În 20 şi 21 februarie 2010, scena Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, a primit în spectacol-eveniment Romeo şi Julieta, un muzical conceput pentru a fi jucat în maghiară şi română deopotrivă. De fapt, cele două familii legendare Montague şi Capulet erau reprezentate fiecare de către o apartenenţă lingvistică şi vestimentar-cultural-muzicală distinctă - familia Julietei, Capulet, vorbea maghiară, era îmbrăcată după regulile unui rang nobiliar, culoarea caracteristică era roşul, pe când familia Montague şi al său Romeo, arborau limba română, culoarea violet, costumaţia mai lejeră.
Muzical vorbind, partitura concepută de francezul Gérard Presgurvic în 2001, se înscrie în coordonatele unui pop-rock mainstream, fără îndrăzneli estetice, conturând personajele principale prin prisma unui stil de baladă deseori previzibil, reuşind însă mai multă culoare şi sevă în momentele rezervate personajelor secundare.
Din opera shakesperiană este păstrată povestea de dragoste şi preacunoscutul său final tragic. În rest, scenografia, coregrafia, costumele, liniile melodice instrumental-vocale, toate induc senzaţia unui prezent cultural, cu tentă urbană. Vedem fachiri jucându-se cu focul, dansuri de stradă, decoruri mobile, lumini ingenios gândite, o întreagă muniţie de elemente, pusă în joc pentru a crea suspans, romantism etc. Scenele de dans de grup au fost principalele momente de tensiune; urmate de momentele solo ale lui Tybalt - Ernest Fazekas, Lady Capulet - Füredi Nikolett sau Lady Montague - Adina Sima. Dintre cei doi eterni Romeo şi Julieta, personal prefer prestaţia scenică vivace a Julietei - Vágó Bernadett, celei a unui Romeo - Jorge (George Papagheorghe) - cuprins de lamentare pop à la Backstreet Boys cu fiecare nou moment al acţiunii dramaturgice.
Oricum, Romeo şi Julieta, în regia semnată de Kero, este o ocazie excelentă dată tinerilor dansatori şi interpreţi - care simt aplecare către acest gen de musical şi de coregrafie specifică - de a participa într-o producţie importantă, cu substrat desprins din problematica socială la ordinea zilei. La finele spectacolului, ar trebui să înţelegem că, dacă ura dintre neamuri persistă, copiii ambelor părţi vor sfârşi, totdeauna, tragic.
Spectacolul, prezentat de Teatrul naţional de Operetă Ion Dacian în cooperare cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, a cucerit audienţa, chiar dacă textul propriu-zis nu a fost, spre sfârşit, în nici un caz vesel, ci chiar întunecat; s-a aplaudat nesfârşit, chiar à la Budapesta - cu lovituri de picioare în podea.
PS: .... pe tot parcursul spectacolului, subtitrarea în limba română a fost deranjată de greşeli gramaticale, devenite insuportabile spre final.
