Cultura ca bucurie - Răzvan Penescu la Profil. Poveste. Personaj

La Profil. Poveste. Personaj m-am obişnuit să văd, de câteva luni încoace, tot felul de personaje unice şi captivante care, provocate de curiozitatea vie a lui Marius Constantinescu, ne oferă tot ce e mai insolit în ele. Şi îi mulţumesc lui Marius pentru că mi-a dat ocazia să o ascult pe Angela Gheorghiu vorbind atât de emoţionant despre operă, pe Hélène Grimaud - "ciudata" pianistă care iubeşte în mod egal muzica lui Rachmaninov şi lupii, sau pe Salman Rushdie, scriitorul venit în studio cu tot cu lumea lui colorată ca un bazar oriental.

Dacă ai o minimă deschidere culturală, e imposibil să nu te fascineze dialogurile cu cei mai sus menţionaţi. Iată că printre atâţia artişti, dive şi personalităţi exotice, apare ca invitat un tânăr în a cărui viaţă, la primă vedere, nu ar fi nimic care să te fascineze. Chiar aşa, mie nu mi se pare deloc fascinant să munceşti toată ziua într-o corporaţie, să mergi apoi la teatru şi, în final, când cei mai mulţi dintre noi vor doar să doarmă, să iei de la capăt, până spre dimineaţă, munca. De data asta însă, nu pentru multinaţională, ci pentru cel mai popular şi mai apreciat portal cultural din România - LiterNet. Dar pentru el toate acestea chiar sunt fascinante. Interesul lui pentru teatru, cifre, muzică şi coduri alambicate are în centru un singur lucru: pasiunea.

Pe parcursul întregului interviu, toate răspunsurile lui Răzvan Penescu s-au concentrat în jurul vectorului pasiune. Niciun cuvânt despre cât de grele au fost începuturile LiterNet-ului, niciun cuvânt de (auto)compătimire despre cât de greu este să susţii un astfel de site fără nicio sponsorizare şi, în fine, niciun cuvânt despre cât de greu e să dormi doar 3-4 ore pe noapte ("aşa e metabolismul meu").

Datorită entuziasmului lui Răzvan Penescu, entuziasm intersectat în mod fericit cu talentul Vavei Ştefănescu, s-a născut unul dintre cele mai expresive spectacole de dans de la noi din ultimii ani - Cvartet pentru o lavalieră. Iar entuziasmul său s-a manifestat cât se poate de concret - a sponsorizat spectacolul cu 100 de milioane de lei vechi şi a urmărit cu dragoste etapele "facerii" acestuia.

Multe dintre lucrurile pe care Răzvan Penescu i le-a povestit lui Marius Constantinescu le ştiam deja, dar bucuria de a le reauzi nu a fost deloc mică - ce altceva decât bucurie să simţi în faţa unui personaj atât de natural şi de cald şi a cărui pasiune pentru artă şi cultură devine, inevitabil, contagioasă? Emoţionant să asişti la discursul firesc al unui om care, deşi e de atâţia ani în cultură, încă nu cunoaşte deloc blazarea sau tentaţia renunţării...

De prima dată când am urmărit Profil. Poveste. Personaj, mi-a părut rău că durează numai o jumătate de oră. Nici de data asta nu a fost altfel, dar adevărul e că Răzvan Penescu nu are nevoie de mai mult pentru a-ţi transmite, prin cuvinte, prin zâmbetul prietenos şi prin mâinile uşor tremurânde, bucuria lui imensă pentru faptul că participă viu şi activ la cultură, bucurie inocentă şi neviciată de egomanie. Această atitudine relaxată a putut fi descifrabilă chiar şi în cea mai simplă frază pe care coordonatorul LiterNet-ului a rostit-o în faţa realizatorului emisiunii.

Chiar şi gestul său cel mai şocant, care i-a adus probabil ceva mai multă notorietate ca înainte, anume huiduirea unei piese ce i s-a părut revoltătoare, s-a născut tot dintr-un sentiment pozitiv - acela al unei iubiri prea mari pentru teatru (a mărturisit în faţa camerei că visa cândva la regie), iubire care nu îi permite să rămână indiferent în faţa unui act cultural (sub)mediocru.

Chiar şi aşa, el nu frapează prin nimic. Culmea e că, într-o lume în care mulţi dintre noi încercăm să ne stabilim identitatea apelând la ciudăţeniile noastre care ne fac "altfel", Răzvan Penescu e fascinant tocmai prin normalitatea sa, prin discursul său atât de uman şi deloc fardat cu picanterii livreşti.

Pentru ceea ce am văzut joi, 11 februarie 2010, la Profil. Poveste. Personaj, merită lăudat şi Marius Constantinescu, căci ştie întotdeauna să-şi ducă invitaţii pe piste savuroase şi neaşteptate. Şi nu pot decât să-l felicit pentru că a invitat omul din spatele LiterNet-ului, oferindu-i ocazia să ne dea o mică mărturie despre ce înseamnă acest mod de viaţă.

Ce am înţeles sigur la finalul emisiunii a fost că Răzvan Penescu nu ştie să fie ambiguu şi nici să se joace de-a personajul misterios şi intrigant, iar acest aer firesc, regăsit într-un om cu o prezenţă culturală puternică, nu poate decât să îţi dea speranţă într-o lume atât de complicată. O lume complicată, dar din ce în ce mai frumoasă ştiind că există astfel de oameni.