pare aproape infailibilă. E modest şi demn. Nu se deschide uşor şi nu vorbeşte uşor despre sine.

Ion Bârlădeanu: Mă uitam la Take, Ianke şi Cadîr mai mult pentru domnul Dinică, pe care l-am cunoscut în tinereţe, pe stradă, când m-a rugat să-i dau un foc. Era timid. "Nu vă supăraţi, domnu', aş vrea să aprind şi eu o ţigară..." Fuma Carpaţi, că aşa era în Epoca de Aur. Mi-au plăcut teatrul, actorii. Nu mi-au lipsit expoziţiile, nici cele de fotografii. Şi filmele mi-au plăcut, mai ales dramele. Când lucram în port, la Constanţa, m-am dus să văd un film. Iese un tip din sală şi spune: "E nasol." "Ei, o să intru totuşi". După ce l-am văzut, am rămas uimit. Era un film extraordinar. Se chema Esop (n.red. - 1970, realizat de bulgarul Ranghel Vîlceanov) şi era despre filosoful grec. "Uite, domne, ratam o ocazie. Ăla a fost un dobitoc." Eu nu sunt influenţabil, asta vreau să spun printre altele.

În fiecare an făceam o selecţie din toate filmele pe care le vedeam. Alegeam filmul anului, aşa cum a fost aseară "10 pentru România". Dar n-am mai fost de mult la cinema. După Revo..., după lovitura de partid a lui Iliescu mi-a plăcut în mod deosebit filmul The Pianist, de Roman Polanski, regizor francez de origine poloneză. Dar nu pot să uit de Esop, pe al cărui erou nişte călugări sau preoţi l-au aruncat de pe o stâncă. "Eu sunt un fluture. Dacă mă lăsaţi să zbor, eu zbor din creangă în creangă şi nu vă fac nimic." Oamenii sunt răi. Unii.

Iulia Blaga: E adevărat că aţi vrut să vă faceţi regizor de film?
Ion Bârlădeanu: Ei, asta am spus-o ca să fac un spirit de glumă. Prinde la public. Acuma da, mi-ar fi plăcut să fiu regizor, dar pentru asta trebuie să ai studii. Pe vremea tovarăşului dictator Ceauşescu îi arătam colajele mele dnei Monea - când stăteam pe Calea Moşilor -, şi ea îmi spunea: "Ioane, tu cu colajele astea eşti mare, dar nu prea ai succes în socialismul ăsta. Dar dacă vrei să te apuci de filme şi îţi faci rost de un aparat, poţi face documentare. "Şi ce să filmez?" "Ce se dă la ziar, cu întreprinderi..." "Domne', dacă aş fi regizor, aş face un film cu oamenii de pe stradă, cu pantalonii rupţi în fund şi coatele roase, săraci. Pe urmă i-aş filma pe infirmi." "Nu, aşa nu prea merge", zice doamna Monea. "Atunci gata, nu mă mai fac regizor." Şi am lucrat în continuare cu colajele astea.

Iulia Blaga: Când aţi început să faceţi colaje, vă gândeaţi că faceţi artă?
Ion Bârlădeanu: Păi da, eu le-am considerat totdeauna o artă. Mi le admiram singur. Chiar şi acum mi le admir. Dacă veniţi de Crăciun atunci o să vedeţi ce surpriză îi fac lui nea Dan. Colajele le fac la întâmplare şi la o lună de zile ori aduc 20 de colaje, ori mai multe. O dată am adus 63, cât e vârsta mea. Sunt născut pe 24 martie 1946.

Iulia Blaga: Dar cum de le faceţi aşa repede?
Ion Bârlădeanu: Acum sunt expert. Decupez pozele - imaginaţie am destulă -, şi uneori le fac de la sine, fără să vreau. De exemplu, găsesc o poză cu un personaj. Aaaa, am găsit un burtos frumos, tatuat complet. Şi le pun şi mesaj colajelor. Eu am fost prost la şcoală la matematici şi la limba romană, nici acum nu pot vorbi româneşte clar, dar găsesc mesaje în reviste. Am terenul, cum să spun, o imagine din calendare. De exemplu, era o tarla unde păşteau vacile (cum ar fi vacile elveţiene, pe care le-am văzut când am mers la Basel) şi îl bag pe burtos în mijloc.

Îl găsesc pe Adrian Păunescu (nu-l agreez pe nesimţitul ăla care îi scria poezii lui Ceauşescu, nici pe Veceu Tudor - mă scuzaţi, aşa l-am poreclit eu) şi îl pun călare pe vacă, dar ca pe o bancă. Burtos, are jartelele la gât (când o să vedeţi, o să vă pufnească râsul). Pe urmă, găsesc o contesă ca la teatru, mică şi slăbuţă, care are un ochean ca ăla prin care se uită Johnny Depp în Pirates of the Carribean. Se uită prin ochean la tatuajele ăluia. Mai bag şi nişte avioane...

Iulia Blaga: Dar pe Mircea Geoană l-aţi prins într-un colaj, aşa cum aţi promis într-un interviu?
Ion Bârlădeanu: L-am făcut imediat. E haios de tot. Am făcut doi măgari, adică i-am decupat din revista Plai cu boi. L-am găsit şi pe Sebastian Papaiani, pe care l-am urcat pe un măgar. Îl găsesc şi pe George Becali oier (Războinicul Luminii). Personajele astea nu mă interesează dacă sunt contra sau pentru, eu le folosesc la "filmări". Am găsit şi text: "Ba al nostru-i mai frumos." Lui Geoană i-am pus o coroană şi nişte babe care îl îmbrăţişează, iar el râde ca un prost, că e prostănac. "Dragă Mihaela, tare îs bucuros. Sunt preşedinte." "Tăticule, dă să te pup!" Are dreptate Iliescu. Nu-i prost Iliescu, care e un geniu al răului - deci să menţionăm. Şi prostănacu', cu cascheta aia şi cu măgaru. Aa, şi i-am băgat şi nişte avioane.

Iulia Blaga: De ce şi avioane?
Ion Bârlădeanu: Ca să pară ca în realitate şi ca să ocupe cerul. Să fie încărcată lucrarea. Şi în iarbă îl pun pe băiatul lui Will Smith, un actor american de culoare. Eu sunt cel mai mare regizor în domeniul ăsta. Am lucrat cu toţi actorii din lume.

Iulia Blaga: Dar după ce decupaţi imaginile, unde le ţineţi?
Ion Bârlădeanu: Am nişte mape de vinilin, dar oricum ştiu pe de rost tot ce decupez. Unele colaje le fac rapid, altele îmi dau timp de gândire, uneori şi o lună. Pe cele care văd că-mi dau de furcă le las la o parte şi deodată, hodoronc-tronc îmi vine ideea. Ce decupez se potriveşte uneori perfect - sunt norocos în chestia asta. Folosesc avioane, maşini, capete de oameni... La un moment dat am găsit nişte ofiţeri de aviaţie cu valizele în mână, zici că sunt din viaţa reală. Aţi văzut filmul Lumea văzută de Ion B.? La premiera de la Institutul Francez am primit aplauze ca un împărat al Japoniei. Cum să nu-mi placă? Eu am fost în mizerie şi am ajuns la glorie. E un film documentar plăcut. Nu că mă auto-laud, dar eu sunt actor adevărat şi aşa sunt şi vecinii mei şi lumea care mă cunoaşte şi care apare în film. Au venit şi ei la premieră. Am stat pe Moşilor 25 de ani.

Iulia Blaga: Acum locuiţi într-o garsonieră. V-aţi obişnuit?
Ion Bârlădeanu: Da, dar şi înainte eram obişnuit, doar n-am stat la gunoaie toată viaţa. A fost o perioadă de patru-cinci ani când am ajuns gunoier, din cauza la nişte proşti. Am locuit acolo la ghenă şi iarna, când mă apăram de frig ca boschetarii. Trebuia să stau îmbrăcat.

Iulia Blaga: Locuiaţi singur?
Ion Bârlădeanu: Păi da' cu cine? Singur. Căram cu căruţul fiare, cartoane, tot felul de nimicuri. Îi ajutam pe oameni şi iarna câştigam mai bine ca vara. Când veneau zăpezi ca cele de acum, desfundam la maşini de nu le mai ţin minte numărul. Într-o iarnă mi-au degerat şi picioarele.

Iulia Blaga: Aveaţi prieteni pe atunci?
Ion Bârlădeanu: Puţini. Cine are prea mulţi prieteni, nu are niciunul adevărat. Am avut prieteni, dar erau nişte oameni simpli.

Iulia Blaga: Dar aţi întâlnit mulţi oameni liberi, aşa ca Dvstră?
Ion Bârlădeanu: Adică liberi cum?
Iulia Blaga: Care să nu facă compromisuri şi care să răspundă pentru actele lor.
Ion Bârlădeanu: Doamnă, aicea mi-aţi pus o întrebare frumoasă. Prin anii 70, lucram în port la Tulcea ca hamal, dar făceam desene la străinii de pe vapoare, pentru că ştiam să desenez frumos. Îmi dădeau ţigări pe ele. Unii îmi dădeau anumite cadouri. Pe urmă m-am accidentat la un deget, l-am strivit şi am stat în concediu medical, după care m-a luat un şef de la cadre să-i scriu cărţile de muncă. Aşa de mână nu scriu frumos, dar dacă scriu atent, am scris "pictoricesc". În 1972 a venit ziua fatală când m-au dat afară din port, şi bine că mi-a zis un şef s-o întind ca să nu mă aresteze. "Da' ce-am făcut?". După un an m-am dus prin port şi m-a recunoscut un dobitoc.

Eu în port m-am dus să lucrez, nu ca să car saci. De fapt, aproape toţi vroiau să fugă din ţară. Unii reuşeau să se ascundă pe vapoare. Şi eu vroiam să fug. Când i-am cunoscut pe greci, mi-ar fi plăcut să plec în Grecia, pe urmă la italieni. Şi pe urmă am învăţat cuvinte din port. Nu ştiu nicio limbă străină, dar m-am descurcat puţin şi în Elveţia. Restul mi-a tradus nea Dan şi Alexandre "Naunau".

Iulia Blaga: Cum v-a plăcut la târgul de artă Volta5 de la Basel, unde aţi fost anul ăsta?
Ion Bârlădeanu: A fost foarte frumos pentru că am văzut nu o expoziţie, ci o sută. Îmi spune domnul Alex: "Ce părere ai, nea Ioane? Sunt mai frumoase lucrările astea decât ale tale?" "Domne', fiecare e artist în domeniul lui." De exemplu, l-am văzut pe Marx. Era un proiector cum e calculatorul, şi negru pe alb arăta o poză a lui Marx. M-am apropiat să mă uit mai atent. Poza era reuşită. Şi cum avea el barba albă, aşa, îi curgea o lacrimă din ochi. Un fel de artă aparte. Mi-a plăcut foarte mult. Am mai văzut un picior care parcă era picior de om adevărat, cu laba tăiată, pus într-un colţ, şi era o cioară care ciupea din el, însângerându-l. "Fantastic e ăsta!", am spus. Toate lucrările mi-au plăcut. Se vede în film când vorbeam cu o persoană, n-o ştiu pe nume, şi spuneam "Ich name Barladeanu Ion, Romania". E comic. S-au râs ăştia la Institutul Francez când m-au urcat pe scenă. Şi-a dat seama toată lumea - om simplu din gunoaie să ajungă aşa de celebru şi să fie aplaudat la scenă deschisă.

Iulia Blaga: Cât de târziu aţi văzut colaje făcute de artişti străini?
Ion Bârlădeanu: Păi nu prea am văzut nicăieri colaje străine. Numai la Basel. Am văzut acolo o scenă frumoasă cât geamul. Foarte mult mi-a plăcut lucrarea aia. Făceam ce făceam şi iar treceam pe acolo. Sala era rotundă, cea mai mare sală din lume, mi-au zis. Puteai să mergi cu bicicleta prin ea. Muncitorii elveţieni aveau trotinete cu buton. E modernă Elveţia asta. Prima dată când am trecut cu maşina erau nişte câmpuri şi linişte, ca la noi la ţară. "Ce-i Elveţia asta?", dar când am ajuns la Basel, am înlemnit. Lângă galerie era o biserică din piatră, înaltă cât Intercontinentalul. Am şi vizitat-o. Mi-a plăcut mai mult decât expoziţia. Eu sunt ateu, adică nu sunt nici contra, nici pentru religie. Am urcat până sus, am admirat panorama oraşului. E plăcut în Elveţia. "Cum dracu' am ajuns eu aici?", m-am întrebat. Mi-am adus aminte cum omoram şobolanii la ghenă. Mă chema coana Zâna, una grasă, pe când nu eram star ca acum. Glumesc. Mi-am adus aminte: când m-am dus la Zăpodeni, mi-au zis oamenii "Nea Ioane, aici în Zăpodeni eşti un star." Lumea mă respectă. Pe tata, nu. L-au huiduit. El a fost cu comunismul, cu Ceauşescu.

Iulia Blaga: Aţi plecat la 18 ani de acasă, nu?
Ion Bârlădeanu: Când am terminat şcoala profesională de zidari, am vrut să vin cu 10 consăteni în Bucureşti, dar am pierdut actele. Am crezut că mi le-a ascuns ăla de-acasă. La Zăpodeni nu vroiam să mai stau. Nu aveam cu cine mă înţelege. Am observat: toţi oamenii care după zodiacul arboricol sunt în zodia teiului sunt proşti. Eu am avut noroc că am avut zodiacul şi pe vremea lui Ceauşescu, şi am văzut că anumiţi oameni sunt cumsecade, dar în anumite chestii sunt ca Geoană, care s-a culcat preşedinte şi s-a trezit prostănac.

Prima dată am ajuns la Galaţi. Un an am lucrat la Combinatul Siderurgic. Am debutat ca săpător la pământ. Am avut o viaţă ca Ilarion Ciobanu. Ştiţi că înainte de a juca în filme a fost hamal în port? În port am fost, la pădure am fost, la săpat gropi am fost, am scos şi morţi de la groapă, scriitor am fost, dar nu de romane. Cu dalta, în litere.

Iulia Blaga: Dar când făceaţi toate lucrurile acestea aveaţi în cap un plan de viitor, aveaţi un vis?
Ion Bârlădeanu: Pot să fumez? Cu colajele nu mă gândeam că o să ajung departe. Asta era plăcerea mea. Mi-a zis un frate odată: "Tu faci pozele astea care le lipeşti, dar nu ţi le vede nimenea." "Băi, eu am lucrări care sunt interzise. Nu vezi că e Ceauşescu la putere? Poate că o să vină cândva lumea lor." Dar nu mă gândeam că o să ajung aşa.

Iulia Blaga: Când locuiaţi la ghenă unde le ascundeaţi?
Ion Bârlădeanu: Am lucrat la Trustul Carpaţi nouă ani, pe urmă am lucrat muncitor la gater şi mi-am luat de acolo cherestea de brad şi am făcut un raft simplu. Acolo puneam colajele pe care le lipeam cu Pelicanol, cel mai bun lipici de pe vremea lui Ceauşescu. Acuma a găsit nea Dan soluţia, cu un fel de griş pe care îl dizolvi în apă. Sâmbăta trecută am lucrat într-un timp record 13 lucrări, şi am mai făcut una ca să nu fie ghinion. Mă culc numai când mi-e somn, când sunt obosit. Când mă trezesc, colind prin cartier sau dau câte o rotocoală pe la gunoi. Am fost mare gunoier pe vremuri, căram maculatură şi fiare la depozit. Din asta trăiam. Aşa găseam şi reviste aruncate la bloc. Pe urmă am prins "Omagiul" lui Ceauşescu. Ăsta e avantajul meu. Uite, Henri Coandă spunea: "Domne', când o să vedeţi un avion, să nu vă miraţi de el. Prima dată trebuie să te miri de creierul care l-a făcut, de acel om." Oamenii învaţă câteodată unii de la alţii. Cum spunea şi Anton Pann: "Nu ştie mult cine trăieşte mult, ştie mult cine umblă mult." E adevărat. Cum spune şi italianul: "Da vero infatti, signore." "Come si chiamo, signore?" "La mia si chiama Berladeni Giovanni."

Iulia Blaga: Aveţi accent bun.
Ion Bârlădeanu: Păi da' am lucrat în port, şi acolo trebuia să învăţ. "Buongiorno signore. Che fare questa giorna?" "E bene, signore." "Mi dica, per favore, una sigara." "Prego, signore." "Tu, pittore? Grande pittore." "România, Ceauşescu..." "Silence, gura! Galera". În port se vorbea italiana şi engleza, dar din engleză ştiu doar atât: "Let's go." Dacă trăiam într-un mediu mai intelectual... Dar poate nu ajungeam artist. Eminescu să ştiţi că nu şi-ar fi scris niciodată operele dacă nu trăia în mizerie. L-a inspirat viaţa. Aştia, care sunt feciori de bani gata...

Iulia Blaga: Sunteţi un cititor de presă harnic?
Ion Bârlădeanu: Frunzăresc, dar nu citesc orice banalităţi. Cel mai mult îmi place filosofia. Bancuri mai puţin, deşi e bine să ştii şi din astea. Uite, mi-a dat nea Dan o carte despre Brâncuşi. Nu citisem până acum despre el, nu ştiam că a fost aşa de mare. Zic: "Domne', dacă o să ajung la Paris, prima dată vreau să merg la atelierul lui Brâncuşi." Mi-a explicat nea Dan pe unde e. Am văzut o pictură de-a lui Picasso la un muzeu din Basel. Mi-a plăcut mai puţin. Era artă din asta, cubistă, dar el nu era cubist. A făcut artă aşa, mâzgălită. Brâncuşi nu se înţelegea cu el. Era prieten cu Duchamp. Brâncuşi îi spunea lui Picasso: "Dta nu eşti pictor, faci magie." Eu am fost întrebat care popor îmi place şi am spus că nemţii. Mozart, Beethoven, Schiller nu vă spun nimic? Au şi englezii oamenii lor, dar nemţii sunt vioara întâi a lumii.

Iulia Blaga: Despre români ce părere aveţi?
Ion Bârlădeanu: Foarte proastă. Sunt puţini români. Şi nu pentru că a spus Dinică "o ţară cu zece mese şi câteva scaune." De fapt, asta a spus-o Petre Tuţea, Dinică o împrumutase. Dar dacă oamenii nu citesc... Ştiu de la Copilul care m-a descoperit. Copilul e Ovidiu Feneş (n.red- artistul Ovidiu Feneş l-a descoperit pe Ion Bârlâdeanu căutând materiale pentru propriile sale colaje.).

Iulia Blaga: Cum v-a descoperit?
Ion Bârlădeanu: Aveam un căruţ cu trei roţi şi umblam prin cartier cărând gunoi. O dată am bătut recordul, am dus 285 kg de fier. Vă daţi seama că am cărat mai rău ca un măgar. Am învins transportul aşa cum a învins sportivul de pe vremuri, Bikila Abebe. Când a apărut Copilu', aveam nişte coperţi, nişte cartoane de carte în căruţ. "Ce faci cu ele?" "Sunt artă." "Cum sunt artă?" "Au o patină. Da' ocolim blocul şi mergem la mine, că îţi dau şi cartoane. Domne', şi eu sunt artist." După ce i-am arătat, nu mai scăpam de el. Venea mereu pe la mine. Pe urmă a vrut să mă corupă. Mi-a spus că a găsit un american care vroia să cumpere. I-am spus că nu vreau şi că într-o zi o să le dau foc. Acum doi ani aşa eram, nu glumesc. A mai durat un an până am tărăgănat.

Iulia Blaga: Acuma unde locuiţi? Unde e garsoniera?
Ion Bârlădeanu: Aproape de Scala, pe Dionisie Lupu.

Iulia Blaga: E frumoasă?
Ion Bârlădeanu: Păi sunt în centru. Dacă am timp să mă duc să dau de mâncare la porumbei, mă duc. Mai găsesc pâine, o fărâm frumos. Odată m-am dus la Ateneu şi stăteau săracii pe sus şi i-am fluierat. Ştiţi cum au venit, cum au tăbărât pe mine? Veneau şi în braţe. Eu iubesc animalele. Îmi pare rău că am tăiat o dată o găină.


Dan Popescu, galerist si critic de arta: "În colajele lui Ion Bârlădeanu e evident că e foarte important efectul plastic, dar există tot timpul o narativitate. Nea Ion nu le numeşte colaje, le numeşte filme. Stilistica pop e prezentă pentru că sunt vehiculate anumite branduri de dinainte de 1989, deci e un fel de proto-pop. El face o artă pentru sensibilitatea anului 2000. Dar e mult suprarealism acolo, mult dadaism, multă ironie, e şi bandă desenată - deci e o stilistică hibridă."