Pentru scenografia spectacolului Aniversarea (la Nottara), inclusiv pantofii & şosetele negre asortate la costumul alb (personajul lui Alexandru Repan) şi platourile de plastic servite la eleganta petrecere familială, Ştefan Caragiu a fost nominalizat la Premiile Uniter, 2010. Alexandru Dabija primeşte o menţiune de onoare pentru regia spectacolului de la Odeon, Pyramus & Thisbe 4 you, apreciat la superlativ de o cohortă de critici, dar nenominalizat ca producţie. Calitatea nu e subiect de plebiscit, e adevărat, aşa încît, deşi interpreţii sînt nominalizaţi la toate categoriile de actorie, Casa Zoikăi, montată de Alexandru Tocilescu la Teatrul de Comedie, nu e pomenită nici la capitolul regie, nici la secţiunea spectacole. În ce priveşte nominalizarea lui Vlad Ivanov pentru rolul Doctorul din Un duel, întrebarea ar fi dacă nu cumva e vorba despre un rol principal şi nu, aşa cum consideră juriul, secundar.
Secţiunea pentru debut continuă să aibă probleme de... filozofie: teoretic, nominalizarea ar trebui să privească prima creaţie de teatru (profesionist) după absolvirea facultăţii, numai că, între 2008 - cînd a absolvit - şi octombrie 2009, cînd a avut loc premiera cu Leonce şi Lena, Crina Semciuc a mai jucat - chit că pe triplu rol - în Podu' lui Horaţiu Mălăele de la Metropolis, teatru care nu-i mai puţin profesionist decît Comedia, iar David Schwartz a montat, înainte de România! Te pup de la Naţionalul din Iaşi, nişte spectacole la Teatrul LUNI de la Green Hours (nici acesta - unul de amatori...). Nimeni nu contestă, în nici un caz, îndreptăţirea nominalizărilor etc., doar că respectarea regulamentului e sub semnul întrebării; şi cum situaţia are o recurenţă îngrijorătoare în ultimii ani, poate ar trebui făcută publică o schimbare a condiţiilor, care să aibă în vedere, de pildă, creaţiile din primii doi sau trei ani de la absolvire.
Eclectismul nominalizărilor din 2010 vădeşte, aş zice, divergenţe înăuntrul juriului - singurul spectacol asupra căruia par să fi căzut cu totul de acord e Aniversarea (paranteză de atmosferă: două dintre cele trei producţii nominalizate ca cel mai bun spectacol sînt versiuni scenice ale unor filme realizate de regizori din "şcoala" Dogma, Thomas Vinterberg - Aniversarea / Festen - şi Lars von Trier - Breaking the Waves).
În general, lista de nominalizări e o combinaţie între elogiu al lui "nici prea-prea, nici foarte-foarte" şi gest compensatoriu - membrii juriului au ocolit programatic orice vor fi văzut ei drept cărare bătătorită, în favoarea "redescoperirilor": Gelu Niţu este senzaţional în Casa Zoikăi, dar nu şi Emilia Popescu - toţi actorii nominalizaţi sînt dintre cei mai buni, dar rolurile pentru care sînt răsplătiţi nu sînt întotdeauna cele mai strălucite ale lor.
Cu ceva efort, anul acesta are şi Teatrul Naţional din Bucureşti trei nominalizări - pentru actorie, inclusiv un omagiu adus Sandei Toma. Cheia în care s-a scris această listă - chiar dacă trecem peste nedreptatea făcută lui Pyramus & Thisbe 4 you, "sancţionarea" lui Tocilescu (la pachet cu Casa Zoikăi) şi a unor teatre etc. - e una a minorului: tresărirea de viaţă în trupul mort al Teatrului Nottara, care nu face ca Aniversarea să fie un spectacol foarte bun, ci doar unul bun(uţ), revenirea pe listele de nominalizări a lui Victor Ioan Frunză, ignorarea totală a spectacolului Gianinei Cărbunariu cu 20/20, ca şi a scenografiei şi a unor roluri din Piaţa Roosevelt, dar şi cea a lui Dragoş Buhagiar de la Uriaşii munţilor (doar ca să nu mai fie Buhagiar încă o dată nominalizat).
Se merge pe nişte drumuri atît de ocolite, încît devin nesemnificative. Sîntem, din nou, în zodia banalului profund - încît pînă şi miza Premiilor Uniter se pierde în ceaţă, căci despre excelenţă nu e vorba.