Există foarte mult flamenco în operele marilor maeştri spanioli - Festivalul Flamenco 2010

Chitaristul José María Gallardo del Rey, a cărui carieră începe la vîrsta de 9 ani, la Sevilla, este o prezenţă constantă pe afişele sălilor de concert din lumea întreagă şi atrage ca un magnet simpatia publicului şi elogiile criticii. Îi regăsim numele în stagiunile de concerte ale unor săli precum: Champs-Elysées, la Paris, Konzerthaus, la Viena, Auditorium Stravinski, la Montreux, Auditorio Nacional şi Teatro Real, la Madrid, Carnegie Hall, la New York, Stockholm Concert Hall and Opera, Dublin Auditórium etc. O solidă pregătire academică îi permite să apară în scenă şi ca solist, şi ca dirijor, dar şi în ipostază de compozitor. José María Gallardo del Rey a cîntat cu orchestre renumite ale lumii (şi sub bagheta unor dirijori ca Ros Marbá, García Asensio, García Navarro, Philippe Entremont, Raymond Calcraft, Leo Brouer şi José Ramón Encinar). CD-ul The Trees Speak, publicat de Deutsche Grammophon, constituie un exerciţiu de virtuozitate şi o culme a carierei sale profesionale.


Alina Cantacuzino: Cum a luat fiinţă grupul La Maestranza? Ştim că a apărut în 1994, în El Escorial, dar care au fost începuturile? Şi de ce se numeşte La Maestranza?
José María Gallardo del Rey: La Maestranza este un vis împlinit, acela al dragostei mele pentru muzica de cameră. Chitara, probabil pentru caracteristicile ei sonore, pentru dificultatea tehnică sau pentru maniera specifică de abordare a ei ca instrument, a fost mereu "condamnată" la un fel de singurătate sonoră, spre deosebire de alte instrumente soliste. Întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de alţi interpreţi şi să împart cu ei marea plăcere a muzicii. În 1994, s-a ivit prilejul de a crea un grup împreună cu alţi artişti, care se aflau atunci în San Lorenzo de El Escorial, artişti care imediat s-au ataşat de proiect. Am ales numele La Maestranza din cîteva motive. Primul dintre ele este legătura numelui de Sevilla (în Sevilla se află un teatru celebru cu acest nume - n.tr.). Altul este sensul pe care eu îl dau expresiei "întîlnire între artişti".

A.C.: Spuneţi, într-o revistă de specialitate, despre grupul La Maestranza, că nu este un grup care interpretează în jurul chitaristului-solist, ci mai degrabă unul în care fiecare interpret îşi are locul său distinct.
J.M.G.d.R.: E adevărat, nu este vorba despre un grup în care solistul, conducătorul e doar acompaniat de ceilalţi muzicieni, ci despre o entitate sonoră în cadrul căreia fiecare interpret îşi are locul lui şi se simte bine acolo. De fapt, aşa cum spuneam înainte, chiar e vorba despre o întîlnire între artişti. De-a lungul timpului, am reuşit să creăm un sunet propriu, aşa încît nu există un alt grup muzical cu o instrumentaţie ca a noastră, nici cu o manieră asemănătoare de interpretare a muzicii spaniole.

A.C.: Care şi unde a fost primul spectacol şi cum aţi fost primiţi, mai ales de către critică, avînd în vedere că cei din grup sînt la rîndul lor personalităţi distincte, fiecare cu o carieră muzicală în spate?
J.M.G.d.R.: Primul spectacol, pe care grupul nostru l-a dat în formaţia actuală, a fost în Iordania. A fost un concert de neuitat, nu doar pentru că a fost primul, ci şi pentru că s-a întîmplat într-un loc atît de special, un vechi edificiu roman aflat în cîmpiile Amanului, transformat în auditoriu în aer liber şi înconjurat de lumînări aprinse, într-o noapte la fel de caldă ca publicul care ne însoţea debutul. Repertoriul ales de noi cuprindea lucrări de Manuel De Falla şi compoziţii proprii, pe care atunci le-am cîntat în premieră.

A.C.: Aţi cîntat în cele mai prestigioase săli din lume, în Teatrul Lope de Vega din Sevilla, la Opéra Comique din Paris, în Auditorio Santa Cecilia din Roma, în sala Monumental din Madrid, în Poly Theater din Beijing. Ne puteţi povesti cîte ceva despre aceste experienţe?
J.M.G.d.R.: Fiecare concert este special, în felul său. Acesta este motivul pentru care şi interpretările noastre sînt speciale, niciodată nu sînt la fel. Fiecare public, acustica specifică fiecărui loc în care cîntăm, toate acestea fac ca sunetul să fie de fiecare dată altul. Îmi amintesc, totuşi, reacţia atît de expresivă şi de plină de pasiune a publicului chinez din Teatrul Poly din Beijing, unde cei din sală pur şi simplu luau foc, şi încă în ce fel, cu fiecare temă nouă pe care o atacam. De asemenea, îmi amintesc, cu foarte mare plăcere, spectacolul din Teatrul Lope de Vega din Sevilla, de la Bienala de Flamenco din 1998, concert pe care, de altfel, l-am şi înregistrat, devenind primul nostru disc.

A.C.: La Maestranza a cîntat de cîteva ori alături de faimoasa Teresa Berganza sau de poetul Félix Grande. Cum au fost aceste întîlniri?
J.M.G.d.R.: Un moment cu totul special a fost atunci cînd am cîntat alături de Teresa Berganza. Are o măreţie scenică, o muzicalitate şi o experienţă care sînt "contagioase". Datorită acestora, nivelul celor alături de care interpretează creşte automat. Să lucrez cu Teresa a fost una dintre marile mele experienţe muzicale. La fel s-a întîmplat şi cu Félix (poetul Félix Grande) şi, mai mult, am avut privilegiul de a-l avea printre noi nu doar ca rapsod al propriilor poeme, ci şi ca autor al textului pentru diverse lucrări interpretate de La Maestranza. Aş mai vrea să completez triada cu încă un nume, cel al Maríei Pagés, una dintre marile figuri ale artelor scenice, pe care le-a dat Spania.

A.C.: Cum a fost perceput, în afara Spaniei, stilul dvs de interpretare, care îşi propune să distileze sunete de flamenco din partituri de cu totul alt gen?
J.M.G.d.R.: Reacţia publicului din afara Spaniei este întotdeauna fantastică. De fapt, cred că am cîntat mai mult în străinătate decît în Spania. Atunci cînd vorbiţi despre "partituri de cu totul alt gen", vă referiţi probabil la muzica unor Falla, Albéniz, Granados etc. Eu cred că, de fapt, chiar este o muzică ce intră în registrul flamenco. Există foarte mult flamenco în operele marilor maeştri spanioli. Se găseşte flamenco în sunete, în melodie, în ritmuri. De fapt, La Maestranza şi-a făcut un titlu de glorie şi o carte de vizită tocmai din acest lucru, din a scoate în evidenţă ceea ce este specific, esenţial în operele spaniole.

A.C.: Ce înseamnă flamenco pentru La Maestranza?
J.M.G.d.R.: Arta flamenco înseamnă foarte mult pentru La Maestranza. Înseamnă, în primul rînd, pasiunea şi devoţiunea pe care o avem noi, cei din grup, faţă de flamenco. Înseamnă că, graţie legăturii noastre cu flamenco, am reuşit să recreăm muzica clasică spaniolă într-o manieră cît mai autentică. Ritmul este acel element care se învaţă cu adevărat doar în relaţie cu muzica populară, tradiţională şi care apoi funcţionează ca element unificator al ambelor tipuri de muzică, clasică şi populară. Flamenco a fost şi este, pentru noi, un izvor nesecat de inspiraţie.

A.C.: Figura lui Yehudi Menuhin este foarte importantă pentru publicul românesc şi am văzut că aţi cîntat alături de el în 1997. Cum a fost?
J.M.G.d.R: Am avut imensa onoare să fiu pe aceeaşi scenă cu Yehudi Menuhin, cu prilejul Galei pe care teatrul din Paris, de pe Champs-Elysées, a organizat-o la cea de-a şaptezecea aniversare a lui Rostropovich, în 1997. A fost un moment cu totul special pentru mine... Virtuozitatea sa muzicală şi marea sa calitate umană m-au copleşit realmente. Parcă îl văd, aşa de în vîrstă şi, totuşi, impecabil, dirijînd Orchestra Naţională a Franţei... Sînt profund mişcat şi acum, cînd vă povestesc, după atîta timp.

A.C.: Cum arată agenda La Maestranza pentru 2010?
J.M.G.d.R.: Acum, în 2010, vom scoate cel de-al doilea disc, pe care l-am terminat de editat în noiembrie trecut. Acum sînt din nou în plină muncă de compoziţie. Ultimele două sezoane au fost foarte pline de concerte, dar în 2010, La Maestranza îşi doreşte să se concentreze pe producţii noi.


În mai 2005, în Sala Mare a Ateneului Român, chitaristul spaniol oferea publicului meloman un regal, un recital sub genericul "Cervantes şi muzica". Criticul muzical Costin Popa scria despre José María Gallardo del Rey, după acel recital susţinut ca invitat al Institutului Cervantes, cu prilejul celui de-al patrulea centenar "Don Quijote": "Arta lui José Maria Gallardo del Rey s-a dovedit profundă, tehnica - suverană, alchimia sonoră a impresionat. Categoric, un maestru!". José María Gallardo del Rey revine în Bucureşti, tot la invitaţia Institutului Cervantes, de această dată alături de sextetul de muzică de cameră La Maestranza, al cărui dirijor şi membru fondator este.


La Maestranza

Ansamblul instrumental de muzică de cameră La Maestranza ia fiinţă în 1994, la San Lorenzo de El Escorial, avînd în componenţă flaut, clarinet, violă, violoncel, contrabas, percuţie şi chitară. Membrii săi sînt, fiecare în parte, muzicieni cu o bogată activitate profesională, lucrînd atît în zona muzicii vechi, clasice, cît şi în aceea a muzicii contemporane, de jazz, tango sau flamenco. Ansamblul este condus de José Maria Gallardo del Rey, compozitor şi chitarist, şi îşi propune să impună în muzica spaniolă clasică un stil nou de interpretare.

Componenţi: Ezequiel Cortabarría (flaut), Vicente Sabater (clarinet), Eva Martín (violă), Germán Muñoz (contrabas), John Stokes (violoncel), Roberto Vozmediano (percuţie), José María Gallardo del Rey (chitară şi direcţie artistică).

De la debutul ei, cu prilejul celei de-a IX-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Flamenco (Sevilla, 1994), La Maestranza a înregistrat un extraordinar succes de public şi de critică. E de remarcat succesul obţinut cu ultima lor producţie, Banderillas de Tiniebla, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Bienalei de Flamenco de la Sevilla. Au realizat turnee în: Coreea, China, Orientul Mijlociu, Polonia, Lituania, Franţa, Italia, Grecia, Mexic şi Statele Unite.