Expoziţia Baletele Ruse este deschisă până la 23 mai, la Biblioteca-Muzeu a Operei Garnier din Paris. Organizată cu prilejul împlinirii unui secol de la prima stagiune a Baletelor Ruse la Paris, această istorie în imagini conţine peste 100 de piese. Schiţe de decor, afişe din epocă, manuscrise muzicale, costume, fotografii şi chiar filme, provenind de la Biblioteca Naţională a Franţei şi din colecţia secretarului lui Diaghilev, Boris Kochno, intrată prin donaţie în Biblioteca-Muzeu a Operei pariziene, refac istoria unei companii care a schimbat normele baletului clasic.
Prima stagiune a companiei de balet conduse de Diaghilev a avut loc în 1909, la Teatrul Châtelet, pentru ca, din anul următor, trupa să evolueze pe scena Operei. Expoziţia începe cu o secţiune dedicată lui Serghei Diaghilev, acest mecena fără bani, cum îi plăcea să se numească, care a avut capacitatea de a intui aerul noului secol, de a miza pe coregrafi inovatori, de a-şi asocia artiştii avangardei internaţionale în crearea scenografiilor şi costumelor.
Nu o dată, spectacolele trupei au fost adevărate scandaluri, noutatea lor şocând publicul, ca în cazul celebrului Parade, pe un scenariu de Jean Cocteau, cu decorul şi costumele lui Pablo Picasso. După 1917, când accesul ruşilor în propria ţară a fost interzis, Diaghilev a apelat din ce în ce mai des la artişti ca André Derain, Matisse, Georges Bracque, Utrillo, Maurice Rouault sau Giorgio de Chirico, reuşind să reunească în spectacolele sale toate artele. Geniul artistic şi organizatoric al lui Diaghilev a susţinut timp de 20 de ani compania, care a evoluat pe toate marile scene europene: Monte Carlo, Londra, Roma, Viena, Genova, Madrid, Rotterdam. După 1916, Baletele Ruse au avut spectacole şi în SUA sau în America de Sud. Cu toate încercările succesorilor săi, compania a dispărut după moartea creatorului ei. Ultima reprezentaţie a avut loc la Vichy, la 4 august 1929. Diaghilev murea, cinci zile mai târziu, la Veneţia.
Montări scandaloase
A doua parte a expoziţiei îi are în centru pe balerinul Vaslav Nijinski şi pe scenograful Léon Bakst. Unul dintre spectacolele lui Nijinski, considerat scandalos, a fost După-amiaza unui faun, a cărui viziune novatoare a determinat-o chiar pe renumita balerină Ida Rubinstein să refuze rolul Marii Nimfe. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ritualul primăverii, a cărei punere în scenă l-a supărat pe Igor Stravinski.
Colaborarea acestui compozitor cu Baletele Ruse se va relua abia după "Apollo Musagetul", montat în coregrafia lui George Balanchine, în 1926. Spectacolele trupei lui Diaghilev au fost realizate pe muzica celor mai importanţi compozitori ai secolului al XIX-lea şi ai începtului veacului următor, ruşi (Musorgski, Prokofiev, Stravinski, Rimski-Korsakoff) sau francezi (Ravel, Debussy, Poulenc, Eric Satie, Darius Milhaud). Numele dansatorilor Baletelor Ruse au rămas, în marea lor majoritate, repere în arta dansului, începând cu Michel Fokin şi Vera Fokina, cu Enrico Cecchetti, Vaslav Nijinski, Anna Pavlovna, până la Serge Lifar sau Ida Rubinstein.
În dorinţa de a readuce în memoria contemporanilor această companie care a marcat istoria dansului din secolul XX, organizatorii au insistat şi asupra aspectelor scenografice, prezentând machete de decor şi costume.
Dans şi scenografie
Un loc important îl ocupă scenografiile orientalizante ale lui Léon Bakst din Cleopatra, Şeherezada, Pasărea de foc sau cele, semnate tot de el, inspirate din arta Antichităţii greceşti sau asiriene. Expoziţia poate da, în acelaşi timp, o idee despre demersul punerii în scenă a unui balet.
Cel mai bun exemplu este Petruşka, pentru care pictorul rus Alexandre Benoist a creat schiţe, acuarele şi picturi pentru fiecare personaj şi pentru fiecare tablou al baletului. Cu un grăunte de pitoresc, fotografiile şi portretele pictate urmăresc prim-balerinele atât în viaţa particulară, dar şi în cea de pe scenă. Este cazul, în expoziţie, mai ales al Tamarei Karsavine, pe care renumitul portretist francez Jacques-Emile Blanche a imortalizat-o în Pasărea de foc de Stravinski.
Expoziţia Baletele Ruse este însoţită de un catalog, publicat la Editura Gourcouff-Gradenigo, realizat de comisarii evenimentului, Mathias Auclair, conservator la Biblioteca-Muzeu a Operei Garnier şi Pierre Vidal, directorul aceleiaşi instituţii.