Un documentarist al spitalului municipal din Cleveland, care, după ani de plictiseală printre dosare cu informaţii secrete şi demoralizante asupra bolnavilor, începe să deseneze bastonaşe şi cerculeţe, încastrându-şi propria silueta în cadrane negre pe fond alb...
Textul acestor "benzi desenate" vine de la sine: seci, ironice, implacabile, cuvintele sunt marea avere a lui Harvey Pekar. Angajatul spitalului reuşeşte să îşi recicleze micile eşecuri în scenarii de benzi desenate, ilustrate de alţi desenatori faimoşi precum Crumb. Mediocritatea lui îi serveşte drept materie primă. Mediocritate care îi guvernează viaţa. Dar care este şi motorul, zgomotos şi poluant, care îl propulsează în sfere şi mai goale decât străzile din Cleveland.
Foarte bine stăpânit ca formă, Splendoare Americană se modelează după dezordinea identitară a lui Harvey Pekar. Melanj nonşalant de incrustaţii şi desene, de arhive reale cu emisiuni de televiziune în care Pekar îşi face propriul cinema, de reconstituiri disperate ale unor episoade ale vieţii lui (cu Paul Giamatti, un formidabil actor cu figura moale şi furioasă în rolul lui Pekar), şi cu aiuritoare apariţii ale lui Pekar-însuşi, filmul practică demultiplicarea fără a-i oferi nici-o poartă de scăpare eroului, incapabil de a se schimba.
Splendoare Americană este cronica unui mic mare vis american , un film în care se râde mult, un râs care ne strânge stomacul şi ne cauzează auto-denigrare interioară. Ca la Woody Allen, cu care Harvey Pekar are foarte multe puncte în comun. Ceva din felul în care îşi poartă tricourile, flasce şi parcă pline de molii. O atracţie certă pentru femeile lungi şi nevropate cu ochelari imenşi (soţia lui Harvey Pekar seamănă în mod straniu cu Diane Keaton). Pasiunea pentru jazz. Angoasa în faţa bolii. Şi mai cu seamă cuceritorul credo existenţial: "Viaţa de zi cu zi e o treabă foarte complicată!"...