Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lumea văzută de Ion B.

Cel mai mare viol la adresa lui Ion B. e să îi iei libertatea


, un interviu cu , despre

Hotnews.ro, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Proaspăt întors de la New York, unde a fost distins cu Premiul Emmy pentru Lumea văzută de Ion B., Alexander Nanau a acordat un interviu pentru HotNews.ro oferind impresii la cald despre ceremonia pe care a comparat-o cu nişte premii Gopo la care vin oameni cu mai mulţi bani, dar şi rememorând filmul filmului despre Ion Bârlădeanu. Cineastul s-a exprimat, de asemenea, în legătură cu delicata conjunctură care îl face azi pe Ion Bârlădeanu să-i respingă consecutiv atât pe Alexander Nanau cât şi pe galeristul Dan Popescu.

Iulia Blaga: Ai stat prea puţin la New York pentru a avea timp să cunoşti persoane importante din domeniu?
Alexander Nanau: Am stat patru zile, din care primele două la Festivalul Emmy de la Hotelul Sofitel unde fiecare nominalizat avea un "panel" în cadrul căruia îşi prezenta produsul. Reacţiile au fost foarte bune. Unii mi-au spus că Lumea văzută de Ion B. le-a plăcut cel mai mult dintre producţiile nominalizate la categoria Arts Programming, că li s-a părut cel mai intim şi interesant portret despre artă şi artist. La ceremonie a fost ca la Premiile Gopo, numai că aici oamenii erau mai influenţi şi mai bogaţi. A fost şi Rupert Murdoch care a prezentat un premiu. Ce mi-a plăcut a fost că nu conta că unul e magnat şi altul nu. Erau super-naturali, foarte lejeri. Nu vedeai vreo diferenţă între ei.

Noi (n.red. - regizorul a fost însoţit de producătorii Carmen Harabagiu şi Aurelian Nica din partea HBO România) am stat la masa HBO International, dar am vorbit şi cu ceilalţi. Cei mai mulţi erau din America Latină care am impresia că deţine monopolul acestor premii. Când apărea cineva din America Latină, toată sala bubuia. Dar totul mi s-a părut normal la gală, nimic să zici "Mamă!..." Şi covorul roşu era decent. Te anunţa înainte să intri pe el, te împingeau acolo, iar jurnaliştii te întrebau diverse lucruri. Ceremonia, ca şi covorul roşu, a fost scurtă şi la obiect. Arts Programming era tot timpul la început, deci aşteptam să fim primii care sunt anunţaţi, dar au început să le amestece, aşa că m-am relaxat.

I.B.: Erai emoţionat?
Al.N.: Nu-mi dau seama, nu cred. Ecourile pe care le primisem în primele două zile petrecute la New York erau foarte bune. Toată lumea spunea că e un film foarte bun aşa că mă gândeam că, luăm sau nu luăm premiul, tot e bine pentru că nominalizarea e în sine importantă.

I.B.: Nominalizarea cine o face? Tot The International Academy of Television Arts and Sciences?
Al.N.: Da. Toate televiziunile producătoare din 52 de ţări se înscriu. Din aceste 52 de ţări, un juriu compus din 700 de oameni votează, pentru că programele se trimit prin fişiere pe internet. Când s-a ajuns la cei patru nominalizaţi se formează un juriu mai special pentru că ştiu că unul dintre commission editor-ii din Olanda implicat în filmul nostru a fost invitat în juriu şi, când a văzut că filmul nostru e nominalizat, primul gest a fost să se retragă. El e specializat pe filme de artă semn că, atunci când se face un juriu pe o anumită secţiune, se aleg oameni specializaţi.

I.B.: Nu a fost surprinzător pentru voi să vă vedeţi nominalizaţi nu la Documentar, ci la Arts Programming?
Al.N.: Nu, pentru că noi am înscris filmul aşa, fiindcă e un film despre talent şi artă, iar la această categorie, Arts Programming, nu trebuia să fie numai filme de ficţiune.

I.B.: De ce crezi că le-a plăcut americanilor atât de mult filmul tău?
Al.N.: Cred că modul în care el vorbeşte despre talent e universal. În fiecare din noi există un copil care n-a fost recunoscut suficient sau care simte că a fost dat la o parte. Filmul are o platformă de identificare comună.

I.B.: Nu crezi că le-a plăcut pentru că e o poveste de succes, istoria cuiva care a plecat de jos şi a ajuns în vârful piramidei?
Al.N.: Nu. Poveşti de succes vezi toată ziua la televizor. Evident că povestea cuiva care a plecat din gunoaie şi a expus în lume e fantastică, dar calitatea lui mi se pare că stă mai mult în talentul acestui om. Că ar fi ajuns în galerii sau nu, filmul tot ar fi putut să-l facă pe spectator să critice singur colajele din film. Chiar dacă filmul nu se termina în galerie, tot puternic ar fi fost. Nu cred că succesul lui e dependent de succesul lui Bârlădeanu.

Ion Bârlădeanu vs Ion B.

I.B.: Destinul lui Ion Bârlădeanu ţi-a impus structura filmului?
Al.N.: Da, l-am cunoscut pe Ion Bârlădeanu în ghenă, în martie 2008. Îi văzusem fotografiile colajelor într-un computer, la Galeria H'Art şi, după ce le-am văzut, i-am spus lui Dan Popescu: "Te rog, du-mă la el!" Evident, mi-am dat seama că aceste colaje sunt cea mai puternică operă artistică - pe care eu încă de la început am comparat-o cu o creaţie cinematografică - realizată în România înainte de 1990. Nu mai văzusem ceva atât de onest şi de necenzurat. De a doua zi, cred, Dan Popescu m-a dus la ghenă, l-am cunoscut pe Ion Bârlădeanu şi i-am propus să începem să ne documentăm. Nu ştiam atunci dacă voi face un film sau doar o documentare.

I.B.: Care a fost prima impresie pe care ţi-a făcut-o?
Al.N.: Mi s-a părut interesant. Dar prima impresie a fost faptul că l-am identificat cu bunicul meu, cu care seamănă şi ca înfăţişare, şi ca poveste. Bunicul meu era de pe lângă Bucureşti şi provenea tot dintr-o familie violentă. Era şi la fel de talentat. Totul la el în casă, de la scaun la cuţit şi tablouri era făcut de mâna lui. Şi tot la 18 ani a fugit de acasă pentru a scăpa de nişte părinţi care îl legau de copac şi-l băteau trei zile. Filmul e dedicat bunicului meu. Nu avea ce să nu-mi placă la Ion Bârlădeanu. Era simpatic. Cred că se şi vede în film că era destul de lejeră relaţia noastră.

I.B.: Întâmplarea a făcut ca în timp ce filmai viaţa lui să se schimbe.
Al.N.: La două luni după ce am început să filmăm a avut prima expoziţie la Galeria H'Art, Realpolitik, el trăind încă în ghenă, aşa cum e şi în film. I-a luat un timp să se mute pentru că ghena era pentru el un loc sigur. Nu putea şti ce înseamnă pentru viitorul lui faptul că i se vând lucrările. Ghena şi proprietarii care îl hrăneau erau lumea lui, una sigură.

I.B.: Dacă a fost curtat de galeristul Dan Popescu un an de zile până să accepte să îl reprezinte şi să îl expună, a acceptat greu să faci un film despre el?
Al.N.: Nu, a acceptat imediat, pentru că pentru prima oară în viaţă cineva îi acorda atenţie, mai ales că o cameră de filmat e şi sexy. Spune şi în film că vroia să se facă regizor şi actor, deci deodată apăruse această posibilitate în viaţa lui.

I.B.: Juca în faţa camerei?
Al.N.: Bineînţeles. Mult a ieşit la montaj pentru că n-am acceptat să las nimic neautentic. Toată lumea joacă în faţa unei camere de filmat. Dar relaţia cu personajul e ca o relaţie de dragoste. Se întâmplă de la sine dacă există o comunicare. Sau e ca şi cum aş lucra la teatru cu un actor - trebuie doar să îi dau atâta încredere că am grijă de spaţiul în care se poate manifesta încât să se simtă ca un copil la locul de joacă.

I.B.: Eşti în continuare fascinat de Ion Bârlădeanu?
Al.N.: Da, în continuare mi se pare că este un artist fenomenal. Pentru mine, în momentul de faţă, e cel mai puternic artist contemporan.

I.B.: De ce la noi sunt voci care susţin că e un artist fabricat?
Al.N.: Cred că ţine de o anumită formaţie culturală care n-a trecut niciodată de comunism. Lui Bârlădeanu şi înainte, şi după 90 când îşi arăta colajele, i se spunea: "Eşti un boschetar nebun care se joacă cu nişte imagini. Şi, oricum, eşti prost pentru că distrugi reviste foarte frumoase".

I.B.: Cine spunea asta? Vecinii de bloc?
Al.N.: Şi vecinii de bloc. El se mândrea şi înainte, n-a fost Ovidiu Feneş primul care i-a văzut colajele. A apărut la un moment dat o jurnalistă care ne-a adus poze făcute de soţul ei prin 1995 cu Bârlădeanu arătându-i colajele. Pe atunci locuia în blocul de vizavi de ghenă, într-o cameră de la demisol.

I.B.: Crezi că, dacă nu l-ar fi descoperit Ovidiu Feneş, altcineva tot l-ar fi descoperit?
Al.N.: Dacă nu dispăreau colajele odată cu moartea lui în maşina de gunoi da, sigur îl descoperea cineva. A avut mare noroc cu Dan Popescu. Nu există prea mulţi oameni care să vadă calitate dincolo de educaţia de care au avut parte în şcolile din România. Calitatea pe care Dan a avut-o evident că afară o găseşti din două în două galerii dar, în afară de ochi, trebuie să ai şi curajul, în piaţa românească, pentru a spune: "Asta este artă fenomenală făcută de un boschetar".
Cred că în România mentalitatea încă este: "Da, eu sunt o galerie prestigioasă. Nu lucrez cu boschetari, să nu zică lumea că exploatez gunoaiele din România aşa cum fac regizorii români." Dan a avut inteligenţa să ştie că povestea acestui om nu va dăuna, ci va ajuta artei.

I.B.: Faptul că a devenit cunoscut i-a ajutat sau i-a dăunat lui Ion Bârlădeanu?
Al.N.: Nu cred că îi pare rău. Se plimbă prin oraş cu o sacoşă în care are publicaţii despre el şi se mândreşte cu asta. Stă ore în şir de vorbă, îşi povesteşte viaţa în parcul din faţa Ateneului Român. Celebritatea l-a ajutat să-şi exteriorizeze toţi anii petrecuţi destul de singur pentru că oamenii nu-l luau în serios. Asta îmi zicea şi Mătuşa cu care stătea la ghenă, că el vrea să vorbească, vrea să se exteriorizeze dar oamenii, în afară de Dan, îi spuneau doar: "Ce mai faci, Ioane? Azi nu mai eşti aşa de beat."

I.B.: Câte colaje a făcut de când a început această viaţă nouă, adică din 2008 încoace?
Al.N.: Vreo 200 şi ceva - 300, cred.

Gâlceava

I.B.: De ce e supărat acum pe tine? Ar fi vrut să vină şi el la New York?
Al.N.: Se pare că da, dar e greu pentru el să înţeleagă diferenţa dintre film şi viaţa lui ca artist. Filmul nu e o operă de-a lui care trebuie prezentată tot timpul cu el de faţă. Iar aceste invitaţii la Emmy au fost foarte clar nominalizate de Academie pentru producători şi regizor. Şi nici n-au mers toţi producătorii. Iar când Bârlădeanu spune acum că era un premiu care, de fapt, trebuia să i se acorde lui, nu filmului, ce pot să zic...

I.B.: În ce relaţii sunteţi acum?
Al.N.: Am încercat să-l sun când am luat premiul (i-am luat un mobil la un moment dat), dar n-am dat de el. Iar a doua zi am citit în Evenimentul Zilei înjurăturile la adresa mea. Îmi e greu să-i explic. El este un personaj în acest film, evident, personajul pe care se bazează filmul. Dacă el face un colaj cu domnul Mazăre, domnul Mazăre ar trebui să fie supărat când colajul e expus la Paris şi el nu e invitat?

I.B.: Cui îi dăunează sau cui îi ajută faptul că acest triunghi format din voi trei - tu, Ion Bârlădeanu şi Dan Popescu - e dizarmonic?
Al.N.: Cel mai mult îi dăunează domnului Ion Bârlădeanu. Cine e responsabil de nişte chestii ţine iar de fiecare în parte. Eu sunt responsabil de acest film. Am avut o înţelegere contractuală cu domnul Bârlădeanu că facem un film despre viaţa lui, înţelegere pe care am îndeplinit-o. Am făcut un film care îl ajută pe Ion Bârlădeanu să fie artistul cunoscut care şi-a dorit să fie, şi îl ajută tot pe domnul Bârlădeanu pentru că arta lui va fi cunoscută şi vândută mult mai mult şi la preţuri mult mai mari.

I.B.: El spune succesiv că voi amândoi, tu şi galeristul Dan Popescu, vreţi să profitaţi de pe urma lui.
Al.N.: M-ar interesa să ştiu cum defineşte asta. Cum profit eu cu filmul de pe urma lui? Ar trebui să înţeleagă că e un formidabil autor de colaje şi că trebuie să se ducă la expoziţiile lui. Nu trebuie să câştige bani şi să devină faimos ca personaj dintr-un film documentar.

I.B.: Faptul că ai făcut acest film l-a ajutat să lucreze mai mult?
Al.N.: A reînceput să lucreze, dar e foarte greu de evaluat în ce măsură l-a ajutat filmul. Eu nu pot să evaluez ce e în capul lui cu adevărat, adică dacă filmul îl face să-şi spună: "Ah, uite, mai pot să creez încă 15 ani de acum înainte. Lumea mă acceptă."

I.B.: Crezi că îşi face planuri?
Al.N.: Nu ştiu, habar n-am. A existat o fază de optimism maxim în care era din nou om. A ţinut din martie 2010 până înainte să se mute înapoi într-un beci. A fost un timp când, pe numele lui, avea închiriată o locuinţă de două camere pe care o plătea din banii obţinuţi din film şi dintr-o sumă obţinută de la Dan Popescu.

I.B.: Era o sumă pe care o primea lunar?
Al.N.: Nu, a primit o sumă o dată după care n-a mai venit nimic.

I.B.: Am înţeles că, până să trebuiască să se mute din acest apartament, i l-ai plătit şi tu o vreme.
Al.N.: Da, l-am şi asigurat cu nişte prieteni că nu va avea niciodată problema locuinţei pentru că ne angajăm să o plătim până când va câştiga din colaje suficienţi bani pentru a fi pe picioarele lui. În lunile cât a locuit în apartament a fost foarte ok. Nu a mai băut, a creat foarte mult, strălucea, era bine îmbrăcat.
Filmul a adus cu sine un soi de responsabilitate pentru mine. Am încercat să stau pe lângă el, să îl ajut să înţeleagă ce se întâmplă, că a devenit celebru datorită filmului şi aşa mai departe. Necunoscându-l de destui ani, putea să spună: "Acuma mă îmbăt până mor, dar mor celebru". L-am învăţat ce înseamnă să stai într-o locuinţă proprie, să ai o relaţie cu un administrator. Am mers cu el la bancă, unde îi făcusem cont, şi, după două-trei drumuri avea deja relaţiile proprii cu doamnele de acolo. Viaţa lui se schimbase.

I.B.: Crezi că s-ar putea integra complet?
Al.N.: Cu siguranţă.

I.B.: Dar acum s-a "dez-integrat".
Al.N.: S-a "dez-integrat" fiindcă şi-a pierdut încrederea în faptul că va trăi vreodată din colajele lui. Şi-a spus: "Sunt o puşlama, nu sunt în stare să câştig bani, n-o să pot plăti chiria singur". Şi atunci a ales să se mute înapoi într-un demisol.

I.B.: Ai spus că n-a mai avut de ales.
Al.N.: Ba da, deoarece chiria i se plătea în continuare. Acum stă fără chirie.

I.B.: Anul acesta, când s-a dus la ghenă, nu a plecat pentru că nu putea să-şi achite casa?
Al.N.: Nu, casa era achitată. Astă-vară el locuia în ghenă, în timp ce casa stătea goală, plătită de mine şi de alţi prieteni. Îmi era greu să plătesc 300 de euro pentru că am şi doi copii de hrănit, aşa că am adunat câţiva prieteni să vedem cum să-l ajutăm. Am pus fiecare bani până la o sumă care să-l ţină până când va câştiga din propriile colaje. Dar a reînceput să bea, să distrugă locuinţa.
M-au sunat proprietarii şi mi-au spus că nu mai pot să-l ţină, dar că au un depozit. Când am dat de el la telefon mi-a spus că oricum s-a împrietenit iar cu Dan Popescu. Şi s-a mutat înapoi în beci. El nu suportă să fie dependent.

I.B.: Cum crezi că poate fi rezolvată această situaţie?
Al.N.: Nu ştiu, nu ţine de mine. El trebuie să ştie că e independent. Atâta timp cât a avut un buget şi şi-a plătit singur chiria a devenit normal. Lui i-ar trebui o situaţie foarte clară: "Cu atâta se vând colajele, asta e partea ta." Cel mai mare viol la adresa acestui om care a trăit toată viaţa la marginea societăţii, liber, este să îi iei libertatea.




 Toate articolele despre Lumea văzută de Ion B.


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga
 Alte articole de Alexander Nanau
 Alte articole de Ion Bârlădeanu


Alte articole

 Lumea văzută de Ion B. câştigă Premiul Emmy International la categoria Arts Programming, Comunicat de presă
 Cum arată Lumea văzută de Ion B., Iulia Blaga
 Un om simplu din gunoaie ajunge celebru - Lumea văzută de Ion B., Iulia Blaga, un interviu cu Ion Bârlădeanu
 Lumea văzută de Ion B., un nou documentar original HBO România, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer