Cariera cinematografică a lui Orson Welles a început în noaptea de 30 octombrie 1938, când la radio populaţia new-yorkeză primea, prin glasul lui, o terifiantă ştire: marţienii invadează planeta. Oamenii au ieşit pe străzi înainte de a afla că ştirea era, de fapt, teatru radiofonic, o adaptare după War of the Worlds de H.G. Wells, dramatizat sub forma unui reportaj live. Welles a lucrat, cu acelaşi succes, în teatru ca actor şi regizor, modernizând piesele lui Shakespeare - a montat Macbeth la teatrul din Harlem cu actori negri, decor haitian şi vrăjitoare aduse din Dahomey. În carte se vorbeşte şi despre importanţa politică a evenimentului reprezentat de piesă.
Colajul de interviuri,intitulat chiar Interviews (University Press of Mississippi, 2002) şi editat de Mark W. Estrin, reface parcursul carierei lui Welles pe baza câtorva articole ce analizează fenomenul War of the Worlds şi a unor interviuri pe care acesta le-a acordat. Dintre jurnaliştii care au discutat cu Orson Welles şi pe care îi găsim în carte fac parte: André Bazin (interviul din 1958 pentru Cahiers du Cinéma), Huw Wheldon (BBC), Kenneth Tynnan (interviu publicat iniţial în Playboy în anul 1967). Orson Welles vorbeşte despre film, Shakespeare, religie sau politică - implicarea sa în campania lui Roosevelt. Stilurile interviurilor diferă, fiind unificate prin intenţia comună de a investiga "miturile Orson Welles", demers eşuat pentru că cineastul se joacă abil cu frazele în jurul întrebării, creează premisele unei mărturisiri, imediat apoi abordând alt subiect. Întrebat dacă este influenţat de Eisenstein, răspunde că nu a văzut nici un film de-al regizorului rus; câteva propoziţii mai târziu detaliază corespondenţa pe care a avut-o cu acesta. "Am creat o formă de artă din interviu", spune regizorul într-o discuţie personală cu Gore Vidal. Aceşti oameni încearcă prin întrebările lor să afle cine se află în spatele măştii, dar Orson Welles ascunde prin sarcasm şi prin ironie tocmai plăcerea acestui joc. Articolul care încheie seria este un profil Orson Welles, semnat Gore Vidal, amintirea ultimului prânz servit împreună, descrierea unui prieten şi analiza comportamentului său, toate acestea susţinând ceea ce regizorul însuşi arată în interviuri: interpretează cu amuzament şi spirit ludic un personaj fabulos. De asemenea, întrebările urmăresc şi firul narativ al unora dintre filmele sale, printre care se numără Citizen Kane (1941), The Magnificent Ambersons (1942), The Stranger (1946), The Lady from Shanghai (1947) sau Touch of Evil (1958). Welles explică şi importanţa montajului ca fiind partea cu adevărat creatoare a producţiei unui film.
Despre propunerea studioului RKO, Orson Welles mărturiseşte că nu şi-a dorit să facă film, pasiunea sa pentru cinema născându-se abia în timpul filmărilor la Citizen Kane. Nefiind interesat nici de bani, nici de faima Hollywoodului, Welles a negociat singurul lucru care îl fascina - autoritatea - iar contractul respectiv a dat istoriei cinematografului filmul care încă se află în topul zece al oricărui cinefil. Cineastul a primit libertate totală din punct de vedere artistic şi financiar. Asemănările dintre Kane şi magnatul presei, domnul Hearst, i-au adus un scandal pe măsură, urmat de retragerea drepturile privilegiate acordate în contract.
Presupun că fiecare cinefil cunoaşte filmele şi activitatea domnului Welles, iar pentru aceştia cartea nu prezintă o analiză nouă şi detaliată a acestora, ci prilejul familiarizării cu excentricităţile regizorului. "Totul din jurul său este cinematic", spune Michel Boujout în Five Days with Commander Welles, iar în acel moment am conştientizat că cei care au scris despre Orson Welles mai au ceva în comun: fascinaţie şi admiraţie. Dar nu ca aceea pentru un maestru sau pentru un om a cărui muncă o admiră, ci ca cea pentru un personaj fabulos pe care nu şi-l pot umaniza. Descrierile pe care i le fac prezintă caracteristicile rolurilor interpretate de Welles.
Orson Welles, prin aceste interviuri, oferă o amplă descriere a activităţilor sale artistice, dezvoltând în răspunsurile sale istoria tuturor spectacolelor şi filmelor pe care le-a realizat de-a lungul anilor. Expune pe larg conceptul său de personaj, ofertant actorului pentru caracterul uman, şi nu pentru virtute, tema personajelor fiind explicată în interviul lui André Bazin. Welles analizează aici şi teatrul lui Shakespeare şi reprezentările acestuia pe scenele diferitor teatre din Europa sau din America.