Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  American Splendor

American Splendor / Un film independent despre o persoană complet liberă


România Liberă, iulie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce a cucerit Marele Premiu al Juriului la Sundance şi după ce a fost selecţionat la Cannes, după ce a făcut parte din selecţia Festivalului Transilvania de la Cluj-Napoca, American Splendor intră pe marile ecrane din România. Este primul film al lui Shari Springer Berman şi Robert Pulcini, care sunt documentarişti. Cu acest prim “feature”, ei joacă pe muchia fină dintre realitate şi ficţiune (cinema). Un prim element e că eroul, Harvey Pekar, americanul obişnuit ajuns cunoscut autor de benzi desenate inspirate din propria viaţă, este interpretat în film şi de Paul Giamatti (care e excelent, cu mutrele lui sastisite), dar şi de adevăratul Harvey Pekar. Există secvenţe în care cei doi se înlocuiesc unul pe celălalt ca şi cum nu ar fi nici o problemă, şi mai e o secvenţă în care punerea în abis e cădere în abis şi Giamatti termină filmarea odihnindu-se pe un scaun, în vreme ce adevăratul Pekar discută cu unul dintre actori. Amândoi Pekar-ii sunt prezenţi în cadru, lucru care sporeşte coté-ul schizofrenic al acestui film care nu pare foarte decis cum să joace cartea identificării sau non-identificării omului Pekar cu eroul de benzi desenate. Indecizia ori dificultatea de a conceptualiza sunt puse însă cumva în umbră de o construcţie care curtează documentarul şi provoacă realitatea şi planurile temporale. Filmul e agreabil nu numai în formă (dacă vă deranjează ramele), ci şi în conţinut, pentru că imaginea unui erou nevrotic, ce se consideră ratat în ciuda succesului, are darul, de ce să nu recunoaştem, să ne binedispună. Povestea lui Harvey Pekar este, oricum, o succes story. Jumătate din film singuratic, burtos şi plictisit, eroul află că în alt stat american există o femeie care îi seamănă. Ipohondră, plină şi ea de manii, la fel de nevrotică. Paradoxal, mariajul lor va fi unul fericit. Soţia îl va ajuta pe Pekar să învingă cancerul (până şi asta va face subiectul unui BD - “My Cancer Year”). Cuplul va înfia o fetiţă şi ni se dă de înţeles că va trăi “happily ever after”.

Totuşi, cuplul de cineaşti documentarişti face un film atipic despre o persoană atipică, pentru că e departe de orice norme şi stereotipii. E un om cult, deşi s-a lăsat de facultate. Detestă curăţenia. Este singur şi nevrotic şi nu-i e ruşine s-o recunoască. Harvey Pekar e până la urmă o persoană mult mai normală decât mulţi dintre noi.

Nu puţine sunt filmele care explorează pliurile dintre o personalitate a vieţii publice şi fiinţa ei secretă. Recent am văzut Confessions of a Dangerous Mind (Confesiunile unei minţi periculoase), de George Clooney, acum câţiva ani Omul de pe lună de Milos Forman. Cineaştii încearcă să-şi dea seama până unde aceste două personalităţi (adevărata şi cea din faţa publicului) merg împreună, unde fac joncţiunea, în ce măsură se reflectă una într-alta. În filmul lui Clooney explicaţia era mai evidentă: eroul acestuia sfârşea prin a se identifica cu personajul pe care îl juca - vedeta de televiziune. Milos Forman era mai vag. Nu ne lăsa să ne dăm seama dacă Andy Kaufman, vedeta TV, îşi bătea joc de toţi şi de sine şi juca în viaţă acelaşi rol ca pe ecran. Chiar dacă nu ne dăm seama prea bine care e problema lui Pekar, el tot rămâne un personaj memorabil. Probabil că problema lui Pekar e să fie un nevrotic şi un plictisit în orice condiţii. Care, probabil dintr-o nevoie de comunicare (pe undeva terapeutică), a ales să scrie BD-uri despre sine şi despre ce i se întâmplă. Treptat (autorii ne fac să credem asta) el îşi intră în rol şi începe să provoace situaţiile, să pună cârlige în dialogurile sale cu ceilalţi. Până la un punct când începi să te întrebi dacă nu cumva începi să vezi şi un al doilea film, cel al lui Pekar jucându-l pe Pekar, hrănindu-l. Secvenţa din supermarket e genială. Din capul lui Giamatti iese o bulă unde scrie ca în BD-uri că ar trebui să aibă încredere în bătrâna evreică şi să se aşeze în spatele ei pentru că va merge mai repede decât la cealaltă coadă.

De altfel, filmul joacă mărunt pe interferenţa dintre film şi BD, introducând şi animaţie, şi fiind până la urmă un pseudodocumentar experimental. În condiţiile în care poţi experimenta schizoidia prin delegaţie. În orice oglindă s-ar reflecta însă, Harvey Pekar rămâne până la urmă peste tot acelaşi. Schizoidă e numai lumea în care trăieşte.





 Toate articolele despre American Splendor


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Un fel de erou - American Splendor, Andrei Gorzo
 Viaţa e o un album de benzi desenate! - American splendor, Giulia Ghica Dobre
 Splendoare giamattină - American Splendor , Alex. Leo Şerban
 American Splendor - întîlnirea cu Harvey Pekar, Distribuitor Independenţa Film


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer