Ivona, principesa Burgundiei este un spectacol-balsam pentru un public elevat, obişnuit cu exerciţiul descifrării simbolurilor. Textul lui Witold Gombrowicz amendează ipocrizia aristocraţiei şi demască autocraţia formei, într-un sistem în care reflexele superficialităţii au modificat structura firii umane. Femeie cu mintea în altă parte, hidoasa Ivona se bălăceşte într-o piscină plină cu noroi, lăsându-se pradă uşoară cuvintelor grele pe care i le aruncă suita prinţului. Tânăra Ivona tace cu subînţeles, într-o lume în care se vorbeşte prea mult despre plăcere, într-un univers în care personajele trăiesc apogeul egoismului.
Misiunea ei este clară. Ivona vrea să le alfabetizeze umanitatea, iar primul care îi înţelege altruismul este principele Filip al Burgundiei. Se logodeşte cu ea din teribilism, pentru a sfida curtea şi pentru a arăta că detestă idealizarea frumuseţii. Dar gestul său necalculat, în esenţă superficial, detonează ulterior o avalanşă de stări sufleteşti. Şi un cutremur de confesiuni, cu efecte devastatoare. Lumea începe să se năruie sub povara imperfecţiunilor sale. Sub aparenţa nebuniei jucate lucid, Ivona ascunde un secret: vocaţia ei apostolică. Dar vremea ei nu a venit, şi poate că nici nu va veni vreodată. Poziţia ei antisistem este imediat amendată.
Cinci nominalizări la Gala UNITER
Ceea ce reuşeşte foarte bine spectacolul regizat de László Bocsárdi este să reproducă perfect vidul de emoţie care a înghiţit curtea regelui Burgundiei. Montarea este stranie, rece, aproape sterilă. Ivona este singura lucidă, într-o lume buimacă, deşi, pentru ea, nici măcar libertatea din colivie nu mai există. De la gros-planurile lascive, care amplifică intensitatea erotică a unei orgii, din debutul spectacolului, o cameră de luat vederi surprinde grimasele Ivonei şi sentimentele prizoniere în spatele unui chip sluţit. Imaginile sunt proiectate live pe un ecran, în stânga scenei.
Regele (Nemes Levente), regina (Gajzago Zsuzsa), şambelanul (Palffy Tibor) îşi fac perfect rolurile lor de marionete teleghidate de diavol şi văd împreună, în crimă, singura soluţie pentru restaurarea "normalităţii" lor bolnave. Pentru că, în preajma Ivonei, oamenii încep să se simtă imediat incomodaţi de propriile boli sufleteşti. Tăcerea Ivonei are forţa unui tratat de umanitate care vrea să elibereze sentimentele adevărate din sclavie. Ivona are o repulsie faţă de etichetă, faţă de tot ce este fals. Inocenţa ei îi scoate din automatism pe oamenii corupţi de lipsa de profunzime şi care şi-au construit un zid impenetrabil din propriile păcate.
Ivona este virusul care dă peste cap sistemul de operare statal, revelându-i artificialitatea. Ea iese din rând, sfidând ordinea acceptată. Dar virusul este în curând înlăturat, pentru că este el însuşi o eroare a sistemului. Ivona, principesa Burgundiei a avut cinci nominalizări la Gala Pemiilor UNITER, ediţia 2009, pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie (László Bocsárdi), cea mai bună scenografie (Bartha József), cel mai bun actor în rol principal (Mátray László), cel mai bun actor în rol secundar (Pálffy Tibor). Este un spectacol sobru şi cifrat, care necesită predocumentare. Ai nevoie de un mecanism foarte bine pus la punct al decodificării, pentru a gusta din plin experienţa. Altfel ar putea fi frustrant pentru spectatori.