martie 2010
Cea de-a 6-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF) se va desfăşura în acest an în perioada 20 - 25 aprilie 2010, la cinematografele Scala şi Corso.

Invitatul de onoare al B-EST IFF 2010 este nimeni altul decât marele regizor rus, Andrei Konchalovsky care, pentru a ne putea onora cu prezenţa, a renunţat la un alt eveniment de profil ce urma să se desfăşoare în acelaşi timp cu Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

Pe lângă filmul Glyanets (2007), difuzat în premieră absolută în România în deschiderea Festivalulului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF), Andrei Konchalovsky va prezenta o scurtă retrospectivă a filmografiei sale şi va susţine un masterclass destinat tuturor pasionaţilor de cinema rusesc (şi nu numai).

Glyanets, primul film de cinema făcut de Konchalovsky după 5 ani de pauză de la anteriorul său opus, Dom Durakov (2002) - de asemenea prezentat în premieră absolută în România, în cadrul B-EST IFF 2010 -,spune povestea Galyei, o simplă croitoreasă de provincie care pleacă la Moscova în speranţa că frumuseţea sa o va ajuta să se remarce în capitală şi că, devenind fotomodel, îşi va vedea fotografiile pe copertele celor mai importante reviste de modă. Construit ca o fabulă şi pornind de la proverbul "ai grijă ce-ţi doreşti, căci s-ar putea să se întâmple", Glyanets reuşeşte un tablou teribil de realist al societăţii contemporane din Rusia, în care valorile au fost inversate, şi-n care celebritatea şi consumerismul au ajuns să facă legea.

Născut la Moscova, în 1937, într-o familie de scriitori şi artişti, Andrei Konchalovsky a decis să facă cinema după ce a văzut şi s-a îndrăgostit iremediabil de capodopera lui Mikhail Kalatozov, Letyat zhuravli / Zboară cocorii (1957). Coleg de facultate cu Andrei Tarkovski, cei doi au scris împreună o altă capodoperă a cinematografiei ruseşti, Andrei Rublyov (1966). Andrei Konchalovsky a devenit celebru pe plan internaţional cu filmele Dyadya Vanya / Unchiul Vanea (1970, cu Innokenti Smoktunovski şi Serghei Bondarciuk), considerat de Woody Allen drept "una dintre cele mai bune adaptări după Cehov" şi Sibiriada / Siberiada, care a câştigat Premiul Special al Juriului la Cannes 1979 şi care l-a propulsat pe Konchalovsky în atenţia producătorilor americani care i-au facilitat, de altfel, stabilirea în Statele Unite.

Timp de un deceniu, până la prăbuşirea blocului sovietic, Konchalovsky a făcut filme în limba engleză - Maria's Lovers (1984), Runaway Train (1985), Duet for One (1986), Homer and Eddie (1989) sau Tango & Cash (1989), lucrând cu importanţi actori europeni şi hollywoodieni: Max von Sydow, Robert Mitchum, Jack Palance, Sylvester Stallone, Kurt Russell, Nastassja Kinski, Liam Neeson, Bob Hoskins, Julie Andrews, Alan Bates, Whoopi Goldberg, Jon Voight, John Goodman, Eric Roberts sau James Belushi. La începutul anilor '90 regizorul s-a întors în Rusia, unde s-a orientat mai mult spre regia de teatru, pasiune descoperită în perioada petrecută în Vest.

Andrei Konchalovsky va veni la Bucureşti împreună cu soţia sa, actriţa Yuliya Vysotskaya, protagonista ultimelor sale două filme, Dom Durakov şi Glyanets.


Parteneri media: 24 FUN, HBO Romania, www.cinemagia.ro, www.liternet.ro, www.cinefan.ro, www.hboclub.ro, www.esquire.ro.

Pentru mai multe informaţii, puteţi consulta website-ul www.b-est.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus