Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  An Education

Oscarul din umbră, o bijuterie de film - An Education


Hotnews.ro, martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Kathryn Bigelow a luat Oscarul pentru că a arătat că poate face film ca un bărbat (The Hurt Locker). Daneza Lone Scherfig n-a luat niciun Oscar cu An Education, nominalizat la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptare - Nick Hornby şi Cea mai bună actriţă în rol principal - Carey Mulligan. Dar ce bijuterie de film i-a ieşit!...

Se spune că cea mai bună coloană sonoră a unui film e cea pe care n-o sesizezi. Dar ai putea spune că cele 95 de minute cât durează An Education trec fără să-ţi fi dat seama că eşti într-o sală de cinema? Nu simţi nici o denivelare în acest film de limpezimea vocii Ellei Fitzgerald (comparaţia mi-a venit pentru că ea cânta când am început să scriu textul, dar şi pentru că nu e vorba doar de limpezime, ci şi de uşurinţa cu care filmul curge, proprie marilor artişti şi marilor opere.).

An Education are eleganţa, bunul-simţ, profesionalismul şi combinaţia ideală de inteligenţă şi umor de calitate a dialogurilor care sunt o marcă pentru filmele britanice. Dar e mai mult de atât. Prozatorul Nick Hornby (care a scris şi High Fidelity sau About a Boy) a scris scenariul plecând de la amintirile jurnalistei Lynn Barber, inventând situaţii noi, dar găsind intuiţia care să-i permită, de pildă, să-l înţeleagă pe tatăl eroinei mai bine decât a făcut-o chiar ea. A spus-o Lynn Barber.

E interesant ce a declarat şi Lone Scherfig într-un interviu: Nick Hornby scrie nişte scenarii minimaliste, foarte epurate, lucru care îi lasă regizorului multă libertate de mişcare. Acesta e un amănunt de bucătărie care ne ajută să ne facem o idee despre munca la acest film pentru că am fi putut crede că aproape tot meritul cade pe umerii scenariului. Bine, scenariul e schelăria, dar se vede că Lone Scherfig (care şi-a cucerit notorietatea europeană cu filme Dogma - Italiensk for begyndere / Italian for Beginners sau Wilbur Wants to Kill Himself) a condus maşinăria cu mână fermă dar discretă.

Nick Hornby şi Lone Scherfig scot dintr-un capitol biografic cu bătaie scurtă o poveste universal valabilă sau care îţi dă cel puţin senzaţia că ascunde multe posibile sensuri. Pe când avea 16 ani şi locuia la periferia Londrei, Lynn Barber s-a îndrăgostit de un bărbat mai în vârstă, Simon, al cărui şarm i-a dat gata până şi pe părinţii severi ai adolescentei. După doi ani de relaţie, Lynn află un adevăr usturător. La 58 de ani, Lynn Barber - acum măritată cu un soţ care tocmai a aflat că are cancer, decide să aştearnă pe hârtie trista poveste de dragoste de la 16 ani. (Un motiv al amânării a fost şi acela că nu dorea că părinţii ei să afle, de aceea a aşteptat ca ei să fie suficient de în vârstă pentru a nu le mai păsa.).

O scrie în două zile, o publică în revista Granta, iar după o vreme - când era în spital cu soţul (care ulterior a murit), e căutată de două producătoare (Finola Dwyer şi Amanda Posey) interesate de transformarea poveştii în film. Cum una dintre ele era iubita lui Nick Hornby (şi viitoare soţie), acesta a citit textul lui Lynn Barber şi s-a hotărât să îl transforme într-un scenariu.

Din nou, ce e aşa extraordinar în această poveste încât cea care a trăit-o să simtă nevoia, într-un moment de cumpănă, s-o facă publică iar altcineva s-o transforme în film? E vorba despre un nu-ştiu-ce-şi-un-nu-ştiu-cum dificil de apucat cu ambele mâini. Lynn - devenită în film Jenny, care era o tânără frumoasă, isteaţă şi cultă în Anglia anului 1961, când relaţiile sociale erau încă destul de rigide, se plictiseşte la periferia Londrei unde locuieşte, învăţând cu sârg să intre la Oxford şi să-şi depăşească condiţia. Când Simon / David apare, soarele răsare pe strada lui Lynn / Jenny cu case la fel, iar seducţia pe care el o împrăştie paralizează nu doar simţurile fetei, dar şi pe cele ale părinţilor care i-o dau pe mână cu ochii închişi.

Tânăra e atât de fascinată de lumea nouă în care David o introduce, cu restaurante selecte, licitaţii de artă, ieşiri la Paris, cadouri - atât de conforme cu visele ei adolescentine (asculta Juliette Gréco şi îşi presăra frazele cu cuvinte franţuzeşti) încât o trăieşte îmbătată, fără centură de siguranţă.

Titlul original al filmului spune mult mai mult decât varianta lui în română, pentru că nu e vorba numai despre o Lecţie de viaţă ca experienţă maturizantă ("bildungsromanul" are în engleză echivalentul "coming of age"), dar şi despre ce înţelegem din noţiunea de educaţie. Este vorba despre o sumă de cunoştinţe pe baza cărora luăm o diplomă? Despre înţelepciunea pe care ţi-o dă viaţa? Despre isteţimea de a te descurca (vedem prea bine în jurul nostru exemple)? Despre educaţia pe care copiii o primesc de la părinţi?

Unele personaje sunt pentru eroină revelatoare puternice, cum e cazul lui Helen (Rosamund Pike) - elegantă până deschide gura, lipindu-te de perete cu replici-bombă de genul "Am auzit de la cineva că în 50 de ani nici n-o să se mai vorbească latina, nici măcar de către latini." Tot ea e derutată de faptul că Jenny foloseşte cuvinte franţuzeşti (oricum nici nu le înţelege). Sunt momente de un umor delirant de care interpreta Rosamund Pike e responsabilă în egală măsură cu scenaristul: Helen are un aer atât de sincer când debitează toate aceste enormităţi încât nu îi poţi reproşa nimic. Rămâi, pardon de expresie, "bouche bée".

În replică, părinţii eroinei nu sunt nici ei suficient de "educaţi" , dar aici e vorba de faptul că nu sunt educaţi să miroasă escrocheria şi să-şi apere fata a cărei scuză e că e necoaptă şi naivă. Marele merit al scenariului şi regiei vine din capacitatea de a construi atât de bine personajele încât fiecare să aibă partea lui de adevăr. Fiecare are dreptate în felul lui. David nu e personajul negativ, nu e un individ odios care profită de Jenny. În alte filme similare, fie că sunt Tess ori Splendour in the Grass, o iubire adolescentină te poate schilodi pe viaţă. Aici, însă, eroina găseşte antidot pentru şarmul otrăvit al lui David în propria ei voinţă. Peter Sargsaard, actor care a fost până acum mereu în plan secund, reuşeşte un personaj care în primul rând îşi cade sieşi în plasă, care se minte în primul rând pe sine.

Această simpatie pentru personaje dă filmului o calitate în plus. Iar actorii - cu excepţia lui Peter Sarsgaard în rolul lui David - cu toţii britanici au venit cu profesionalismul legendar şi cu metoda lor de lucru care e, a remarcat-o şi Lone Scherfig, complet diferită de cea a americanilor. Americanii merg pe intuiţie, caută în ei cheia personajului; britanicii lucrează sobru, nu se apropie prea mult de personaj, sunt mai tehnici - dar ajung în acelaşi punct.

Toţi actorii sunt extraordinari, dar filmul lansează cariera tinerei Carey Mulligan, care are calitatea rară de a fi naturală fără să dea impresia că se forţează. De multe ori pe parcursul filmului te trimite cu gândul la candoarea lui Audrey Hepburn. Toate elementele filmului sunt atât de bine dozate încât rămâi cu senzaţia că nu ai apucat decât un sfert din film şi că ţi-a mai rămas material pentru o vizionare viitoare. Imaginea lui John de Borman care filmează uneori din unghiuri neobişnuite dar fără să-ţi vâre în ochi cadre "făcute", muzica discretă a lui Paul Englishby, decorurile veridice, montajul elegant care dă fluenţă poveştii sunt elemente care sunt topite în aceeaşi pastă, susţinându-se unul pe celălalt.


An Education / O lecţie de viaţă
de Lone Scherfig.
Cu: Carey Mulligan, Peter Sarsgaard, Alfred Molina, Rosamund Pike, Olivia Williams, Emma Thompson, Dominic Cooper.




 Toate articolele despre An Education


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Inteligenţă - An Education, Iulia David
 Pierderea candorii - An Education, Cristina Zaharia
 Minora sedusă - An Education, Anca Grădinariu
 Tentaţii - An Education, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer