Galeria Art Society găzduieşte retrospectiva Viorel Mărginean. În eleganta casă din strada Luca Stroici sunt expuse, până la jumătatea lunii martie 2010, 60 de picturi şi desene ale cunoscutului artist. De fapt, expoziţia a început la o distanţă apreciabilă de galerie, cu imensa pânză, lungă de 50 de metri şi lată de 8 metri, instalată pe clădirea Teatrului Naţional la 28 ianuarie 2010, ziua vernisajului. Un peisaj de iarnă, creat cu ani în urmă pentru Televiziunea Română şi expus apoi pe clădirea Ambasadei României de la Madrid, pe cea a sediului UNESCO de la Paris şi, cu prilejul amplei retrospective din 2003, pe clădirea Muzeului Naţional de Artă.
Frunze, păsări, fluturi
Selecţia atentă şi inspirată, operată de curatorii expoziţiei de la Art Society, Dan Hăulică şi Ruxandra Garofeanu, oferă o imagine de ansamblu a creaţiei acestui artist ajuns la vârsta senectuţii. Pânzele aparţin tuturor perioadelor de creaţie ale artistului, de la peisajele, să le zicem realiste, ale anilor '60, la aplecarea către lumea insectelor, apărută mai târziu.
Pictura lui Viorel Mărginean înseamnă peisaj. Colinele se văluresc la o oarecare depărtare faţă de ochi, cu sate perfect recognoscibile, ca într-o carte de poveşti la un moment dat. Ele se metamorfozează apoi în abstracte "arături", savant construite volute de culoare, trasate cu grija unui geometru. Alteori, rămân numai arborii. De multe ori, stoluri de păsări, transformate în caligrafii îngrijite privesc de sus dealurile.
Elemente amintind de folclor se transformă în geometrii sau se travestesc în somptuoase penaje. Lumea este filtrată prin aripile imenşilor fluturi şi tot graţie lor se structurează arhitectural într-o altă pânză. Iar uneori regnurile par să comunice. Frunzişul aminteşte pasărea, floarea trimite la fluture sau la insectele desenate cu grija unui entomolog.
Atotputernicia naturii
Impresionantă este în creaţia lui Viorel Mărginean capacitatea de a uni dimensiunile ample ale operelor sale cu fineţea tratării subiectului. Porţiuni ce amintesc de miniatură prin detaliul atent şi prin fineţea liniei se mariază fără greş cu monumentalitatea compoziţiei. O altă caracteristică importantă o constituie îmbinarea între severitatea construcţiei şi exuberanţa cromaticii. Viorel Mărginean stăpâneşte în egală măsură desenul şi culoarea, picturile lui sunt arhitecturi lucide, intelectuale, vibrate emoţional de rafinamentul culorii.
Privind peisajele, în perspectiva plonjantă de cele mai multe ori apare întrebarea firească: unde sunt oamenii? Natura acestui pictor îşi este sieşi suficientă. Ea comunică un sentiment de perenitate, de ancestral, de matrice pentru viaţa păsărilor, a insectelor, dincolo de dimensiunea umană. Este o umilinţă a artistului în faţa spectacolului lumii? Este rezerva pictorului faţă de elementul perturbator pe care omul îl poate introduce în compoziţie? Este orgoliul creatorului în faţa efemerităţii semenilor? Întrebările rămân fără răspuns pentru privitor.
Arta ca lume
Calitatea estetică a operelor lui Viorel Mărginean s-a impus încă din deceniile al optulea şi al nouălea ale veacului trecut, înscriindu-l în rândul generaţiei care a repus în discuţie modernitatea artei plastice româneşti. Expoziţiile din ţară şi din străinătate (Viena, Paris, Roma, Veneţia) i-au adus recunoaşterea criticii, inclusiv, în 1967, a lui André Malraux. Iar recunoaşterea a fost urmată de premii şi distincţii, de calitatea de membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere. De-a lungul anilor, sudarea ideii plastice, a rigorii structurii şi a poeziei într-o viziune personală s-a desăvârşit. Ea a născut o viziune proprie asupra lumii şi asupra artei, identificabilă de la prima privire.