Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Romeo şi Julieta

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Surprize la Operetă - Romeo şi Julieta


februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Iubire. Operetă. Julieta. Romeo. Final tragic. Imaginaţi-vă cât de patetic ar putea arăta toate acestea combinate într-un singur spectacol, mai ales că există câteva secole de tradiţie în care mitul supra-clişeizat al "celei mai frumoase şi tragice poveşti de iubire" a fost explorat în tot felul de producţii mai mult sau mai puţin reuşite. Nu la fel se întâmplă însă dacă vorbim despre musicalul Romeo şi Julieta. Show-ul realizat de Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian în colaborare cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta poartă semnătura regizorală a lui Miklós Gábor Kerenyi, cel care a adaptat pentru Ungaria opera pop-rock compusă de francezul Gérard Presgurvic.

Dacă fiecare reprezentaţie are succesul asigurat, adunând sute de tineri în sală (o performanţă pentru Opereta asociată, în general, cu desuetul), spectacolele din 20 şi 21 februarie 2010 au fost speciale în primul rând prin prezenţa artiştilor maghiari care au cântat şi jucat alături de o parte din echipa de români. Aşa că (duminică 21 februarie 2010) suava Julieta şi familia ei au putut fi ascultaţi în maghiară, în timp ce Romeo şi ai săi Montague au cântat în română (soliştii Andras Demeter şi Imre Sebastian, care au cântat în ambele limbi, merită toate laudele). Ce a ieşit a fost mult mai mult decât o simplă colaborare făcută de dragul interculturalităţii - artiştii au comunicat perfect, iar chimia dintre Romeo, interpretat de Jorge (cu numele complet George Papagheorghe), şi Julieta, întruchipată de Vágó Bernadett, nu a avut deloc de suferit din cauza diversităţii lingvistice.

Spectacolul stă sub semnul unui moto care modelează, cumva, aşteptările spectatorilor: nimic nu e nou sub soare, iar poveştile de iubire se derulează mereu la fel, cu sau fără istoria lui Romeo şi a iubitei sale. Verona, departe de a fi acel topos romantic şi prielnic marilor iubiri, este încă de la început conturată ca un spaţiu al disoluţiei, unde ura dintre Capuleţi şi Montague face ca nimic să nu capete consistenţă.

Romeo şi prietenii săi alcătuiesc o gaşcă de (semi)revoltaţi, care se poartă permanent ca şi cum ei vor fi cei care urmează să schimbe aceste legi nescrise ale urii şi ale iubirii condiţionate de legi sociale. Dar nici măcar ei, deşi mărturisesc că nu vor "să moară departe de rai", nu rezistă în faţa voluptăţii morţii. Moartea lui Mercutio (Victor Bucur) e cu atât mai tragic resimţită cu cât, până atunci, joaca de-a rebelul fără cauză îl făcea să pară mai degrabă un personaj care mai are încă toate şansele să-şi salveze inocenţa, iar Victor Bucur a susţinut perfect, prin cântec şi prezenţă scenică, aceste nuanţe. De altfel, aproape toate personajele îşi trăiesc individualitatea (sinonimă aici cu drama), fără a rămâne în umbra celor doi protagonişti: cruda Lady Capulet (Csuha Lajos) suferă, încă, din cauza morţii nerăzbunate a fratelui, Tybalt (Ernest Fazekas) impresionează printr-un monolog în care se confruntă cu drama de a fi prins la mijloc într-un conflict ce nu îi aparţine, pentru ca, în cele din urmă, să cedeze şi el ispitei puterii pe care în mod iluzoriu o oferă uciderea unui "duşman", aşa cum expansivul Benvolio (Adrian Nour) nu înţelege de ce trebuie să fie el purtător de veşti sumbre. Nici măcar părintele Lorenzo (Andras Demeter) nu este doar slujitorul echilibrat al lui Dumnezeu - drama sa este cu atât mai paradoxală cu cât el, în loc să poată fi sprijinul îndureratei familii, îşi mărturiseşte, la final, incapacitatea de a mai înţelege legile divine: "sunt un călău mascat".

Romeo şi Julieta, invariabil punctul principal de atracţie în cele aproape trei ore de spectacol, formează un cuplu imatur şi idealist (şi prin aceasta, cu atât mai cuceritor) care se îndreaptă fatal, cu fiecare gest aparent salvator, către moarte. Atât Jorge, cât şi solista Operetei din Budapesta au fost aproape impecabili atât în interpretarea vocală, cât şi în prezenţa scenică. Spun "aproape" deoarece, în partea a doua, vocea tânărului cântăreţ era evident mai obosită, dar merită cu certitudine aprecierea pentru energia şi forţa cu care a susţinut până la capăt un rol foarte solicitant nu numai vocal, ci şi fizic. În ciuda micilor lipsuri perfectibile în interpretare, este clar că lui Jorge i se potriveşte excelent acest gen de producţie, care îi oferă şansa de a-şi pune în valoare nu numai talentul, ci şi şarmul.

Vágó Bernadett a cântat excelent de la început până la sfârşit şi s-a dovedit a fi o actriţă la fel de talentată. Detaşată şi vioaie, invitata din ţara vecină a părut că se simte perfect pe scena bucureşteană. În ceea ce priveşte personajul ei, e de făcut totuşi un reproş, legat nu de interpretarea cântăreţei, ci de mecanismele regiei. Oricine citeşte cu atenţie piesa lui Shakespeare observă că Julieta, deşi foarte fragedă, este în multe situaţii mai curajoasă şi mai "vie" decât Romeo, dar regizorul acestui musical, altfel minunat, se pare că a ales să ne livreze acea Julieta din filme, graţioasă şi uşor plângăreaţă, mai prezentă în acest fel în conştiinţa colectivă decât Julieta shakespeariană. E drept că acţiunea din Romeo şi Julieta nici nu şi-a propus să urmărească fidel firul propus de dramaturgul englez - există câteva modificări la nivel de plot, care nu afectează însă calitatea în sine a spectacolului, dar ar fi fost poate mai interesant dacă, măcar în acest punct, Julieta ar fi semănat mai mult cu eroina de nestăvilit şi mult mai puţin sentimentală din piesa de teatru.

În rest, este greu să spui ceva despre toţi artiştii, români sau unguri, care au apărut pe scenă, însă nu trebuie uitate Doica (Polnák Lilla) şi Lady Capulet (Füredi Nikolett), senzuală şi cu totul furtunoasă în setea ei de răzbunare, oferindu-ne şi o interpretare ireproşabilă. Prin comparaţie, Adina Sima (Lady Montague) a fost mai puţin convingătoare, recurgând în schimb la o doză deranjantă de teatralitate. Dialogul lor cântat pe trapă, când îşi declară ura iremediabilă, e momentul care le subliniază cel mai bine vocile şi capacităţile actoriceşti.

Muzica lui Presgurvic sună inegal: e contagios de energică în părţile ritmate, ca într-un musical autentic, însă momentele aşa-zise de lirism seamănă adesea cu acel gen de pop anacronic pe care îl auzim pe la Festivalul de la Mamaia. Duetul Inimi, cântat de cei doi îndrăgostiţi imediat după oficierea căsătoriei, mai salvează ceva în acest sens, fiind cu adevărat percutant fără a mai face apelul la emoţie atât de direct. Poate că în ansamblu muzica ar fi convins mai mult dacă se apropia într-o măsură mai mare de rock decât de pop, mizând pe forţă şi pe energie în detrimentul sentimentalismului, aşa cum se întâmplă cu ritmurile vesele ale momentului Regi, împăraţi.

Alte elemente care au contribuit la succesul acestui spectacol şi care merită evidenţiate sunt coregrafia, foarte alertă şi ingenioasă, de care s-a ocupat artista maghiară Eva Duda (în sfârşit, am văzut sincronizări adevărate la Operetă!), decorurile (Béla Götz) şi luminile (Péter Somfai), impresionante şi inteligent gândite, asigurând atmosfera adecvată pentru fiecare scenă.

Ironia şi ludicul, pe alocuri fals reprezentate de câteva replici care cad în derizoriu, nu lasă patetismul să acapareze cu totul desfăşurarea evenimentelor. Amestecul de paradoxuri baroc, pendularea între trăirea extatică a momentului şi tentaţia aruncării inconştiente în somnul morţii, mereu presimţite, apropie şi mai mult musicalul de atmosfera din piesă, trecând astfel într-o anumită măsură peste nivelul exclusiv al entertainmentului. Până la urmă, destinele personajelor din Romeo şi Julieta nu sunt doar mărturii ale consecinţelor urii, ci şi mărturii ale dezastrelor existenţiale care se petrec atunci când viaţa paralizează în aşteptare: tinerii aşteaptă ca maturii să oprească ura, Lady Capulet aşteaptă să-i fie răzbunat fratele, Tybalt aşteaptă recuperarea unui destin propriu şi astfel prezentul iubirii este permanent amânat.

Până la urmă, în ciuda câtorva inegalităţi, rămâne bucuria că putem asista chiar aici, la Bucureşti, la un musical de calitate, care sper că nu e decât începutul încurajator al cât mai multor producţii de gen. Munca asiduă se vede în fiecare apariţie de pe scenă, iar plăcerea de pe feţele tinerilor din acest acest spectacol-hit al Operetei emană, în cele din urmă, un entuziasm contagios.




 Toate articolele despre Romeo şi Julieta


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Galerie foto - Romeo şi Julieta, Fotograf de teatru
 De la ură la dragoste - Romeo şi Julieta, Oltea Şerban-Pârâu
 Romeo şi Julieta... un musical, Maria Balabas
 Musical rock de anvergură internaţională - Romeo şi Julieta, Cristina Sârbu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer