Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Cel mai bun spectacol de teatru din 2009


O anchetă realizată de

Dilema Veche, ianuarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Preferinţele criticilor de teatru pentru cel mai bun spectacol pus în scenă în 2009 s-au întîlnit. Dedicăm această anchetă memoriei Magdalenei Boiangiu.


Sageata Cristina Modreanu

Anul 2009 n-a avut foarte multe vîrfuri, ci numai cîteva pete de culoare, cele mai multe concentrate, se pare, în partea a doua a anului, iar pe unele dintre ele nu am reuşit încă să le văd. Dintre spectacolele pe care le-am văzut în acest an, cel mai bun mi se pare a fi Pyramus & Thisbe 4 You în regia lui Alexandru Dabija, o producţie a Teatrului Odeon, instituţie ce ar merita şi ea o nominalizare sau poate chiar titlul de "cel mai activ teatru din Bucureşti". Pyramus & Thisbe 4 You, rescrierea în patru variante a unei scene din piesa lui Shakespeare, Visul unei nopţi de vară este o nemiloasă cronică a teatrului românesc după 20 de ani, şi face cît un amplu eseu despre "mărirea şi decăderea" artei teatrale de la noi, despre toate ambiţiile găunoase, blazările leneşe, absurdele ciocniri interetnice care au otrăvit şi mai otrăvesc perimetrul scenei româneşti. Spectacolul montat de Alexandru Dabija în deschiderea stagiunii 2009-2010 la Teatrul Odeon nu este numai un exerciţiu pe cît de complicat pe atît de fascinant pentru actori (care sînt excelenţi, de la mic la mare, jucîndu-se cu propunerile regizorului cu cea mai mare plăcere), ci mai ales un interesant proiect regizoral asociat cu o nouă traducere/adaptare/revizuire dramaturgică (Andrei Marinescu) menită să folosească scopului bine definit al creatorului spectacolului - acela de a exorciza prin satiră (o nouă formă de satiră, cu accente contemporane şi o structură originală) moravurile lumii teatrale româneşti.


Sageata Iulia Popovici

Aceeaşi situaţie, de teatru în teatru - nişte neica-nimeni fără prea multă glagore încearcă să repete o piesuţă penibilă drept omagiu pentru conducătorii cetăţii (pe scurt, scenele meşteşugarilor din Visul unei nopţi de vară) - şi patru variante de montare, în tot atîtea registre diferite. Prima e jucată de femei (şi nu e vreo trimitere la teatrul elisabetan, sînt doar Dorina Lazăr & co.), a doua e plasată în mediul artiştilor habotnic experimentalişti, vorbind în jargonul delirant al cronicilor cu pretenţii performative (cu Ionel Mihăilescu în frunte), a treia e o înfruntare între un maghiar (Pavel Bartoş perorează în ungureşte) şi o liotă de moldoveni plictisiţi, iar ultima îi are drept actori pe tehnicienii Odeonului, proaspeţi ca nişte boboci pe cale să înflorească. Pyramus & Thisbe 4 You al lui Alexandru Dabija, pe o traducere / adaptare de Andrei Marinescu, e un spectacol de un haz nebun, incapabil să se ia în serios, despre metehnele teatrului şi ale oamenilor care-l practică. Şi nu, nu e deloc postmodern, e de-a dreptul baroc: întorsul pe dos al hainei (să admirăm cusăturile), tehnica la vedere şi supraexploatarea ei, autoreferenţialitatea în buclă n-au de-a face cu tîrîitul unei apocalipse perpetue (sfîrşitul civilizaţiei şi al teatrului), ci cu oboseala unei ere şi vestirea celei ce va veni. Un nou romantism, care va să zică. Pyramus & Thisbe 4 You e o tropăială veselă şi adevărată printre trenduri, încrîncenări şi seriozităţi. Un spectacol deştept (şi o ştim, fără ironie şi umor nu e nici isteţime).


Sageata Nicolae Prelipceanu

Am reţinut un spectacol a cărui alegere poate părea surprinzătoare, întîi pentru că pare o glumă şi doi pentru că nici nu are la bază un text de teatru autonom. Pyramus & Thisbe 4 You al lui Alexandru Dabija îşi merită, în opinia mea, titlul de cel mai bun spectacol al anului, pentru că, deşi pare o glumă bună, este mult mai mult decît atît, o meditaţie pe marginea teatrului, o meditaţie despre regie şi despre actorie şi despre scenografie, dar şi despre metehnele omeneşti. Are dreptate şi cel care se distrează şi uită, dar cred că are dreptate şi cel care se distrează şi se întreabă de ce s-a distrat şi dacă n-a greşit cheia. Unul dintre actorii din spectacol - nu-mi mai amintesc cine - i-ar fi spus unui cunoscut atît: "asta-i despre noi...". Şi despre ei este. Scoaterea din context a unui fragment glumeţ shakespearian îi prilejuieşte lui Alexandru Dabija o serie de reflecţii implicite despre arta teatrului, dar şi despre ambiţiile omeneşti, aşa cum se manifestă ele la oamenii de teatru. Poţi să spui că Alexandru Dabija îi aduce pe actori în scenă spre a-i face de rîs, dar poţi să vezi cum îşi face de rîs regizorul şi confraţii. Dacă eşti un spectator treaz, vei simţi că şi pe tine te face de rîs, parcă arătîndu-te cu degetul: uite-l cum se distrează! Pentru că a rîs şi de mine, care am rîs poate cel mai bine în viaţa mea de spectator, îl desemnez pe Pyramus & Thisbe 4 You, "Pyramus & Thisbe for all", adică cel mai bun spectacol al anului.


Sageata Ionuţ Sociu

Cel mai bun spectacol pe care l-am văzut în 2009 este, fireşte, unul străin. Am avut ocazia să văd Factory 2 în această primăvară la Wroclaw şi încă de atunci ştiam că am răspunsul pentru o astfel de anchetă. Un spectacol de opt ore (ţin să precizez că m-a ţinut nemişcat în scaun) despre Andy Warhol şi care reprezintă doar prima parte dintr-o serie semnată de Krystian Lupa. Urmează cele dedicate lui Marilyn Monroe, Gurdjieff şi Simone Weil. Întorcîndu-mă, din nefericire, la teatrul românesc, trebuie să recunosc că am ratat cîteva spectacole despre care am auzit numai de bine (Piaţa Roosevelt sau Pyramus & Thisbe 4 You). Totuşi, înclin să cred că cel mai important spectacol al acestui an este Legenda Marelui Inchizitor după Feodor Dostoievski, pus în scenă de Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti. Nu sînt deloc un fan al teatrului de idei. O dată pentru că, vorba lui Nabokov, "marile idei sînt bune de dat la porci", şi a doua oară pentru că această sintagmă se asociază în mintea mea cu săli adormite şi cu ropotele frenetice de aplauze ale celor care tocmai s-au trezit din somn. Cu toate astea, spectacolul lui Radu Penciulescu m-a întors pe dos. Şi m-a făcut să polemizez cu cei care îmi spuneau: "da, e un spectacol bun, dar e potrivit pentru teatrul radiofonic". Ceea ce s-ar traduce cam aşa: e inutil să ocupi o scenă mare cu un singur actor, cînd pentru asta e suficient şi un studio de radio. Să joci un astfel de rol nu înseamnă doar a spune nişte replici. Înseamnă şi mîna uşor tremurîndă care mişcă o draperie şi mai înseamnă şi acea ridicare ostenită din umeri în semn de neputinţă şi resemnare, gest pe care Victor Rebengiuc îl face atît în rolul lui Moromote (unul dintre "cei slabi", despre care vorbeşte şi Dostoievski), cît şi în cel al Marelui Inchizitor. Şi lucrurile astea "nu se văd" la radio. Victor Rebengiuc este un actor care nu se simte foarte confortabil în preajma vorbelor mari. E un actor bine înfipt în scenă, pe care nu prea ţi-l imaginezi vorbind la pereţi despre "taină" şi despre "miracolul pîinii". Or, ceea ce face el - şi numai Rebengiuc ar putea să facă asta - este să pună "carne" pe acest text, încît ascultîndu-l poţi vizualiza în cele mai mici, mai concrete şi mai înfricoşătoare detalii întregul episod dostoievskian. Şi mai e ceva. În contextul în care în teatrul românesc se pune din ce în ce mai mult problema fastului, a marilor spectacole croite după modelul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice (iată o temă: maximalismul teatrului în opoziţie cu minimalismul filmului românesc), un spectacol ca acesta poate însemna un moment de cumpănă şi de reflecţie. Chiar şi pentru TNB.


Sageata Gina Şerbănescu

A afirma răspicat care este cel mai bun spectacol de dans al anului 2009 este o misiune (aproape) imposibilă. Motivele ţin, pe de o parte, de potenţiala subiectivitate a criticului care formulează "sentinţa", pe de altă parte de dificultatea de a găsi o definiţie clară şi distinctă a dansului contemporan. Sub umbrela artei coregrafice sînt aşezate tipuri variate de abordări: spectacole de teatru-dans, creaţii care intră în sfera performance-ului, spectacole care conţin fie mişcare, fie doar un fond conceptual. Criteriile în funcţie de care sînt ierarhizate spectacolele pot fi extrem de variate şi uneori nu pot fi aplicate concomitent unor creaţii diferite. Privind retrospectiv spre ceea ce s-a întîmplat în dansul românesc în anul 2009, dificultatea de a afirma care este cel mai bun spectacol de dans creşte cînd realizăm faptul - nu tocmai îmbucurător - că cele mai valoroase creaţii coregrafice care au putut fi văzute de români au fost ale artiştilor străini care ne-au vizitat. Deşi mulţi coregrafi şi dansatori români au participat la evenimente internaţionale, deşi în peisajul cultural de la noi dansul a fost prezent fie prin rezidenţe, fie prin festivaluri sau platforme, nu se poate spune că a avut loc o modificare decisivă în plan calitativ a creaţiilor coregrafice. Cei mai mulţi artişti au rămas tributari unor modalităţi de expresie care prezintă riscul de deveni regurgitări ale unor vechi clişee.

Această prezentare a contextului coregrafic românesc este necesară tocmai pentru a fi mai clară opţiunea pentru un anumit spectacol. De obicei nu scriu despre works in progress, dar de data aceasta e necesar. Înainte de a divulga numele spectacolului ales, trebuie prezentate criteriile care au condus la alegerea lui. Iată-le pe cele mai importante: spectacolul trebuie să transmită o idee consistentă la care spectatorului să i se faciliteze accesul cu generozitate şi inteligenţă; ideea respectivă trebuie să fie relevantă pentru contextul cultural şi artistic românesc în relaţie cu contextul internaţional; artiştii implicaţi în spectacol trebuie puşi cît mai mult în valoare. Un alt criteriu este noutatea pe care respectivul spectacol o dovedeşte în raport cu traseul artistic anterior al artistului. Dintre creaţiile coregrafice pe care le-am vizionat anul acesta, cea care a întrunit în cea mai mare măsură aceste criterii este o work in progress, Surfing Twisted (E)motions (titlu provizoriu). Conceptul şi direcţia artistică îi aparţin lui Mihai Mihalcea, care a lucrat la acest proiect cu Mădălina Dan, Cătălina Gubandru, Alexandra Pirici, Carmen Coţofană şi Maria Baroncea. Surfing Twisted (E)motions a fost prezentat ca repetiţie deschisă pe 18 septembrie 2009, în cadrul "Platformei dansului contemporan", organizată de Centrul Naţional al Dansului.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marius Chivu


Alte articole

 Dans Wanderer - O călătorie emoţională, Diana Pavlenco, editat de Luiza Vasiliu
 English as a foreign language (sau formule lingvistice împotriva rinoceritei) , Roxana Pavnotescu
 Premieră la Reactor în cadrul unui proiect pentru tineri - Îmi place sushi, Comunicat de presă
 Nu a fost Luna Roşie, a fost Béjart Ballet Lausanne, Octavian Neculai
 Două balerine românce vor dansa pe scena Sălii Palatului, alături de prestigioasa companie Béjart Ballet Lausanne, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer